Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

ASTĂZI: O mini bibliotecă cu 300 de volume va fi deschisă la Bistra, de către Biblioteca Județeană Alba

Publicat

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” inaugurează cel de-al 20-lea raft din teritoriu, la Bistra. Evenimentul are loc marți, 29 noiembrie, de la ora 12.00.

La momentele de marți, moderate de prof. Daniela Floroian, vor participa, alături de delegația Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, cadre didactice și elevi din localitate, precum și alți invitați.

Va fi semnat parteneriatul între instituțiile implicate în proiect, respectiv Primăria Comunei Bistra, prin primarul Traian Gligor, și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, prin managerul Silvan Stâncel.

Prin intermediul proiectului se oferă comunităților din județ câte o mini bibliotecă, cu circa 300 de volume, cărți noi, din toate domeniile biblioteconomice, sporind atractivitatea bibliotecilor partenere. De asemenea, la Bistra vor ajunge și o seamă de volume, donație pentru biblioteca de care se îngrijește Eva Todea.

Dincolo de fondul de carte dat în custodia bibliotecii, prin parteneriatul semnat cu această ocazie, între administrația locală și instituția de cultură se pun bazele unor noi colaborări culturale.

Evenimentul de marți este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Bistra și biblioteca din localitate.

Cu acest prilej, cu un mesaj umanitar, sub sloganul „Avem același sânge”, se vor alătura cei de la Digi 24, care vor promova ceea ce se anunță a fi cea mai mare campanie națională de donare de sânge desfășurată vreodată în România, în avanpremiera lansării oficiale, din data de 1 decembrie 2022.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate