Eveniment
Angajarea răspunderii pe reforma administrației va fi amânată (surse). Discuțiile din Coaliție
Angajarea răspunderii pe reforma administrației, ce urma să aibă loc în această săptămână, va fi amânată. Concluzia ar fi fost desprinsă în urma discuțiilor din Coaliția de guvernare.
Amânarea angajării răspunderii are legătură directă cu faptul că pachetul nu este încă „închis” pe toate componentele, potrivit unor surse din Coaliție, citate de Mediafax.
Coaliția ar dori să evite o asumare pe un text care poate genera vulnerabilități juridice sau costuri neacoperite.
În plus există și unele neînțelegeri între PSD și premierul Ilie Bolojan, mai spun sursele citate. Social-democrații, dar și UDMR, doresc ca pachetul să fie adoptat concomitent cu cel pentru relansare economică. Pachetul de relansare este însă la rândul său nefinalizat, existând divergențe pe o serie de măsuri.
Negocierile continuă
În ciuda acestor divergențe, membrii coaliției cred că se va ajunge la o soluție în cursul acestei săptămâni.
În această săptămână, grupurile de lucru ale partidelor din coaliție continuă negocierile și lucrează la detaliile tehnice și legislative: formularea articolelor, corelările între acte normative, avizele necesare și, mai ales, impactul bugetar.
Sursele vorbesc despre un pachet cu obiectiv de relansare economică, negociat în coaliție, cu accent pe stimularea activității economice și pe măsuri cu efect rapid. În această etapă, nu există încă o listă finală comunicată public, tocmai pentru că se află în lucru și este supusă ajustărilor tehnice și legislative.
Angajarea răspunderii este una dintre cele mai rapide proceduri prin care Executivul poate trece un pachet legislativ: Guvernul își asumă un proiect în Parlament, iar acesta este considerat adoptat dacă nu se depune și nu trece o moțiune de cenzură.
Acord pe mecanismele de aplicare
Sursele din coaliție indică faptul că, înainte de a ajunge la o decizie pe procedură, partidele vor să finalizeze forma legală și să existe acord pe mecanismele de aplicare.
„Se lucrează la partea tehnică și legislativă, astfel încât să fie un pachet coerent și ușor de pus în practică”, susțin sursele.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News