Connect with us

Eveniment

VIDEO: Ziua porților deschise la primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș. Condiții la standarde internaționale

Publicat

Primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș și-a deschis sâmbătă, 14 februarie, porțile pentru toată lumea. Este vorba despre singurul spital privat multidisciplinar din județul Alba cu secție de internare continuă. Timp de câteva ore bune, cei care au vrut să vadă cum arată primul spital privat din municipiu, dar și din județ au avut această ocazie. 

Mai mult de atât au avut ocazia să afle informații despre procedurile medicale care vor fi realizate în cadrul spitalului, dar mai ales condițiile amenajate pentru pacienți. 

Vorbim despre un spital la standarde internaționale. Un spital cu bloc operator, ATI și saloane la cele mai înalte standarde pentru pacienți. Un spital care în urmă cu zece ani era doar o idee a doctorului Teodor Holhoș din Alba Iulia, dar care între timp a devenit realitate.

Sâmbătă, 14 februarie, toți cei care au fost curioși să vadă cum arată unitatea medicală privată au avut acces liber prin clădire. Au putut vizita de la săli de operație, la saloane, sau cabinete de pediatrie.

YouTube video

Reporterii alba24.ro au mers alături de doctorul Teodor Holhoș într-un tur ghidat prin toate secțiile unității medicale. Mai mult de atât, acesta a spus că deja are planuri pentru viitor.

Mai exact vrea să extindă clădirea spitalului și să construiască o maternitate. Sub noua clădire va fi amenajată și o parcare subterană pe două niveluri.

Când va începe activitatea

Spitalul Dr. Holhoș va începe să primească pacienți începând cu data de 2 martie 2026. Din data de 16 februarie, se vor putea face programări pentru consultații și intervenții chirurgicale. Primele operații în cadrul noii unități medicale sunt programate pentru începutul lunii martie.

Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia a fost realizat în urma unei investiții private de aproximativ 6 milioane de euro, fiind cel mai amplu proiect dezvoltat până în prezent de rețeaua Dr. Holhoș. Noua unitate medicală este dotată cu patru săli de operație moderne, construite la standarde internaționale și are o capacitate de 23 de paturi.

În prima etapă, spitalul va oferi servicii de chirurgie oftalmologică, urmând ca, în timp, să își extindă gama de servicii în cadrul unui concept multidisciplinar. De asemenea, unitatea medicală se află în proces de autorizare pentru realizarea operațiilor de transplant de cornee, intervenții care, până în prezent, nu au putut fi efectuate în mediul privat din Transilvania.

„Ideea acestui spital a pornit de la o nevoie concretă, aceea de a putea realiza intervenții oftalmologice care necesită spitalizare, precum transplantul de cornee. Pe parcurs, proiectul s-a dezvoltat și a devenit o unitate medicală cu un spectru mai larg de servicii, oferind pacienților acces la mai multe specialități medicale.”, explică dr. Teodor Holhoș.

Unitate medicală multidisciplinară cu 22 de specialități

Noul Spital Dr. Holhoș din Alba Iulia a fost conceput ca o unitate medicală multidisciplinară, care va pune la dispoziția pacienților, treptat, 22 de specialități medicale, cu posibilitatea extinderii serviciilor în timp. Pe lângă oftalmologie, prima specialitate care va deveni operațională, spitalul va oferi servicii de Pediatrie, Chirurgie generală, Ortopedie, Urologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, Medicină internă, Medicină fizică, Neurochirurgie, ORL, Gastroenterologie, Endocrinologie, Diabet, boli metabolice și nutriție, Alergologie, Pneumologie, Cardiologie, Ginecologie, Dermatologie, Chirurgie orală și maxilo-facială, Psihologie și psihiatrie, precum și Psihiatrie pediatrică, oferind pacienților acces la servicii medicale complete, într-un singur loc.

În curtea spitalului funcționează deja, de la începutul acestui an, un centru de analize Regina Maria, iar în perioada următoare va fi deschisă și o farmacie. Astfel, pacienții vor avea acces la servicii medicale esențiale într-un singur loc, fără a mai fi nevoiți să facă deplasări suplimentare.

Un proiect important pentru comunitatea locală

Prin deschiderea spitalului din Alba Iulia, rețeaua Dr. Holhoș răspunde unei nevoi reale a pacienților din zonă, care până acum erau nevoiți să se deplaseze în alte orașe pentru intervenții oftalmologice complexe sau pentru spitalizare. Noul spital le oferă posibilitatea de a beneficia de îngrijire medicală modernă, mai aproape de casă, într-un cadru sigur și confortabil.

„Pentru pacienții din Alba Iulia și din întreaga Transilvanie, accesul la tratamente moderne va fi mult mai simplu, mai aproape de casă. Ne dorim să le oferim servicii medicale de calitate, ușor de accesat, inclusiv prin contracte cu CNAS”, mai spune dr. Teodor Holhoș.

Rețeaua Clinicile Dr. Holhoș, cu șase clinici, 15 cabinete de optică medicală și un spital multidisciplinar, este astăzi cea mai mare rețea de oftalmologie din România. Până în prezent, peste 220.000 de pacienți au beneficiat de servicii medicale în cadrul clinicilor Dr. Holhoș, iar dr. Teodor Holhoș a realizat, de-a lungul carierei sale, peste 30.000 de intervenții oftalmologice, contribuind la îmbunătățirea vederii și a calității vieții pentru pacienți din întreaga țară. (P)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.