ANALIZĂ Dan Lungu: Industria de apărare a intereselor politice. Pușca și cureaua lată, ce fabrici aveam odată!

De câteva zile Cugirul a bubuit. Butoiul cu nemulțumiri, frustrări, durere și sărăcie a explodat mai puternic decât cea mai distrugătoare bombă. Ajunși la capătul răbdării, sătui să mai fie mințiți și furați de politicieni, angajații celor două fabrici de armament au ieșit în stradă.

Pe lângă realitatea crudă pe care acești oameni o trăiesc zilnic, protestul refulează și una dintre cele mai mari devalizări din România.

Angajați sau foști angajați vorbesc despre un adevărat jaf, susținut de toate partidele care s-au perindat pe la putere, și căruia i-a căzut victimă una dintre cele mai mari companii a industriei românești de armament: Uzina Mecanică Cugir.

„Ce am fost și ce am ajuns?” se întreabă retoric cugirenii care au ieșit în stradă. Au de ales între a-și pleca în continuare capul, resemnându-se că măcar mai au un loc de muncă, sau să lupte pentru drepturile lor.

Prima variantă deja nu mai e posibilă pentru că salariul de 1500 de lei pe lună înseamnă că ești sortit să mori de foame, înglodat în datorii. 1500 de lei sunt banii pe care un angajat al celor două fabrici cugirene de armament îl duce acasă într-o lună de muncă.

Vezi și VIDEO: Deputatul AUR Alba, Gheorghe Rusu, ALUNGAT de protestatarii din Cugir. Ce cuvinte i-au adresat muncitorii

Condițiile sunt grele și înseamnă să lucrezi în secții neîncălzite, cu teamă că oricând s-ar putea produce o tragedie pentru că nu lucrezi cu jucării de pluș, ci cu arme și muniții adevărate.

Utilaje vechi, spații care nu au mai văzut o vopsea de peste 30 de ani sau toalete turcești prin care mișună șobolanii. Sunt realități pe care le-au ascuns sub preșul politic fiecare director care și-a relaxat fundul în jilțurile celor două companii.

Înainte de 1989, UM Cugir a ajuns, în anii săi de glorie, să aibă peste 18.000 de angajați. Cugireana, trenul care își aducea molcom navetiștii spre uzină, era cel mai lung tren de călători din Europa.

CITEȘTE ȘI: VIDEO REPORTAJ: Ziua în care Cugirul a explodat. Fluturașii de salarii, scânteia protestelor de la cele două fabrici de armament

În acei ani, la Cugir se trăia bine și era un fel de El Dorado industrial la care tânjeau români din toate colțurile țării. Multe familii aflate la început de drum s-au mutat aici. Tineri ieșiți de pe băncile școlilor profesionale sau a facultăților s-au orientat spre micul oraș din Alba.

Cugirul era cunoscut și pentru unele dintre simbolurile luxului din comunism: mașinile de spălat Albalux și mașinile de cusut Ileana.

Principala activitate a UM Cugir era însă aceea de a fabrica arme sau componente pentru industria de apărare. Locuitorii glumesc și acum, când povestesc despre anii de glorie ai uzinei, spunând că într-o mașină de cusut aveai piese suficiente pentru un Kalasnikov (denumirea oficială a armei fiind AK – 47).

După ’89, a început declinul Uzinei Mecanice Cugir și, în același timp, declinul orașului. În 30 de ani, Cugirul a pierdut mai bine de o treime din populație, iar depopularea continuă și astăzi.

Au urmat disponibilizările și restructurarea uzinei, iar decăderea economică a Cugirului a dus la un adevărat exod al tinerilor în străinătate.

Astăzi, nu există familie în Cugir care să nu aibă cel puțin un membru ajuns pe drumul pribegiei din cauza sărăciei și a lipsei locurilor de muncă.

După 2000, pentru „interese strategice”, UM Cugir a fost împărțită în două unități de producție: Uzina Mecanică și Fabrica de Arme Cugir.

De fapt, interesele reale au fost politice pentru că o singură companie nu mai reușea să susțină cererea tot mai mare de posturi de conducere, călduțe și bine plătite.

Toți lipitorii de afișe, foștii nomenclaturiști înșurubați prin noile partide democratice sau beizadelele acestora ținteau un post TESA la cele două fabrici. Totul era dictat de șeful de partid sau de noua nomenclatură locală și județeană.

Ca niște corbi în jurul prăzii, firmele băieților deștepți au început să roiască în jurul fabricilor. Încă de pe atunci se vorbea, pe la colțuri, că pentru un contract bun „de externalizare” (n.r. externalizare o activitate a fabricii sau un serviciu) ar trebui să ungi sufletele unor șefi.

Mai are rost să ne mai întrebăm câte comisioane au ajuns să umfle conturile unor oameni politici, câte au ajuns la temelia vilelor acestora, în mașinile sau în casele de vacanță?

Vedem acum politicieni care se grăbesc să le ia apărarea acestor oameni, care își strigă sărăcia și durerea în stradă. Unii dintre ei sau colegii lor de partid sunt de fapt cei care, în ultimii 30 de ani, împărțeau funcțiile, banii și influența la UM Cugir.

Vampirii aceștia politici au supt cu toții, ani de zile, din aceste fabrici și acum pozează în îngerii salvatori și neprihăniți.

Acum, când cele două fabrici au ajuns cadaverice și a mai rămas de sfârtecat cel mult hainele viitorului defunct, toți se întrec să devină apărătorii dreptății.

Unde au fost până acum? Unde au fost când părți întregi din fosta uzină erau tăiate și vândute la fier vechi? Unde au fost când trepădușii, yesmenii, lipitorii de afișe erau numiți în funcții de conducere sau în consiliile de administrație pentru a face „management performant” la fabricile de armament din Cugir?

Unde au fost când birourile se umpleau de fii, fiice, neveste sau amante, iar în schimbul acestora în secții erau tot mai puțini muncitori?

E atât de ușor să le plângi soarta unor oameni când tu ai dosite milioanele de euro obținute din viața grea de bugetar sau din prestigioasa carieră politică.

Fiecare șef sau șefuleț a căutat cu disperare să mai găsească ceva de ros din ciolanul UM Cugir. Noroc că unele produse încă sunt atractive pe piețele de export și astfel societățile s-au menținut într-o stare de comă economică.

Dar „performanța” unor directori și lipsa unei strategii coerente a ROMARM a îngropat în timp aproape toate șansele de redresare. Nu ai cum să obții noi contracte, când tu trimiți la negocieri oameni care nu știu o boabă dintr-o limbă străină și foloseau „delegația” doar ca un motiv pentru o beție.

Piața armelor nu înseamnă să te duci la târguri cu doua pliante și cu foamea în gât, înseamnă lobby diplomatic, politică externă la nivel înalt și toate acestea făcute de oameni pregătiți, nu de niște trepăduși politici și foști lipitori de afișe.

Apoi, fără retehnologizare nu ai nicio șansă pe o piață caracterizată de o concurență acerbă și în continuă inovație.

Cum să lupți cu miliardele de euro investite în industria de apărare de alte țări când tu te-ai chinuit să pornești o linie de muniție NATO, care era deja depășită moral în momentul în care a fost se tăia panglica?

Concluzia e tristă. Cugirul se stinge ca oraș, tras în groapa sărăciei tocmai de cea care i-a dat strălucirea: Uzina Mecanică Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News