Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Comunicat Corneliu Mureșan, PSD Alba: Facilitățile, de orice fel, au fost și trebuie să rămână o excepție, nicidecum o regulă

Publicat

”Mai mult decât orice, Partidul Social Democrat își dorește echitate socială. Scopul final al programului de guvernare, al măsurilor pe care actualul Guvern le va lua, al tuturor deciziilor pe care oamenii politici din PSD le susțin, trebuie să fie acest lucru: echitatea. 

Ce înseamnă asta? Păi, cea mai simplă explicație o găsim în chiar dicționarul explicativ al limbii române, unde echitatea este definită drept un „principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc”.

Echitate înseamnă și eliminarea pensiilor speciale, lucru pe care PSD îl susține fără ezitare.

Echitate înseamnă și impozitare progresivă a salariilor.

Echitate înseamnă și eliminarea facilităților acordate, în anumite momente, unor categorii profesionale ori sectoare ale economiei, în momentul în care situația o impune.

Mai exact, echitate socială înseamnă să ajungem în punctul în care facilitățile nu își mai au rostul, în punctul în care măsurile speciale nu se mai justifică și, implicit, trebuie eliminate.

Atunci când statul, sau chiar o administrație locală, dorește să impulsioneze un anumit sector, folosește aceste mecanisme legislativ fiscale, în sensul acordării unor facilități.

Orice facilitate nu are și nu trebuie să ajungă să aibă un caracter permanent.

Sistemul IT trebuia impulsionat, astfel că s-au acordat facilități fiscale. Sistemul agricol primește subvenții și facilități pentru că este un sector vital pentru statul român. Sectorul construcțiilor a primit facilități pentru a combate fenomenul migrației forței de muncă. Justiția a primit facilități pentru că nivelul de salarizare în domeniul public nu era suficient de ridicat pentru a asigura un corp profesional bine pregătit și independent.

În condițiile în care sistemul IT a devenit unul puternic, profitabil chiar și fără facilități, de ce am mai păstra acest cadru special? În condițiile în care migrația forței de muncă, din România spre statele din vest, e în scădere, ba chiar asistăm la o migrație a forței de muncă din țări din Asia spre România, de ce am mai păstra un cadru special pentru acest sector?

În condițiile în care salariile din sistemul public, și mă refer aici la Justiție, sunt suficient de mari încât pensiile din sistem să fie la un nivel ridicat chiar și în baza contribuțiilor, de ce am mai păstra un cadru special? În condițiile în care România a trecut de perioada de tranziție, când eram în afara UE și încercam să atragem investitori cu orice preț, de ce să mai păstrăm un sistem de impozitare cu cotă unică și să nu avem o impozitare progresivă, cum se întâmplă în Germania?

Prin urmare, trebuie să fie clar pentru toată lumea că eliminarea unor facilități nici măcar nu ar trebui să fie un deziderat politic, atât timp cât ele, din principiu, au un caracter temporar. La fel de clar trebuie să fie și faptul că PSD nu a făcut un scop în sine din eliminarea acestor facilități și că ele vor fi eliminate doar acolo unde condițiile impun acest lucru”, a declarat Corneliu Mureșan, secretar executiv PSD Alba, într-un comunicat de presă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 06.07.2023 at 12:14

    După cum ai scris se vede că ai căutat şi prin dicţionar, dar ce folos.Acolo scrie foarte bine, numai că voi căuaţi să aburiţi lumea cu tot felul de interpretări, adică să vă faceţi de râs. Cum aţi fost tot timpul, când a fost vorba de reforme adevărate. Să mai amintesc de pensiile speciale, pe care le-aţi tăiat la Paştele cailor ? Neputincioşi comunişti, gulgutieri for ever.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax