Connect with us
Advertisement

Eveniment

Vremea în Transilvania și în țară, până la jumătatea lunii decembrie. Prognoza meteo pe regiuni: ploi, lapoviță și ninsoare

vremea in romania pana de craciun

Publicat

Vremea în Transilvania și în țară: Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie 2023: Meteorologii anunță că în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi în general cele potrivite pentru data din calendar.

Potrivit prognozei ANM pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 27 noiembrie – 10 decembrie 2023, vor fi și ploi în majoritatea zonelor țării, în special în prima săptămână a prognozei, dar sunt așteptate și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vremea la Alba Iulia, de 1 decembrie 2023: vremea va fi schimbătoare, cu variații mari de temperatură.

În prima parte a săptămânii va fi destul de frig, cu temperaturi maxime ce nu trec de 4 grade Celsius.

La munte vom avea temperaturi maxime negative.

Meteorologii estimează că până miercuri vor fi perioade de ninsoare, lapoviță și ploaie înghețată.

La munte se va depune un strat consistent de zăpadă.

ANM a publicat estimarea valorilor termice și a precipitațiilor pe regiuni, în perioada 27 noiembrie – 10 decembrie 2023.

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. Transilvania

În prima parte a intervalului, regimul termic va fi caracterizat de alternanțe importante între zile cu valori apropiate și sub cele normale în această perioadă din an:

  • cu maxime de 0 – 6 grade și minime de -4 până la 0 grade, mediat regional, mai scăzute în special în jurul datei de 29 noiembrie (maxime de 0 – 2 grade și minime de -9 până la -5 grade) și perioade cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cel mai probabil în 1-2 decembrie, când ziua se vor atinge 8…12 grade și noaptea nu vor coborî sub 1…4 grade.

Pentru cea de-a doua parte a intervalului este estimată o evoluție mai constantă a temperaturilor care se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice primei decade a lunii decembrie, respectiv maxime ușor pozitive și minime nocturne negative, în medie -5 până la -3 grade.

Regimul pluviometric va înregistra un excedent, cu precădere în prima săptămână, când vor fi perioade în care precipitațiile vor fi frecvente și local moderate cantitativ, cu probabilitate mare în 28 noiembrie și 1-2 decembrie când se vor semnala și ploi.

În restul zilelor din interval, vor fi mai ales ninsori și lapoviță cu caracter local și temporar.

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. Banat

Pe parcursul primei săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de alternanțe importante între zile cu valori apropiate și sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 5-7 grade și minime de -1 la 1 grad, mediat regional, mai scăzute în special în jurul datei de 29 noiembrie (maxime de 2…3 grade și minime de -5…-4 grade) și perioade cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cel mai probabil în 1-2 decembrie, când se vor atinge ziua 10-12 grade și noaptea nu vor coborî sub 3-4 grade.

Pentru cea de-a doua parte a intervalului este estimată o evoluție mai constantă a temperaturilor care se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice primei decade a lunii decembrie, respectiv minime nocturne negative.

Regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în prima săptămână, când vor fi perioade în care precipitațiile vor fi frecvente și însemnate cantitativ, cu probabilitate mai mare în 28 noiembrie și 2 decembrie când vor predomina ploile.

În restul zilelor din interval, se vor semnala precipitații mixte, cu caracter temporar.

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. Crișana

În prima săptămână vor fi alternanțe importante între zile cu valori apropiate și sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 4-6 grade și minime de -2 până la un grad,  mai scăzute în special în jurul datei de 29 noiembrie (maxime de 1-3 grade și minime de -6 până la -4 grade) și perioade cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cel mai probabil în 1-2 decembrie, când se vor atinge ziua 9-11 grade și noaptea nu vor coborî sub 3-4 grade.

Pentru cea de-a doua parte a intervalului este estimată o evoluție mai constantă a temperaturilor care vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice primei decade a lunii decembrie (minime nocturne negative în toată regiunea).

Regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în prima săptămână, când vor fi perioade în care precipitațiile se vor semnala pe arii extinse și vor fi local însemnate cantitativ, cu probabilitate mai mare în 28 noiembrie și 2 decembrie când vor predomina ploile.

În restul zilelor din interval, vor fi precipitații mixte, cu caracter temporar.

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. Maramureș

Pe parcursul primei săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de alternanțe importante între zile cu valori apropiate și sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 3-4 grade și minime de -3 până la 0 grade, mediat regional, mai scăzute în special în jurul datei de 29 noiembrie (maxime de aproximativ 0 grade și minime de -7 până la -4 grade) și perioade cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cel mai probabil în 1-2 decembrie, când ziua se vor atinge 6-8 grade și noaptea nu vor coborî sub 1-3 grade.

Pentru cea de-a doua parte a intervalului este estimată o evoluție mai constantă a temperaturilor care se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice primei decade a lunii decembrie, respectiv maxime ușor pozitive și minime nocturne negative, în medie -3 până la -2 grade.

Regimul pluviometric va fi excedentar, în special în prima săptămână, când vor fi perioade în care precipitațiile vor fi frecvente și local mai însemnate cantitativ, cu probabilitate mare în 28 noiembrie și 1-2 decembrie când vor predomina ploile.

În restul zilelor din interval, se vor semnala precipitații cu caracter temporar, sub formă de lapoviță și ninsoare.

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. Moldova

Intervalul va debuta cu vreme rece, în medie se vor înregistra temperaturi maxime de 1-3 grade, iar minimele vor coborî spre -7 până la -5 grade, iar în celelalte zile valori apropiate de norme.

În perioada 1-2 decembrie valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei (cu 8 – 12 grade ziua și 2 – 5 grade noaptea, mediat regional).

În cea de-a doua săptămână este estimat un regim termic cu oscilații mai mici de la o zi la alta și apropiat de cel normal la începutul lunii decembrie (respectiv minime negative, ce coboară la -5 până -3 grade, în medie).

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel mediu climatologic al perioadei, cu precipitații temporare, local moderate cantitativ, sub formă de lapoviță și ninsoare, dar cu intervale în care se vor semnala și ploi (cel mai probabil în 28 noiembrie și în jurul datei de 2 decembrie).

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. Dobrogea

Din data de 28 noiembrie, temperaturile vor crește semnificativ și se vor situa în general peste cele climatologic specifice perioadei, cu maxime de 7 – 10 grade și minime de 2 – 5 grade, ușor mai mici, în jurul a 0 grade,  în diminețile de 28 și 30 noiembrie.

Abateri pozitive foarte mari față de norme sunt estimate pentru zilele de 1 și 2 decembrie.

În a doua săptămână, tendința este de răcire treptată, cu valori ce se vor apropia de mediile multianuale.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în 28 noiembrie și în 3 decembrie, iar după data de 4 decembrie temporar vor fi precipitații mixte.

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. Muntenia

Din data de 28 noiembrie și până în 3 decembrie, temperaturile vor fi în creștere în cea mai mare parte regiunii, astfel că se vor situa peste cele climatologic specifice acestei perioade din an, cu maxime de 6 – 11 grade și minime de -1 până la 4 grade, iar abateri pozitive semnificative față de norme sunt estimate pentru zilele de 1 și 2 decembrie.

În a doua săptămână, tendința este de răcire treptată, cu valori ce se vor apropia de mediile multianuale.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel climatologic caracteristic perioadei.

Va ploua pe arii relativ extinse în 28 noiembrie și local în 2/3 decembrie, însă ulterior va crește probabilitatea să se semnaleze precipitații mixte (ploaie, lapoviță sau ninsoare).

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. Oltenia

Vremea va fi rece în 28 noiembrie (maxime de 2-4 grade, în medie), iar în celelalte zile ale primei săptămâni valorile termice diurne vor fi apropiate de norme și chiar peste acestea în 1 și 2 decembrie, iar alternanțe termice vor fi și în regimul termic nocturn, cele mai mici minime urmând a se înregistra în noaptea de 29/30 noiembrie (-7 până la -4 grade, mediat regional) și cele mai ridicate în 1 spre 2 decembrie.

În a doua săptămână, tendința este de răcire treptată, cu valori ce se vor apropia de mediile multianuale.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în special în prima săptămână.

Precipitații mai frecvente și posibil mai însemnate cantitativ (predominat ploi la câmpie și mixte în zona deluroasă) vor fi la începutul intervalului și va ploua pe alocuri și în jurul datei de 2 decembrie.

În parte a doua a intervalului de referință se vor semnala temporar precipitații mixte.

Prognoza meteo pe regiuni, până în 10 decembrie. La munte

Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de oscilații semnificative în regimul termic.

Vor fi perioade în care vremea va fi rece, geroasă noaptea, în special în 29/30 noiembrie (maxime în medie de -6 la 1 grad și minime de -14 până la -10 grade), dar și zile în care, mai ales la altitudini de sub 1500 m, temperaturile se vor situa peste cele normale (cu precădere în 1 și 2 decembrie).

Ulterior, din 4 decembrie, este estimată răcirea vremii, cu un regim termic ce se va situa în general în jurul celui climatologic specific la începutul iernii calendaristice.

Probabilitatea pentru precipitații va fi relativ mare pe tot parcursul intervalului.

În majoritatea zilelor vor predomina ninsorile, însă în perioadele cu temperaturi mai ridicate (28 noiembrie, 1 și 2 decembrie) se vor semnala și ploi, îndeosebi la înălțimi de sub 1.500 m.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement