Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ziua internațională a animalelor, sărbătorită în 4 octombrie. Care sunt speciile pe cale de dispariție

Publicat

Ziua internaţională a animalelor („World Animal Day”) este sărbătorită, anual, la 4 octombrie.

Este celebrată în majoritatea ţărilor lumii cu scopul de a promova drepturile şi bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice.

Ziua internaţională a animalelor este cu atât mai importantă cu cât experţii în biodiversitate şi protecţia mediului trag numeroase semnale legate de situaţia actuală a animalelor.

Specii care au dispărut sau care sunt în pericol

Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, publicat în Journal of Biogeography în luna august 2021, atrage atenţia că cel puţin 469 de specii de păsări au dispărut în ultimii 50.000 de ani, în principal din cauza oamenilor.

Oamenii de ştiinţă susţin, însă, că numărul real este mult mai mare. Constatările se bazează în principal pe rămăşiţele păsărilor descoperite în zonele populate de oameni şi pe faptul că majoritatea păsărilor au dispărut la scurt timp după sosirea acestora din urmă.

Nici în oceanele planetei situaţia nu este una încurajatoare. Numărul rechinilor şi al peştilor cartilaginoşi plaţi din oceanele lumii a scăzut cu peste 70% în ultimii 50 de ani, conform cercetătorilor de la Universitatea Simon Fraser din Canada, al căror studiu a fost publicat în luna ianuarie în jurnalul Nature.

Începând din 1970, numărul acestor vieţuitoare a scăzut cu 71%, iar peste trei sferturi dintre toate speciile de rechini şi peşti cartilaginoşi plaţi care trăiesc în oceane sunt în prezent ameninţate cu dispariţia.

Trei specii de rechini – rechinul oceanic cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus), rechinul-ciocan (Sphyrna lewini) şi rechinul-ciocan uriaş (Sphyrna mokarran) sunt în pericol critic de extincţie. Principala cauză a declinului este pescuitul excesiv.

În iunie 2021, organizaţia non-guvernamentală pentru conservarea naturii World Wide Fund for Nature (WWF) a lansat un apel adresat guvernelor pentru limitarea urgentă a emisiilor nocive în scopul protejării habitatelor şi speciilor, înaintea Conferinţei ONU asupra schimbărilor climatice (COP26), care urmează să se desfăşoare în noiembrie.

”Dacă vrem să asigurăm un viitor pentru unele dintre cele mai emblematice specii şi habitate, precum şi pentru noi înşine, atunci 2021 trebuie să fie un punct de cotitură”, a spus Tanya Steele, directoarea WWF, într-un nou raport al organizaţiei ce pune în prim plan 12 specii care resimt deja efectele crizei climatice.

Printre acestea, se numără pufinii, care trăiesc pe coastele Marii Britanii, pinguinii din Antarctica şi anumite specii de maimuţe din Amazon.

Situația din România

În martie 2021, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că „România ocupă un loc special în Europa în materie de biodiversitate, păduri şi viaţă sălbatică. Aproximativ 35% din suprafaţa României este acoperită de păduri, un patrimoniu natural cu o valoare ecologică inestimabilă. Sunt păduri care găzduiesc mii de specii de animale şi plante sălbatice, multe dintre ele dispărute în Vestul Europei. Pădurile şi speciile de floră şi faună pe care le adăpostesc se află, însă, deseori sub ameninţare. În ultimele decenii, acţiunile noastre au dus la distrugerea habitatelor unor specii sălbatice, forţându-le să caute hrană în proximitatea aşezărilor umane”.

Prima zi dedicată animalelor

Iniţiativa de a înfiinţa Ziua internaţională a animalelor i-a aparţinut scriitorului şi publicistului german Heinrich Zimmermann, un apărător înfocat al drepturilor animalelor, editor al revistei „Mensh und Hund” („Om şi câine”). Prima ediţie a Zilei internaţionale a animalelor a constat în organizarea de expoziţii şi discursuri găzduite de Palatul Sportului din Berlin, la 24 martie 1925, potrivit www.worldanimalday.org.uk.

Evenimentul, care a strâns peste 5.000 de participanţi, fusese programat la 4 octombrie, însă organizatorii nu au găsit disponibil pentru acea dată un loc suficient de încăpător.

Situaţia a continuat până în 1929, când, în premieră, ziua dedicată animalelor a fost marcată la 4 octombrie. În scurt timp, ideea lui Zimmermann a început să aibă ecouri şi în afara graniţelor Germaniei, în special în Austria, Elveţia şi Cehoslovacia.

Totuşi, 4 octombrie a devenit în mod oficial zi mondială dedicată animalelor de abia în luna mai 1931, atunci când, iniţiativa publicistului german a fost adoptată în cadrul Congresului internaţional pentru protecţia animalelor, desfăşurat la Florenţa.

Data de 4 octombrie reprezintă şi sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, fondator al ordinului Franciscan şi protectorul ceresc al mediului şi al animalelor, conform https://www.ercis.ro/. Legenda spune că sfântul avea puterea de a învăţa şi dojeni animalele, reuşind chiar să îmblânzească un lup doar cu vorba bună, notează sursa citată.

În 2004, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 205, modificată prin Legea nr. 9/2008 şi prin Legea nr. 171/2017, act legislativ care reglementează măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără deţinător.

La alineatul (2) al articolului 17, se interzice folosirea animalelor aparţinând subîncrengăturii vertebrate indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement