Connect with us
Advertisement

Actualitate

Legea Laptelui: Noi obligații pentru producători și comercianți. Produsele cu adaosuri nu vor mai fi denumite „lactate”

lapte pahar

Publicat

Procesatorii de lapte crud și producătorii laptelui de consum și ai produselor lactate, destinate comercializării, vor trebui să-și înscrie produsele într-un Registru al Laptelui, prevede un proiect aflat în dezbatere publică la Ministerului Agriculturii. Potrivit inițiativei legislative, produsele realizate pe bază de lapte, dar cu adaosuri nu vor mai putea fi denumite „lactate”, urmând a fi procesate și comercializate separat de lapte și produsele lactate.

Legea Laptelui, în forma propusă pentru dezbatere publică de Ministerul Agriculturii la sfârșitul anului 2018, a fost actualizată cu observațiile formulate de asociațiile/federațiile de profil. Astfel, în urma analizării punctelor de vedere transmise de Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), Federația Patronatelor din Industria Alimentară (Romalimenta) și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), oficialii Ministerului Agriculturii au adus o serie de modificări.

Alături de noul proiect de lege, MADR a publicat propunerile primite și modul în care actul normativ a fost modificat pe baza acestora.

În Registrul Laptelui își vor putea înscrie produsele nu numai producătorii autohtoni, ci și importatorii

„Operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul procesării laptelui crud și producției laptelui de consum și a produselor lactate, destinate comercializării in Romania , inclusiv importatorii si operatorii economici ce efectueaza activitati de comert intracomunitar , pot comercializa produse sub denumire de lapte si produse lactate numai în baza înregistrării produsului în Registrul Laptelui, întocmit de direcția tehnică de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, se precizează în proiectul de lege.

Potrivit proiectului, prevederile prezentei legi nu se aplică producătorilor agricoli, persoane fizice ce obțin produse agricole în propria fermă/gospodărie și care depășesc necesarul de consum propriu.

Înscrierea în Registrul Laptelui se face cu cel putin 30 zile lucrătoare înaintea începerii comercializării laptelui de consum sau a produselor lactate.

Prin excepție, operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul procesării laptelui crud și producției laptelui de consum și a produselor lactate, destinate comercializării, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, înscriu produsele în Registrul Laptelui, în termen de 60 zile lucrătoare. Laptele de consum, produsele lactate si ambalajele aflate în stoc înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi comercializate cu elementele de identificare marcate iniţial, până la epuizarea stocurilor, dar nu mai mult de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pentru înscrierea în Registrul Laptelui operatorii economici transmit la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, următoarele informații:

  • a) numele agentului economic
  • b) numarul autorizația sanitară veterinară de funcționare emisă de ANSVSA
  • c) numele produsului

În urma înscrierii, operatorul economic este obligat să inscripționeze numărul de înregistrare din Registrul Laptelui pe eticheta produsului. Numărul de înregistrare se înscrie în centrul unui dreptunghi, alb-roșu, precedat de sintagma Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prevederi menite să combată falsificarea lactatelor. Interdicții de denumire și comercializare ca lactate pentru produse cu adaosuri

Fabricarea și ambalarea produselor pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale se procesează în partida separată față de lapte și produse lactate, prevede proiectul de lege.

De asemenea, produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale se vor comercializa într-un spațiu bine delimitat față de lapte și produse lactate, cu atenționare explicită către cumpărător a conținutului acestor produse. Aceleași prevederi se vor aplica și vânzării produselor bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale comercializate vrac, precum și mâncărurilor, produselor de patiserie și pizzerie, fast-food, cofetărie, a produselor culinare din alimentația publică.

Potrivit proiectului, se interzice folosirea denumirii de „Lapte” sau „Produs Lactat”, pentru produsele care nu se încadrează în condițiile definițiilor din lege.

„Se interzice folosirea denumirii de Lapte sau Produs Lactat, așa cum este definit prin prezenta lege, pe eticheta produselor finite, inclusiv mâncăruri, produse de patiserie și pizzerie, fast-food, cofetărie, produse culinare din alimentația publică, care nu au în compoziția lor ingrediente ce se încadrează în definițiile laptelui și a produselor lactate. În cazul în care produsul finit conține amestecuri de lapte și produse lactate cu, produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale, se va menționa pe etichetă procentul fiecăruia dintre cele două categorii de produse”, mai prevede proiectul publicat de MADR.

Astfel, produsele alimentare definite în prezenta lege, ce au în compoziție ca ingrediente grăsimi vegetale se etichetează explicit cu privire la existența acestora în produs. La punctele de vânzare a acestora se vor atenționa consumatorii cu privire la existența și denumirea produsului alimentar propus spre vânzare.

Amenzile pentru nerespectarea noii legi vor putea ajunge și la 50.000 de lei, iar în cazurile în care nerespectarea legii se face în mod repetat, se poate lua decizia de interzicere a desfășurării activității pentru care operatorul a fost sancționat contravențional pentru o perioadă de 10 ani.

Mai mult, interdicția se va aplica și asociatului / acţionarului / administratorului pentru activitățile economice ce urmează a fi desfășurate de la data constatării contravenției în orice alte forme de organizare juridică. Astfel, se va evita ca același acționar, prin intermediul altei firme, să își reia aceeași activitate pentru care a primit sancțiunea.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege se va face de către personalul împuternicit din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Pentru a intra în vigoare, Legea Laptelui va fi transmisă Parlamentului unde va fi supusă procesului legislativ. Inițiativa va fi apoi supusă votului final și, dacă va fi adoptată, va trebui să fie promulgată de Președintele României și să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a-și face efectele.

sursa: madr.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement