Connect with us
Advertisement

Administrație

Preşedinţii consiliilor regionale vor fi aleşi de şefii de CJ, primari şi consilierii judeţeni. Vezi detalii din proiectul de lege

Publicat

Preşedinţii viitoarelor consilii regionale, care vor îndeplini aceste funcţii până la alegerile din 2016 vor fi selectaţi din rândul preşedinţilor de consilii judeţene, primarilor şi consilierilor judeţeni din regiunile respective. Candidaţii vor fi votaţi de aceeaşi categorie de aleşi. Informaţiile sunt cuprinse în proiectul Legii regiunilor, despre care ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, susţine că deocamdată nu este unul oficial.

Potrivit documentului, din punct de vedere juridic, regiunile vor fi persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Regiunile vor fi reprezentate în justiție de președinții consiliilor regionale.

Consiliul regional (CR) va fi autoritatea administraţiei publice regionale, fiind compus din consilieri regionali, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de către persoanele cu drept de vot din regiunea respectivă, în condiţiile legii. Fiecare regiune va avea între 20 și 32 de consilieri, în funcție de populație. Consiliile regionale vor avea membri de drept şi membri aleşi de electori, toţi fiind preşedinţi de CJ, primari de municipii sau oraşe şi consilieri judeţeni.

Preşedintele consiliului regional va fi ales prin votul egal, direct, secret şi liber exprimat al tuturor consilierilor judeţeni, primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, în funcţie, din unităţile administrativ-teritoriale care compun regiunea respectivă, aleşii locali respectivi având calitatea de electori.

Candidaţii la funcţia de preşedinte al consiliului regional pot fi tot dintre şefii de CJ, primarii şi consilierii judeţeni în funcţie din regiunea respectivă.

Va fi declarat ales candidatul care întruneşte majoritatea voturilor exprimate ale electorilor. Dacă niciun candidat nu obţine majoritatea, se organizează turul al doilea la care vor participa primii doi clasaţi.

Consiliul regional va avea şi doi vicepreşedinţi aleşi dintre membrii acestuia.

Membrii Consiliului regional vor putea cumula funcţia de consilier regional cu cea de ales local pe care o deţin în urma alegerilor din iunie 2012.

În termen de 15 zile de la constituirea Consiliului regional, primarul localităţii de reşedinţă a regiunii va pune la dispoziţia acestui organism un imobil funcţional pentru desfăşurarea activităţii. În termen de 90 zile de la prima şedinţă a Consiliului regional, se va constitui la nivelul fiecărei regiuni şi un Consiliu Economic şi Social.

Consiliul regional se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună, la convocarea preşedintelui consiliului regional. Consiliul regional se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei, Guvernul va numi câte un prefect regional în fiecare regiune. În 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii, fiecare dintre prefecţii regionali numiţi în condiţiile articolului 56 va emite ordinul privind alegerea consiliului regional şi a preşedintelui consiliului regional.

În proiectul de lege se menţionează că actul normativ va influenţa şi va determina modificări la nivelul Constituţiei României, al Legii administraţiei publice, al Legii privind finanţele publice locale, al Legii 500/2002 privind finanţele publice, al Legii bugetului de stat, al Legii electorale, al Legii privind instituţia prefectului, al Legii privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, al HG 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, al Codului Silvic.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement