Connect with us
Advertisement

Actualitate

11 februarie : Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţe 112. Peste 60% dintre apelurile de anul trecut au fost false. Atenţionări pentru utilizatori

Publicat

112 apel11 februarie este Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţe 112. Ocazie pentru a readuce în atenţie informaţii despre acest serviciu, dar şi situaţia îngrijorătoare a apelurilor false. Din statisticile STS, peste 60% dintre apelurile la 112 de anul trecut au fost false. Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacţie (sub 10 secunde) şi o acurateţe sporită în a localiza apelanţii la numărul unic de urgenţă 112.

Ediţia din acest an a Zilei Europene 112 este dedicată studenţilor beneficiari ai programelor de mobilitate universitară ERASMUS, cu accent pe o mai bună informare şi conştientizare a acestora. În anul academic 2012 – 2013, 268.143 studenţi au călătorit în alte state Europene în scop educaţional sau în cadrul diferitelor forme de pregătire.

În acest context, Asociaţia Numărului European de Urgenţă (EENA) a solicitat serviciilor naţionale de urgenţă, birourilor de informare ale UE din statele membre, reţelelor europene de cooperare studenţească şi agenţiilor ERASMUS să contribuie pentru maximizarea impactului acţiunilor de promovare 112 pe o categorie cât mai mare de public ţintă.

Gary Machado, directorul executiv al EENA: “Nivelul alarmant de scăzut al informaţiilor despre 112 îi face pe oameni vulnerabili, în special pe cei tineri, studenţii care călătoresc. Furnizarea către aceştia de informaţii clare şi cuprinzătoare trebuie să devină o prioritate, şi nu doar astăzi, ci în fiecare zi”.

În România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor, a organizat o zi de informare 112 în centrele universitare din ţară. În numeroase instituţii de învăţământ superior româneşti, în special acolo unde au loc programe de mobilitate ERASMUS, au fost pregătite puncte de informare 112, au fost postate afişe cu mesaje în limbile engleză, franceză şi germană şi au fost distribuite pliante informative. Au mai fost organizate vizite ale elevilor şi studenţilor în centrele de primire apeluri de urgenţă 112.

Statistica pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 15.561.664 apeluri. Dintre acestea 5.926.985 (38,09 %) au fost reale şi 9.634.679 (61.91 %) false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 3.741.439 (60,74 %), Poliţie – 1.373.394 (22,30 %), Pompieri – SMURD – 869.059 (14,11 %) şi Jandarmerie – 168.788 (2,74 %).

Vezi şi Raportul CJSU şi ISU Alba: Pagube de 11,5 milioane lei, după situaţii de urgenţă în 2015. Timp mediu de răspuns 16 minute la incendii şi 9.45 la intervenţii SMURD

Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş ocupă primele locuri.

Pe luna ianuarie 2016, din totalul de 1.244.049 apeluri, 486.142 (39,08 %) au fost reale şi 757.907 (60,92%) false. În judeţul Alba, au fost înregistrate 14.906 de apeluri, din care 6.061 (40,66%) reale şi 8.845 (59,34%) false. Majoritatea apelurilor au fost direcţionate către Ambulanţă.

Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 13.146 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Bucureşti şi Suceava.

România, printre statele Uniunii Europene cu cele mai bune performanţe în utilizarea numărului unic de urgenţă 112

Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacţie (sub 10 secunde) şi o acurateţe sporită în a localiza apelanţii la numărul unic de urgenţă 112. Ţara noastră face parte dintre cele 5 state membre care reprezintă exemple de bună practică.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este organul central al statului, care administrează, exploatează, întreţine şi dezvoltă Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.

Timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,68 secunde şi este înregistrat în cazul a 94,63% dintre apelurile la numărul unic de urgenţă.

În ce priveşte localizarea apelanţilor, aceasta se face in proporţie de 97,20% pentru reţelele de telefonie fixă şi de 99,27% pentru cele de telefonie mobilă.

Potrivit aceluiaşi raport al Comisiei Europene, România este una dintre puţinele ţări membre UE în care 112 este  număr unic  de urgenţă.

În urma campaniilor de educare şi informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în ţara noastră, numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 38 % şi se situează la circa 62 de procente, înscriindu-se în media înregistrată la nivel european.

Eurobarometrele Comisiei Europene, referitoare la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România a făcut progrese remarcabile în administrarea şi dezvoltarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă şi se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE.

Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991. 

În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România. Începând cu anul 2008, 112 este singurul număr care poate fi folosit de pe orice telefon fix sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.  Din octombrie 2015, în România, este funcţional serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS pentru persoanele cu dizabilităţi de auz şi / sau vorbire, prin mesaje scurte la numărul 113, păstrând caracteristicile serviciului 112 de voce: gratuitate şi accesibilitate.

Pentru a putea utiliza acest număr este obligatorie înscrierea în baza de date a Serviciului 112.

Până acum, au fost validate ca şi înregistrate 2.200 de persoane iar activitatea continuă. De la darea in folosinţă a facilitaţii SMS 113, au fost primite 26 solicitări.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje false la numărul 113 constituie contravenţii iar faptele sunt sancţionate cu amendă de la 500 la 1000 de lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement