Administrație
VIDEO: Întâlnire a Comitetului de Inițiativă Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană, la Universitatea „1 Decembrie 1918”. Vezi planul de acţiuni aprobat
Membrii Comitetului de iniţiativă pentru proiectul „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” s-au întâlnit joi pentru a discuta care sunt paşii de urmat pentru a transforma municipiul nostru într-un oraş demn de statutul de capitală europeană. În cadrul întrevederii ce a fost programată de la ora 16.00, în Sala Senatului, la Palatului Apor, iniţiatorii acestei campanii au prezentat un plan de acţiuni ce ar trebui puse în aplicare cu sprijinul administraţiei locale.
Printre proiectele considerate esenţiale în procesul de transformare a municipiului Alba Iulia se numără, în opinia iniţiatorilor, modernizarea cinematografului şi Casei de Cultură a Sindicatelor, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice şi de cazare, construirea noului teatru precum şi lucrări de infrastructură.
Vă prezentăm punctat planul de acţiuni, realizat pe domenii:
INSTITUŢIONAL:
1. Comitet de Iniţiativă pentru realizarea proiectului „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană”, lărgirea, dezvoltarea pluridisciplinară – termen permanent;
2. Protocol de susţinere a proiectului semnat de partide politice parlamentare şi neparlamentare – aproape finalizat, mai lipsesc semnăturile PDL şi UDMR – termen 15.11.2011;
3. Înfiintarea Asociaţiei „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 31.12.2011;
4. Platforma de susţinere a proiectului – comitet de excelenţă naţional şi internaţional – termen martie 2012;
5. Dispoziţii de primar, respectiv preşedinte CJ Alba pentru constituirea colectivelor interne de lucru dedicate tematicii proiectului – termen 31.12.2011;
6. Stabilirea de contacte şi eventuale înfrăţiri cu oraşe capitale cultural europene de anii trecuţi;
1. Elaborarea documentaţiei de înfiinţare a Asociaţiei „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 1.12.2011;
2. Strategie de comunicare naţională/internaţională „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 31.12.2011;
3. Contract de asistenţă tehnică pentru elaborarea documentaţiei (caiet de sarcini, fișă tehnică) proiectului – termen martie 2012;
4. Elaborarea documentaţiei „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 1.01.2013;
5. Adaptarea strategiilor de dezvoltare locale (gen AIDA) la obiectivul propus – termen permanent;
6. Aprobarea prin hotărâri ale CL şi CJ Alba a documentaţiei „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” şi depunerea candidaturii – termen 2013.
INFRASTRUCTURĂ:
1. Construcţia noului teatru, a modernizării cinematografului şi Casei de Cultură a Sindicatelor, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice şi de cazare – termen 2015.
CULTURAL:
1. Elaborarea unei strategii culturale viabile şi oportune în contextul „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană” – termen 31.03.2012.
În cadrul întâlnirii, s-a aprobat planul de acţiuni citit de Florin Roman, stabilindu-se astfel şi responsabili pentru fiecare punct.
Au fost prezentate punctele mai importante realizate până la această întâlnire, care au ţinut de promovare şi informare, precum campania de promovare în judeţ (cu flyere, autocolante, odorizante pentru maşină inscripţionate cu logo-ul Capitală Culturală Europeană 2020), au fost căutate informaţii în dosarele de candidatură ale oraşelor din străinătate care au fost la rândul lor Capitale Culturale Europene, dar şi în dosarul de candidatură de la Sibiu, care a fost Capitală Culturală în anul 2007. Au vorbit, de asemenea, cu persoane care ar putea contribui în campanie şi au studiat strategiile de dezvoltare ale Ministerului Culturii.
Au luat cuvântul mai mulţi reprezentanţi ai comitetului, printre care şi arheologul Viorica Rusu Bolindeţ de la Muzeul Naţional al Transilvaniei, care a propus integrarea unor vestigii arheologice descoperite în oraşul de jos în oferta proiectului, în ideea valorificării şi conservării acestora.
Până la alegeri, s-a propus şi s-a aprobat ca Radu Todoran să fie preşedintele comitetului de iniţiativă, iar Cornel Comşa să fie purtătorul de cuvânt.
Nicolaie Moldovan, directorul Direcţiei Programe de la Primăria Alba Iulia, a propus adoptarea modelului de acţiune a celor din Luxembourg, implementat atunci când aceasta a candidat pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, care prevede retragerea grupurilor și politice de la coordonarea acestui proiect, lăsând locul unor specialişti. Propunerea nu a fost aprobată în urma votării, deoarece s-a motivat că, la şedinţa anterioară, s-a stabilit prin protocolul semnat de toate partidele faptul că nu se va face propagandă politică pe baza acestui proiect.
De altfel, în acest sens, Radu Todoran a declarat: „Cred că nu trebuie să judecăm aceste lucruri cu niciun fel de patimă. Cu cât credem că nişte partide politice îşi vor asuma meritele, cu atât ne îndepărtăm de obiectiv”. La rândul său, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, Moise Achim, a spus: „Vă reamintesc că la prima întâlnire am declarat deja că, în momentul în care voi vedea că politicul va încerca să se folosească de această iniţiativă, eu mă retrag”.
Următorul pas al grupului de inițiativă va fi constituirea unei asociații, care va trebui să fie înregistrată până la 31 decembrie 2011. Juriștii prezenți la întâlnire se vor ocupa de redactarea statutului. Participanții au solicitat ca următoarea întâlnire să se desfășoare la Primăria Alba Iulia.
[media id=439 width=320 height=240]
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News