Administrație
VIDEO | Patronul Salprest, Petru Constantinescu: „Au început să mă amenințe pe față. Eu nu mai vreau să tac din gură!”
Aflat în situația în care, după 10 ani, a pierdut concesiunea prestării serviciului de salubrizare în Alba Iulia și este pe punctul de a i se retrage și administrarea rampei de gunoi, patronul Salprest a ținut să facă niște declarații publice. Șantaj, amenințări, nedreptăți și mârșăvii sunt doar câteva dintre acuzațiile pe care le îndreaptă către Primărie și firma Polaris, noul operator de salubritate din Alba Iulia.
„M-au șantajat timp de 12 ani, acum au început să mă amenințe pe față și eu nu mai vreau să tac din gură”. Așa și-a început patronul Salprest discursul în fața presei. Consideră că Primăria și alte organe ale statului i-au făcut o nedreptate prin faptul că, în urma licitației, au atribuit prestarea serviciului de salubrizare în Alba Iulia firmei Polaris.
Potrivit lui Petru Constantinescu, principalele nemulțumiri ale Salprest sunt nerespectarea contractului dintre Polaris și Primărie, favorizarea de către statul român a „firmelor de casă” și încurajarea existenței unui monopol în ceea ce privește agenții economici și instituțiile publice.
„Polaris a câștigat licitația cu un tarif de 2,4 lei + TVA pentru persoane fizice, iar la ora actuală practică un tarif cu aproape 50% mai mare, ceea ce denotă că nu respectă contractul pe care l-a încheiat cu Primăria Alba Iulia. Pentru acest serviciu noi am ofertat 1,75 lei. Normal, aici trebuia să câștigăm, dar calculul s-a făcut cumva per total. Până la urmă este un dezavantaj pentru cetățeni”, a spus Constantinescu.
Constantinescu: „Ce-a fost ilegal pentru Salprest, pentru ei este legal”
El susține că încheierea contractului dintre Primărie și Polaris este ilegală, întrucât caietul de sarcini a fost neconform cu legislația: „Am depus o contestație față de contractul care s-a încheiat ilegal. Din toate documentele pe care le-am primit de la ANRSC reiese că toaletele ecologice nu aveau ce căuta în acel caiet de sarcini iar activitatea, dacă s-a scos la licitație cu toaletele, nu se poate licenția. Acesta a fost răspunsul când Salprest făcea aceste activități în ultimii 10 ani. Acum, în noiembrie 2013, ANRSC a licențiat această societate cu această activitate. Este deranjant pentru noi că aveam investiția făcută, aveam un fel de amortizare. Aveam un tarif de 5,24 lei pentru chiria toaletelor cu golire de două ori pe săptămână, pentru chiria cu golire la 2 zile aveam un tarif de 8,14 lei. Polaris, prin firme auxiliare, are pentru aceste două servicii 24,72 lei, respectiv 32,87 lei. S-a vrut cheltuirea banului public cu această societate, sub orice formă, indiferent dacă e legal sau nu, ce a fost ilegal pentru Salprest, pentru ei e legal”.
„S-au făcut legi doar pentru unii, ca să-și protejeze firmele”
„Cei care sunt la vârf, parlamentari etc, au făcut legi ca să își protejeze firmele lor, iar noi ăștia mai mici trebuie să respectăm legile lor și să ne confruntăm cu aceste abuzuri”, mai spune Constantinescu.
Acuzații de șantaj: „Oameni din administrație se pronunță public că <o să vadă el ce pățește>”
„A intervenit problema rampei de deșeuri, pe care Salprest o are concesionată prin hotărâre de Consiliu Local, pe 25 de ani, din 2000 până în 2025. Pentru că are autorizație numai până în 2015, s-au făcut demersuri pentru prelungirile de rigoare. Aici a început șantajul că ne ia rampa. Rampa nu se poate lua printr-o hotărâre care prevede că se încheie contractul, trebuie să hotărască instanța. Șantajul vine și prin declarațiile administrației, nu dau nume. Unii oameni din administrație se pronunță public că <o să vadă el ce pățește>, primesc mesaje prin care sunt atenționat să am grijă că <oamenii aceștia sunt în stare de orice>”, a mai spus patronul Salprest.
Contantinescu: „CNSC este corupt. Curtea de Apel dă dreptate celui corupt”
Licitațiile care au fost pierdute de Salprest în mai multe orașe din Alba au fost consecința unor sentințe abuzive ale Curții de Apel Alba, susține Constantinescu.
„Spun public că CNSC este corupt și că Curtea de Apel îi dă dreptate celui corupt, în defavoarea cetățeanului. Neanalizând corect contestațiile făcute de Salprest, Curtea de Apel a dat sentințe abuzive împotriva cetățeanului din județul Alba. La licitația de la Aiud, CNSC a recunoscut că acea firmă nu are licență și Curtea de Apel le-a dat dreptate. Când am avut contestație la Blaj au hotărât că tarifele noastre sunt prea mici. La Sebeș, la fel, Primăria a recunoscut că am avut toată documentația la zi, dar pentru că CNSC nu a vrut să vadă treaba asta, Curtea de Apel s-a pronunțat în defavoarea cetățeanului. În Alba Iulia, cu unul dintre loturile de zone verzi, au dat dreptate unei firme tot din Constanța care are tarife de trei ori mai mari ca noi”, a declarat Constantinescu.
Concluzie: „Să se anuleze contractul cu Polaris”
Constantinescu speră ca organele statului să se sesizeze la „anomaliile care se întâmplă și la cine e în spatele lor”. „Eu în principiu vreau să arăt că firma Polaris, cu ajutorul Primăriei Alba Iulia și a altor instituții, cum este ANRSC, fac presiuni împotriva mea ca persoană, că mă opun monopolului. Corect ar fi să se anuleze contractul pe care ei nu îl respectă și să se refacă toată procedura”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
3cai
marți, 03.12.2013 at 20:09
HAHAHAHA dupa ce si-a strans ditamai averea 10 ani cu preturile lui, ca sa-si intretina familia in cele mai bune conditii, si fiul intr-o continua stare de *********, acum isi doreste afacerea monopolistica inapoi.