Economie
Trei bancheri din România, câștiguri uriașe: peste 1,3 milioane de euro anual. Salarii lunare de peste 100.000 de euro
România are trei bancheri cu câştiguri anuale de peste 1 milion de euro – doi din top management şi celălalt din supraveghere potrivit unui raport al Autorității Bancare Europene (EBA).
România este la fel ca Malta, în timp ce Slovenia are un singur bancher în top, iar Grecia şi Bulgaria figurează cu câte doi bancheri milionari fiecare în cele mai recente statistici ale Autorităţii Bancare Europene (EBA) publicate în 2021 privind situaţia câştigurilor din 2019 si citate de Mediafax.
Şi în raportul anterior al EBA publicat în 2020 România figura tot cu trei bancheri milionari, în timp ce în raportul publicat în 2019 pentru 2017 România era prezentă cu doi bancheri în topul milionarilor în euro, ambii din top management.
România în coada clasamentului bancherilor milionari
Pe de altă parte, în topul european al intermedierii financiare, băncile din România au coborât spre coada clasamentului, având printre cele mai scăzute ponderi ale creditelor şi ale activelor bancare în PIB, de 26-27%, respectiv 50%.
Slovenia, Grecia şi Bulgaria au cei mai puţini bancheri milionari în euro (1-2 din fiecare ţară), urmate de România şi Malta, cu câte trei bancheri milionari în euro, şi Ungaria, Cehia şi Finlanda – cu câte patru bancheri cu câştiguri anuale de peste 1 mil. euro fiecare.
La polul opus, cei mai mulţi bancheri milionari în euro sunt în Spania (163), Italia (241), Franţa (270), Germania (492) şi Marea Britanie (3.519).
Câștig de 131.000 de euro/ lună, 6550 euro/zi
Având în vedere remuneraţia medie anuală a celor doi bancheri din management din România, de peste 1,57 mil. euro, câştigul lunar ar fi de mai mult de 131.000 de euro, iar cel din fiecare zi lucrătoare dintr-o lună ar ajunge la aproximativ 6.550 de euro.
Acesta înseamnă un câştig lunar al celor doi bancheri din management de circa 10 ori mai mare decât salariul mediu net pe economie.
Pentru bancherul din România cu funcţie în aria de supraveghere, salariul mediu anual a fost de aproape 1,36 mil. euro, câştigul lunar fiind în acest caz de peste 113.160 de euro.
Cel mai probabil câştigurile bancherilor din România incluse în topul EBA au fost obţinute de bancheri din top managementul celor mai mari cinci bănci locale.
Cea mai mare parte a câştigului anual al celor doi bancheri din management, cel mai bine plătiţi din România, respectiv 68%, reprezintă remuneraţia fixă.
Iar în cazul bancherului român milionar în euro care lucra în 2019 în supraveghere întregul câştig salarial a fost primit sub formă de remuneraţie fixă.
Salariile bancherilor români din top management pornesc de la 30.000 de euro pe lună
Câştigurile bancherilor locali din top management nu sunt cunoscute, dar palierul de pornire al salariilor este în jur de 30.000 de euro pe lună.
Dacă pentru angajaţii din top managementul bancar salariile au rămas la un nivel ridicat, angajaţii din întregul sistem bancar au coborât în topul celor mai bine plătiţi salariaţi din economie.
Salariul mediu din băncile de pe piaţa locală este în jur de 5.000 de lei net/lună.
Comparativ cu anul 2008, salariul mediu net al bancherilor este mai mare cu circa 1.000 de lei. Anii de criză nu au adus o ajustare importantă a nivelului salariilor din bănci.
Bancherii- angajaţii cel mai bine plătiți din economia românească
Bancherii continuă să fie cei mai bine platiți angajați din economia românească. Ultimii ani au adus profituri din ce în ce mai mari pentru sistemul bancar.
Sistemul bancar românesc, format din 34 de bănci, a încheiat anul 2020 cu un profit net de aproximativ 5,14 mld. lei, după ce în 2019 câştigul la nivelul sistemului bancar a ajuns la circa 6,4 mld. lei, în uşoară scădere faţă de vârful din 2018, de aproape 7 mld. lei.
BNR atenționare la cheltuielile băncilor cu personalul
BNR a atenţionat în rapoartele de stabilitate financiară că salarizarea inadecvată a dus la asumarea de riscuri excesive în trecut şi a transmis băncilor să fie atente la cheltuielile cu personalul.
În contextul crizei financiare şi economice mondiale din 2008/2009, nivelul câştigurilor managerilor din bănci a apărut ca o adevărată sfidare, situaţia nefiind specifică României.
În Vest, scandalurile privind politicile de bonusare din bănci s-au ţinut lanţ în primii ani ai crizei, pe piaţă circulând informaţii despre manageri de top care au preferat să recurgă la concedieri de personal pentru ca bonsurile conducerii să nu fie afectate.
Băncile mari din Uniunea Europeană sunt obligate să informeze autorităţile de reglementare câţi angajaţi ai instituţiilor de credit câştigă peste 1 milion de euro pe an, propunerea venind în 2011 de la EBA.
Obiectivul este de a descuraja bancherii să îşi asume riscuri excesive pentru a primi bonusuri mari.
Marea Britanie figurează în statisticile Autorităţii Bancare Europene cu cei mai mulţi bancheri milionari, respectiv cu 3.519 de bancheri cu salarii mai mari de un milion de euro, din care peste jumătate lucrează în investment banking în faimosul City londonez.
Însă, numărul bancherilor milionari a scăzut în Marea Britanie faţă de nivelul din 2018, de 3.614, în contextul Brexit.
Austria are 38 de bancheri cu salarii anuale peste pragul de un milion de euro, Ungaria şi Cehia au câte patru, iar Polonia are nouă bancheri cu salarii mai mari de un milion de euro/an în topul EBA.
Creşteri vizibile ale numărului de bancheri milionari în euro au fost observate în Italia, Franţa, Germania.
În total, în 2019 au fost raportate 4.963 de persoane cu venituri mari de peste 1 milion de euro anual.
La colectarea datelor au participat toate cele 28 de state membre ale UE din 2019 şi alte 3 state membre ale SEE.
sursa: Mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News