Copiii sunt tot mai dependenți de ecrane, dar adevărata problemă începe în familie. Psihologii explică riscurile reale

Copiii sunt tot mai dependenți de ecrane, dar adevărata problemă începe în familie. Telefonul a început să nu mai fie un simplu instrument pentru divertisment, ci a devenit un refugiu.

Telefonul a devenit o metodă de a evada din fața anxietății, a presiunii sociale și a unui sentiment de neglijare în familie.

Așadar, specialistul în psihologie Giuseppe Lavenia argumentează că adevărata problemă nu este dispozitivul în sine, ci vidul emoțional pe care acesta ajunge să îl umple, scrie La Stampa, preluat de Mediafax.

În terapia cu copiii și adolescenții, primele măsuri nu vizează restricționarea accesului la internet sau instalarea de aplicații de control parental.

Lavenia descrie pentru La Stampa, un tablou comun: tineri introvertiți, cu privirea aplecată și un deget care simulează reflexul de a derula pe un ecran invizibil.

Conversația esențială nu pornește de la întrebarea „Cât timp stai pe telefon?”, ci de la una mult mai revelatoare: „Când ai simțit ultima dată că te plictisești?”.

Absența acestor momente de aparentă inactivitate îl privează pe copil de oportunitatea de a învăța să fie singur cu propriile gânduri. Astfel, ecranul se transformă dintr-o unealtă într-o ascunzătoare.

Unii tineri găsesc în mediul online un spațiu lipsit de critică. Alții îl folosesc pentru a amorți sentimente de respingere sau pentru a scăpa de presiunea școlară.

„Telefonul funcționează ca un anestezic”, explică psihologul, „însă rana se află în altă parte”, adaugă acesta.

Copiii și prezența parentală

Lavenia afirmă că dependența de tehnologie prinde rar rădăcini în familiile unde comunicarea emoțională este deschisă, limitele sunt clare și timpul petrecut împreună este de calitate:

„Tehnologia pătrunde exact în spațiul gol lăsat de părinte: golul de atenție, de timp, de consecvență”.

Potrivit Mediafax, aceasta nu este o formă de acuzare, clarifică specialistul, ci o recunoaștere a ritmului alert al vieții moderne, care îi face pe adulți să fie prezenți fizic, dar „cu mintea în altă parte”.

Soluția nu constă în confiscarea telefonului, ci în reclădirea punților de legătură emoțională.

Terapia propune alternative concrete: implicarea în sporturi, activități de grup sau orice alt context în care adolescentul se poate simți competent și apreciat în afara lumii virtuale.

Copiii sunt tot mai dependenți de ecrane: Părinții sunt primul model

Înainte de a impune restricții copiilor, adulții ar trebui să-și analizeze propriul comportament digital. „Nu este vorba de moralitate, ci de coerență. Copiii reflectă acțiunile pe care le observă la noi”.

Specialistul propune trei principii de bază pentru familie:

• Niciun smartphone în timpul meselor.
• Niciun dispozitiv electronic în dormitor peste noapte.
• Telefonul nu trebuie folosit niciodată ca mijloc de a liniști un copil.

Primele zile de implementare pot fi tensionate, deoarece scot la suprafață frustrarea, o emoție fundamentală pentru dezvoltare, dar pe care tinerii o experimentează tot mai rar.

Copiii dau semnale de alarmă

O utilizare compulsivă a telefonului poate masca probleme mult mai serioase, precum tulburări de anxietate, izolare socială, experiențe de bullying sau eșec școlar.

Părinții ar trebui să fie atenți la următoarele semne:

• Reacții de furie disproporționată la impunerea unei limite de timp.
• Retragerea progresivă din activitățile sociale.
• Scăderea bruscă a rezultatelor școlare.
• Un ciclu de nopți petrecute online urmate de zile marcate de apatie și somnolență.

În astfel de cazuri, soluțiile simple, precum „oprirea rețelei Wi-Fi”, sunt ineficiente. Este necesară intervenția unei echipe de sprijin formată din familie, profesori și specialiști.