Eveniment
(UPDATE) „Revocare abuzivă” din funcția de viceprimar: Dosarul „Simone Albani vs Consiliul Local Alba Iulia”, la Tribunalul Alba
Dosarul în care liberalul Simone Albani a dat în judecată Consiliul Local Alba Iulia pentru modul „abuziv” în care s-a realizat revocarea sa din funcția de viceprimar a avut, luni, termen la Tribunalul Alba. Simone Albani cere suspendarea actului administrativ și speră ca instanța să stabilească condițiile concrete în care un viceprimar poate fi revocat, pe cale excepțională, din funcție.
La termenul din 13 august, Tribunalul Alba a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea reclamantului să facă dovada înregistrării pe rolul instanței a dosarului privind legalitatea hotărârilor.
UPDATE: Luni, 27 august, magistrații au dispus încă o dată amânarea, pentru 1 octombrie, la cererea părților din dosar. Simone Albani a cerut timp pentru studierea actelor depuse la dosar în timp ce Consiliul Local Alba Iulia, prin apărătorul ales, a atras atenția că ședința de CL va avea loc doar la sfârșitul lunii septembrie, când consilierii locali vor trebui să dea un răspuns la plângerea prealabilă.
Reamintim că Simone Albani a fost revocat din funcția de viceprimar al Alba Iuliei la scurt timp după ce a fost numit, prin votul consilierilor PDL și PP-DD. În locul acestuia a fost numit Dorin Șerdean (PP-DD).
Purtătorul de cuvânt a PNL Alba, avocata Angelica Mocan, a explicat în conferință de presă care este obiectul acestui dosar:
“Exercitarea mandatului de viceprimar începe odată cu declararea acestuia ca primar ales și încetează odată cu expirarea mandatului consiliului din care face parte. Această prevedere din Legea 393/2004 este adoptată tocmai pentru a asigura continuitatea și implicit funcționarea corectă a instituției. Pe cale de consecință, încetarea exercitării mandatului de viceprimar, înainte de expirarea mandatului consiliului din care face parte este o situație extraordinară care se poate analiza sau adopta doar în anumite condiții pe care, din păcate, legea nu le stabilește expres. Curtea Constituțională stabilește că votul acordat este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupurile politice care l-au propus cer revocarea acestuia sau în cazul unei revocări ca sancțiune…revocarea colegului nostru Simone Albani se putea pune în discuție doar la propunerea grupului politic format din consilierii USL și PDL care l-au votat…în consecință, noi apreciem că instanța de judecată va trebui să stabilească condițiile concrete în care, potrivit actelor normative în vigoare , un viceprimar poate fi revocat pe cale excepțională din funcție, în caz contrar, comunitatea locală poate fi expusă schimbării periodice a viceprimarului în fiecare săptămână”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dorina Borcau
luni, 27.08.2012 at 10:53
Inteleg.L-au revocat fara motiv.Dar cand USL l-a revocat pe Blaga din functia de Presedinte al Senatului,au avut vreun motiv intemeiat??!!Nu!
mihaita
luni, 27.08.2012 at 11:18
si daca il revocato voi pe Paul Voicu era normal si firesc ? vou USL-isti nu mai aveti absolut nici o urma de bun simt !