Connect with us
Publicitate

Eveniment

Traficanţi de persoane din Teiuş şi Aiud, CONDAMNAŢI definitiv. Cea mai mare pedeapsă, 11 ani de închisoare. Gruparea ducea cerşetori în Spania

Publicat

grupare cersetorie teius aiud O grupare de traficanţi de persoane formată din şase inculpaţi, cu domiciliul în Teiuş şi Aiud, a primit sentinţă definitivă, în 8 iulie, la Curtea de Apel Alba Iulia, într-un dosar în care au fost acuzaţi că au transportat în Spania 18 persoane, inclusiv minori, în scopul practicării cerşetoriei.

Membrii grupării au acţionat în perioada anilor 2007 – 2008, iar, potrivit procurorilor, au obţinut de pe urma victimelor peste 70.000 de euro.

Cele mai mari pedepse, de 11 ani de închisoare, au fost aplicate inculpaţilor Petru Şerban (52 ani), zis Răţoi şi Ana Şerban (46 ani).

În cazul lui Ioan Ilie Notar (Piciu), magistraţii au redus pedepsele dispuse de Tribunal, pentru trafic de persoane, de la 8 la 3 ani, respectiv pentru trafic de minori, de la 10 la trei ani, astfel încât acesta va scăpa de detenţie. A rămas cu trei ani de închisoare cu suspendare.

Mircea Zoltan (Paris) a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare, însă tot cu suspendare.

Şerban Petru a fost dat în urmărire internaţională din 2009 când a fost emis un mandat de arest preventiv în lipsă pe numele acestuia. Tribunalului Alba s-a pronunţat în august anul trecut în acest caz, iar decizia a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Vedeţi cum opera reţeaua şi care a fost sentinţa Tribunalului:

Traficanţi de persoane din Alba, condamnaţi la 53 de ani de închisoare cu executare. Victimele, printre care şi o minoră, duse în Spania la cerşit

Din soluţia pe scurt dată în dosar de Curtea de Apel Alba Iulia:

“Admite apelurile declarate de inculpaţii M.S., Ş.P., Ş.A., M.A, N.I.I şi Z.M., împotriva sentinţei penale nr. 506/01 august 2014 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar (…).

Desfiinţează sentinţa penală apelată sub următoarele aspecte: – greşita schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003 raportat la art. 323 Cod penal din 1969 în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 2 Cod penal;

– individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului M.A; – individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului N.I.I.şi stabilirea modalităţii de executare a pedepsei rezultante;

– determinarea legii penale mai favorabile, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului Z.M.şi stabilirea modalităţii de executare a pedepsei rezultante;

– obligarea inculpatului N.I.I. a plata despăgubirilor civile către părţile civile R.F.T. , V.A., G.V, G.J., N.C., V.V.senior, V.G., C.M.S.;

– confiscarea sumelor de bani de la inculpatul N.I.I.şi Z.M., şi rejudecând în aceste limite: Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003 raportat la art. 323 Cod penal din 1969, reţinută în sarcina inculpaţilor M.S., Ş.P., Ş.A., M.A., N.I.I, în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 2 Cod penal.

Condamnă inculpatul M.S. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003, raportat la art. 323 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al.1 şi 2 lit. a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 şi a art.42 C.penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. Menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1,2 şi 3 din Legea nr.678/2001, raportat art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.5 Cod penal şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. În baza art. 34 lit. b Cod penal din 1969, art. 35 alin. 3 Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele principale de 7 ani închisoare, 10 ani închisoare, 10 ani închisoare şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal din 1969.

Condamnă inculpatul Ş.P. (Şerban Petru – n.r.) la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003, raportat la art. 323 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Menţine pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului Ş.P. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al.1 şi 2 lit. a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 şi a art.42 C.penal din 1969, art.5 Cod penal şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. Menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului Ş.P. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1,2 şi 3 din Legea nr.678/2001, raportat art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.5 Cod penal şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. În baza art. 34 lit. b Cod penal din 1969, art. 35 alin. 3 Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele principale de 8 ani închisoare, 11 ani închisoare, 10 ani închisoare şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal din 1969.

Condamnă inculpata Ş.A. (Şerban Ana – n.r.), la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003, raportat la art. 323 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Menţine pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatei Ş.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 al.1 şi 2 lit. a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 şi a art.42 C.penal din 1969, art.5 Cod penal şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. Menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatei Ş.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1,2 şi 3 din Legea nr.678/2001, raportat art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.5 Cod penal şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. În baza art. 34 lit. b Cod penal din 1969, art. 35 alin. 3 Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele principale de 8 ani închisoare, 11 ani închisoare, 10 ani închisoare şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 4 ani. Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal din 1969.

Condamnă inculpatul M.A, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003, raportat la art. 323 Cod penal din 1969. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de persoane prev. de art.26 C.pen. rap. la art. 12 al.1 şi 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.41 al.2 , art.42 C.penal din 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani la 5 ani închisoare. Menţine pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 2 ani. În baza art. 34 lit. b Cod penal din 1969, art. 35 alin. 1 Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele principale de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 2 ani. Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal din 1969.

Condamnă pe inculpatul N.I.I. (Notar Ioan Ilie – n.r.), la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003, raportat la art. 323 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a, alin. 2 Cod penal din 1969, art. 76 lit. c Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (compusă din 8 acte materiale), prevăzută de art. 12 al.1 şi 2 lit. a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 74 lit. a, alin. 2 Cod penal din 1969, art. 76 lit. b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal, de la 8 ani la 3 ani închisoare. Menţine pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969, reducând durata de la 3 ani la 2 ani. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al.1, 2 şi 3 din Legea nr.678/2001 rap. la art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a, alin. 2 Cod penal din 1969, art. 76 lit. a Cod penal din 1969, art.5 Cod penal, de la 10 ani la 3 ani închisoare. Menţine pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal din 1969, reducând durata de la 3 ani la 2 ani. În baza art. 34 lit. b Cod penal din 1969, art. 35 alin. 3 Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele principale de 2 ani şi 8 luni închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal din 1969 pe o durată de 2 ani. Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b Cod penal din 1969. Cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, în baza art. 861 şi art. 862 Cod penal din 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune; b) să anunţe Serviciului de probaţiune, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Încredinţează supravegherea inculpatului către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

Cu aplicarea art. 5 Cod penal constată că în concret şi potrivit celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 legea penală nouă este mai favorabilă inculpatului Z.M.. Înlătură dispoziţiile art. 37 lit. b Cod penal din 1969 referitoare la recidiva postexecutorie reţinute în sarcina inculpatului Z.M.. Cu aplicarea art. 5 Cod penal constată că faptele săvârşite de inculpatul Z.M.realizează conţinutul a două infracţiuni de trafic de persoane fiecare prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal. Condamnă inculpatul Z.M. (Zoltan Mircea – n.r.) la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, art. 5 Cod penal. În baza art. 67 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 1 an a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. Condamnă inculpatul Z.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, art. 5 Cod penal. În baza art. 67 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 1 an a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal contopeşte pedepsele principale de 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare, precum şi pedepsele complementare, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani la care se adaugă sporul de 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 1 an a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud sau în cadrul Primăriei Teiuş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

Înlătură obligaţia stabilită în sarcina inculpatului N.I.I de plată a despăgubirilor civile în favoarea următoarelor părţi civile: R.F.T., V.A., G.V., G.J., V.C., V.V.senior, V.G, C.M.S. Înlătură dispoziţia de confiscare a contravalorii în lei calculată la cursul oficial al BNR din ziua efectivă a plăţii a sumei de 14.352,50 Euro de la inculpatul N.I.I., menţinând dispoziţia de confiscare a sumei de 14.352,50 Euro de la inculpata Ş.A. Înlătură dispoziţia de confiscare a contravalorii în lei calculată la cursul oficial al BNR din ziua efectivă a plăţii a sumei de 3.750 Euro de la inculpatul M.M.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 iulie 2015”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate