Tribunalul Alba va avea un nou preşedinte din luna iulie. Cea care deţine funcţia în prezent, Cornelia Mureşan, a condus instanţa timp de două mandate consecutive...
Tineri scriitori şi poeţi, dar şi elite ale literaturii române, critici literari, oameni de cultură și iubitori ai literaturii au participat, joi, la Sala Senatului a...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale împotriva procurorului suspendat Ioan Mureşan, fost şef la structura DIICOT Alba Iulia, precum şi împotriva...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât conexarea celor două dosare în care este implicat fostul şef al BCCO Alba Iulia, comisarul-şef Traian Berbeceanu. Dacă...
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va decide miercuri, 21 ianuarie 2015, dacă este posibilă conexarea celor două dosare în care este implicat fostul...
Următorul termen în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care fostul procuror şef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, este judecat...
Anul care s-a încheiat a marcat şi începutul unor anchete „grele” la iniţiativa DNA şi DIICOT, care se vor materializa, cel mai probabil, în dosare ce...
Aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul în care fostul procuror şef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, este judecat pentru că ar...
Decizie surprinzătoare în cazul dosarului DIICOT în care este cercetat fostul şef BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu. Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia procurorilor la...
Judecarea dosarului anchetatorilor fostului şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu a început la Înalta Curte. La termenul din 12 noiembrie, instanţa a admis cererile inculpaţilor...
Rechizitoriul prin care anchetatorii comisarului șef Traian Berbeceanu au fost deferiți justiției, devenit public după decizia instanței de la ÎCCJ de a dispune începerea judecății, dezvăluie...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea judecăţii în dosarul acuzatorilor fostului şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu. Rechizitoriul procurorilor a fost admis...
Uniunea Naţională a Barourilor din România şi INNPA Cluj au publicat, duminică, lista cu rezultatele candidaţilor la examenul de primire în profesia de avocat. Din judeţul...
Fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu s-a constituit parte civilă în dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care acuzatorii săi sunt...
Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a fost trimis în judecată de DIICOT. Printre acuzaţiile aduse de procurori se...
După aproximativ 24 de ore de audieri, până miercuri la ora 17.00, dintre cei aproape 100 de audiați procurorii au reţinut 26 persoane în cazul contrabandei...
Comisarul șef al BCCO Alba, Gabriel Florescu, și procurorul șef al DIICOT Alba, Ioan Mureșan, au adus precizări, într-o conferință de presă organizată marți după-amiază, despre...
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, să îi apere reputaţia procurorului-şef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, după ce fostul şef al BCCO Alba,...
În biroul lui Traian Berbeceanu a fost instalată tehnică de înregistrare. Asta reiese din stenograma unei discuții dintre șeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, și procurorul șef...
Unirea Alba Iulia câștigat prima partidă de pe teren propriu din acest retur, contra grupării FC Bihor Oradea. După ce au condus cu 2-0 la pauză,...