Connect with us
Advertisement

Cugir

VIDEO REPORTAJ: Ziua în care Cugirul a explodat. Fluturașii de salarii, scânteia protestelor de la cele două fabrici de armament

Publicat

”Aici e mafia, nu în Sicilia. Ăia-s mici copii, să vină să învețe de la Cugir. Aici sunt oameni care nu au cu ce trăi, care au bătături de la muncă” ne spune un bărbat într-o uniformă albastră. Cuvintele sale răzbat greu printre strigătele mulțimii adunate în fața Uzinei Mecanice din Cugir.

”Hoții! Nu cedăm! Vrem salarii decente!” sunt strigătele a sute de oameni disperați care au pornit vineri o grevă spontană. Majoritatea câștigă sub 1.800 de lei, cu zeci de ani vechime și în condiții de lucru inumane. 

Citește și LIVE VIDEO: 14 februarie – O nouă zi de proteste la Cugir. Sute de angajați ai Fabricii de Sus care produce arme și muniție au întrerupt lucrul

Exact în ziua în care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, împreună cu președintele Klaus Iohannis, îi primeau pe militarii americani din cadrul misiunii Task Force Cougar în România, problemele de la baza sistemului de apărare autohton au explodat.

La Cugir, cel mai important oraș din țară în ceea ce privește producția de armament și muniție, inclusiv de calibru NATO, oamenii au ieșit în stradă.

Muncitorii din cele două fabrici de produse speciale au întrerupt lucrul. Întâi cei de la „Fabrica de sus”, cum mai este numită Uzina Mecanică, apoi ce de la Fabrica de Arme.

La Uzina Mecanică lucrează aproximativ 600 de oameni, iar la Fabrica de Arme, alți 1000. Toți au familii de întreținut și facturi de plătit.

Oamenii și-au comparat fluturașii de salariu cu facturile la utilități

Scânteia a izbucnit vineri dimineață, după ce, cu o zi în urmă, oamenii și-au primit salariile și mulți dintre ei le-au comparat cu facturile la utilități. A doua zi, au vorbit între ei, iar rezultatul a fost o grevă spontană.

Un muncitor de la Cugir, chiar și cu zeci de ani de muncă, câștigă mai puțin de 1.800 de lei pe lună, bani în mână.

Există însă și salarii mai mici. De fapt, majoritatea sunt plătiți cu salariul minim pe economie, în condițiile în care vorbim despre oameni specializați într-un domeniu aparte, cum este cel al producției de armament.

Mulți dintre ei și-au arătat fluturașii de salariu, pe care se putea vedea că primesc între 1.400 și 1.800 de lei pe lună.

Câteva sute de oameni au ieșit în fața fabricii și au scandat împotriva conducerii, dar și a liderului de sindicat.

  • ”Banii nu ne ajung pentru utilități și pentru mâncare. Cum să trăiești cu 1.400 de lei? Cum să vină oameni tineri să mai muncească în fabrica asta. Lucrez de 43 de ani aici, era o mândrie să spui că lucrezi la Cugir. S-a transformat într-o bătaie de joc. Niște hoți conduc, de sus până jos… hoți. Și politic. Totul e politic, așa se pun directorii și așa se angajează în posturile mai bine plătite, pe la birouri”, spune un angajat al ”Fabricii de sus”.

De asemenea, muncitorii mai vorbesc și despre condițiile de muncă: frigul din secții și mizeria din toate spațiile de producție, șobolanii de la grupurile sanitare… toate dublate de riscul la care sunt supuși zilnic într-o fabrică de asemenea natură, uzată moral și fizic.

Vezi și: LIVE-VIDEO: Grevă spontană la Uzina Mecanică din Cugir. Sute de angajați au oprit lucrul și au ieșit în fața fabricii

Sunt ani mulți de când conducerea fabriciilor de stat se împarte sistematic după criterii politice între PSD și PNL. La fel și afacerile alambicate, care au înflorit în jurul lor. Oamenii cunosc bine situația, însă nu-i întreabă nimeni pe ei.

Asta pentru că pe acest domeniu de activitate ”special” stă o cupolă impenetrabilă. Finalitatea se vede cu ochiul liber: sărăcia celor care muncesc la propriu.

Protestul i-a surprins pe directorii celor două fabrici: nici unul nu era la serviciu.

După mai bine de o oră și jumătate, la fața locului a ajuns și directorul general al UM Cugir, Marin Morariu. Acesta i-a invitat la discuții pe reprezentanții protestatarilor în interiorul fabricii, care au refuzat.

Oamenii l-au huiduit și la fel a pățit și liderul de sindicat, Tomescu. Marin Morariu a încercat să minimizeze anvergura protestului, spunând că afară sunt aproximativ 100 de oameni, în ciuda evidenței.

Directorul a spus că fabrica are comenzi de câteva zeci de milioane de dolari în 2022, pentru intern dar și pentru export.

Acesta este susținut de PNL și a ocupat în ultimii ani mai multe funcții de conducere la nivelul societății de stat, ba a fost chiar și consilier local, postură din care a ajuns în atenția ANI. În funcție de guvernare, șefii au fost puși fie de PNL, fie de PSD.

Fabrica de Arme Cugir: salarii mici și condiții proaste

La câteva ore după protestul celor de la Uzina Mecanică, au întrerupt lucrul și cei de la Fabrica de Arme. Aceleași probleme: salarii mici, condiții de muncă foarte proaste.

”Uitați-vă la oameni cum sunt îmbrăcați. Ce observați? Are rost să vă explic? Uitați, au ieșit pe poartă doi tineri, îi vedeți (o fată și un băiat de aproximativ 20 de ani – n.red.)? Îi cunosc. Ieri și-au primit salariul, azi și-au băgat lichidarea. Au rezista o lună, au primit minimul pe economie” spune una dintre femeile care au ieșit să protesteze.

O altă femeie își scoate fluturașul de salariu: 1.200 de lei lichidarea și mai puțin de 300 avansul.

Vezi și: Niciun vinovat, la patru ani de la mutilarea unei angajate a Fabricii de Arme Cugir, în urma unui accident. Ce s-a întâmplat

Nici la Fabrica de Arme, directorul nu era la serviciu, fiind liber până luni. Nimeni nu a dorit să stea de vorbă cu oamenii strânși în fața fabricii. Mai mult un lider de sindicat a încerat de mai multe ori să îi cheme în interior, departe de ochii presei.

După aproape o oră în care au fost ignorați, muncitorii au acceptat să intre în curtea firmei, unde huiduielile au continuat.

S.C. Fabrica de Arme Cugir S.A. s-a înființat în 2004 prin divizare parțială a Uzinei Mecanice din Cugir, ca ramură a Compania Natională ROMARM S.A.

Cealaltă firmă, Uzina Mecanică din Cugir, dispune de o linie de producție a muniției de diferite calibre NATO, produce mitraliere, armament de infanterie și pistoale.

Compania Națională Romarm este cea care gestionează aceste companii și cea care ar trebui să ajute la obținerea de contracte, însă și această companie este subordonată politic.

Potrivit siteului propriu, Romarm este principalul producător şi exportator direct de produse militare din România.

Compania Naţională ROMARM S.A. a fost înfiinţată în anul 2000 prin fuziunea celor mai importante fabrici ale industriei româneşti de Apărare. ROMARM este principalul furnizor de echipament militar, muniţie şi servicii de întreţinere din România.

Compania Națională ROMARM are o structura tip holding, cu un capital 100% românesc și se află sub autoritatea Ministerului Economiei.

Reportaj de Ovidiu Hațegan și Cristian Panu

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    vineri, 11.02.2022 at 21:43

    Cum trasformă securiştii ţara asta în tarlaua proprie. Cu oamenii puşi de ei în partide, că doar le trebuie o interfaţă.

  2. Cetatean loial

    sâmbătă, 12.02.2022 at 10:46

    Pot sa faca cate proteste vreau, in tara asta numai primești nimic, sa ceara salariul care il castiga un neamț, cum spunea unul, ghinion!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement