Connect with us
Advertisement

Eveniment

Circulația pe Autostrada Lugoj – Deva se deschide la sfârșitul lunii iulie. Precizări făcute de ministrul Transporturilor

Publicat

Circulaţia pe tronsonul de autostradă Lugoj – Deva se va deschide la sfârşitul lunii iulie, cu excepţia secţiunii E de pe lotul 2, unde vor fi construite ecoductele pentru mamifere mari, a transmis Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat joi șantierele autostrăzii Lugoj-Deva. Prima oprire a fost pe lotul 4, aici antreprenorul fiind Asocierea S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. Ministrul s-a declarat foarte mulțumit de modul de lucru al companiei, pe care a felicitat-o public pentru mobilizare.

„Am terminat de inspectat loturile 1 și 2 din Sebeș-Turda, și am venit pe loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj-Deva. Prima oprire am făcut-o la lotul 4, unde știți foarte bine că avem un antreprenor român, un antreprenor care s-a mobilizat la maximum. Condițiile au fost neprielnice, dar acum că a prins o rază de soare a lucrat cât s-a putut, să avanseze la consolidarea versantului. Chiar îi spuneam la constructor și îl felicitam, pentru că dacă reușea cineva în România să facă o lucrare de un asemenea grad de complexitate și de anvergură, ăla este Umbrărescu (Spedition UMB). Altcineva nu reușea să o facă, la ce văd eu la momentul acesta în România.

Am discutat cu constructorul, care m-a asigurat că la sfârșitul lunii iulie va fi finalizat acest proiect și va putea fi dat în trafic. Asta cu un singur amendament, și aș vrea să nu fiu interpretat greșit: dacă vor continua ploile în ritmul în care au fost în ultima perioadă, adică peste 35 de zile de ploi, bineînțeles că va avea o problemă”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc a adăugat că şi lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva va fi gata, fapt care le va permite şoferilor să poată rula pe autostradă de la Nădlac la Sibiu, cu excepţia zonei de ecoducte, în lungime de 8,75 km. Traficul va fi deschis simultan pe ambele loturi, 3 şi 4, a precizat ministrul Cuc.

„Problema este la secţiunea E. Acei 8,75 km unde trebuie să construim acele viaducte pentru mamifere mari, viaducte care vor costa statul român în jur de 180 de milioane de euro, dar aşa ni s-a impus şi trebuie să ţinem cont de rigorile pe mediu”, a spus ministrul Cuc.

Potrivit directorului general adjunct al Direcţiei Generale de Dezvoltare a Infrastructurii Rutiere din cadrul CNAIR, Sorin Scarlat, proiectul prevede construcţia a două tuneluri paralele în lungime de 1,7 km, fiecare. Practic, traseul autostrăzii va intra în pământ, pe aceste tunele şi va ieşi undeva în zona Holdea.

sursa: stiripesurse.ro, adevarul.ro, facebook (DRDP Timisoara)

foto: Asociatia Pro Infrastructura

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement