În proiectul Legii Sănătăţii aflat în dezbatere publică, se prezintă nivelul cotelor de contribuţie pentru sănătate, respectiv de de 5,5% în cazul persoanei asigurate, 5,2% pentru...
După o jumătate de an de aşteptare, câteva puncte „dureroase” din Legea sănătăţii au reintrat în discuţiile autorităţilor. Dacă, la sfârşitul anului trecut, se avea în...
De joi a intrat în vigoare legea privind obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet de a păstra timp de 6 luni mai...
Un proiect de lege aflat în atenţia senatorilor prevede că perioada de acordare a concediului de maternitate ajunge la doi, respectiv trei ani în cazul îngrijirii...
Directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, arheologul Constantin Inel este suspect că a copiat informațiile dintr-un articol pe care l-a semnat, de...
În Senat, ca for decizional, au fost adoptate, luni, o serie de modificări la Legea Educaţiei, privind funcţionarea universităţilor. Prin proiectul de lege, universităţile private vor...
Persoanele condamnate pentru anumite infracţiuni la minim 5 ani de închisoare îşi pot pierde o mare parte din bunurile deţinute, după ce Legea confiscării extinse a...
Preşedintele Comisiei electorale, Sulfina Barbu, a anunțat că la alegerile parlamentare din toamnă va fi aplicat sistem de vot mixt, iniţiativă acceptată în unanimitate în Comisia...
În săptămâna 19.23 martie, inspectorii ITM Alba au efectuat acţiuni de control la 39 de societăţi, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 99.000 de lei,...
Infracţiunile de omor comise cu intenţie, de genocid, contra umanităţii şi de război nu se mai prescriu. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, un decret pentru...
În Parlament urmează să fie depus, luni, un proiect de lege privind creşterea siguranţei în activitatea de taximetrie, o iniţiativă a deputatului UNPR Tudor Ciuhodaru. Potrivit...
Reducerea taxei auto pentru poluare cu 25%, reglementată prin legea promulgată de preşedintele Traian Băsescu în 5 ianuarie, se aplică după publicarea actului normativ în Monitorul...
Vizita la medicul specialist din spitale va costa 10 lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor. La medicul de familie va trebui să plătim 5...
Deputaţii au adoptat, marţi, legea privind câinii fără stăpân, potrivit căreia aceştia vor putea fi eutanasiaţi, dacă locuitorii din comunităţile în care au fost găsiţi se...
Legea care prevede interzicerea activităţii de cămătărie a fost promulgată marţi, de către Preşedintele Traian Băsescu. Potrivit actului normativ, activitatea de cămătărie va fi pedepsită cu...
La începutul lunii noiembrie, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme şi deputatul PDL, Adrian Bădulescu, fost ofiţer SRI, au depus la Parlament proiectul de lege privind reţinerea datelor...
Prin noul proiect de lege electorală propus de reprezentanţii Puterii, sunt aduse o serie de modificări importante în sistemul de vot la alegerile parlamentare. Din 2012,...
Reprezentanţii Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor susţin că Legea de aplicare a noului Cod Penal va fi finalizată în cel mult două săptămâni. Termenul de intrare...
Pentru elevii care nu suportau să poarte uniformă școlară, avem o primă veste bună: propunerea privind introducerea obligatorie în şcoli a acestora a fost respinsă de...
Primăria Alba Iulia anunţă proprietarii clădirilor de municipiu, ale căror faţade sunt deteriorate, că acestea vor trebui obligatoriu reabilitate, deoarece pot pune în pericol viaţa şi...