Eveniment
31 iulie: Lăsata Secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Obiceiuri în ultima zi dinaintea Postului Sfintei Maria
Anul acesta, pe 31 iulie, Biserica Ortodoxă a rânduit Lăsata Secului pentru începutul Postului Sfintei Marii sau Postul Adormirii Maicii Domnului. Creștinii ortodocși sărbătoresc Lăsata Secului înainte cu o zi de începerea postului Sfintei Marii 2022.
Calendar Ortodox, august 2022: Timp de două săptămâni, credincioşii ţin al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Lăsata Secului marchează ultima zi în care se mai poate mânca de dulce, înainte de începerea unuia dintre cele mai importante posturi rânduite de Biserica Ortodoxă, și anume postul Adormirii Maicii Domnului.
O tradiție străveche este aceea ca în această zi să se facă o masă festivă la care să se adune toată familia pentru a petrece această sărbătoare. În Bărăgan, un vechi obicei spune că de Lăsata Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit.
În Ardeal, de Lăsatul Secului se mai respectă un obicei care are legătură cu focurile purificatoare. În unele zone, la lăsatul serii, pe dealuri se aprind focuri, iar în această atmosferă se spune că se purifică totul în jur și alungă spiritele rele.
Se spune că prin acest ritual se asigură perpetuarea renașterii la viață.
În regiunea Munteniei, nurorile fac plăcinte cu brânză dulce și stafide pe care le oferă soacrelor, ca relațiile să rămână dulci și în timpul postului.
Citeşte şi MESAJE de Sfânta Maria. Felicitări pentru prieteni, familie şi cunoscuţi, de ziua numelui. Urări în versuri, cu tâlc sau serioase
Până la sfârşitul acestui an, vor mai fi alte patru zile libere, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României şi pe 25 şi 26 decembrie, în prima şi a doua zi de Crăciun.
Cum se ţine post
Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea, până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată, potrivit crestinortodox.ro.
Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la faţă), se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.
În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstireşti cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
Originea acestui post este din secolil V, când cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat şi când sărbătoarea Adormirii ei a început sa primească o mai mare importanţă.
La început însă, nici timpul din an, nici durata şi nici felul postirii nu erau la fel peste tot. Unii (in partile Antiohiei) posteau o singura zi (6 august), alţii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii posteau în luna august şi de aceea postul era numit şi postul lui August, alţii in septembrie, iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viaţa pământească la cea cerească.
Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la sinodul local din Constantinopol. S-a hotărât ca postul să înceapa la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii (15 august).
Tradiţii, obiceiuri şi semnificaţii
Postul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut în popor şi ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei. Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din august: Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului.
Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi. De altfel, însăşi icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în braţele lui Hristos, Fiul ei.
În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Maicii sale, ca pe un bebeluş. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ţinut în braţe pe Dumnezeu, acum odihneşte în braţele Fiului şi Stăpânului ei.
În dimineaţa zilei de Sfânta Maria, femeile mergeau la biserică şi împărţeau struguri, prune, faguri de miere şi mergeau în cimitir pentru a tămâia mormintele. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau să tocmească paznici.
Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula. Cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august erau ironizaţi.
Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă.
De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, ce ţinea până la intrarea în postul Craciunului. Se organizau târgurile de toamnă.
Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se consideră timp optim pentru semănăturile de toamnă.
În ce zi a săptămânii pică Adormirea Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare
Pe 15 august, este Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare religioasă legală, dată în care este zi liberă pentru unii angajaţi. În acest an sărbătoarea pică într-o zi de luni, astfel că românii vor avea un weekend prelungit.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News