examen elevi scoala Consiliul Național al Elevilor solicită Parlamentului să modifice Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în școli astfel încât “elevii și cadrele didactice să fie cu adevărat în siguranță”. Aceştia solicită să le fie luate în considerare amendamentele în şedinţa comisiei de la Camera Deputaţilor de marţi.

Publicitate

“Având în vedere faptul că la Camera Deputaților a fost înregistrată o propunere legislativă ce are ca obiect siguranța în unitățile de învățământ, solicităm Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților ca în ședința de marți, 31 martie 2015, să țină cont de amendamentele propuse de cele trei organizații”, transmite Consiliul Naţional al Elevilor.

În opinia acestora, actuala Lege 35/2007 prezintă mai multe deficiențe:

“Deși paza trebuie să fie asigurată de către autoritățile locale, conform legii nr. 1/2011, legea nr. 35/2007 nu este clară în acest sens.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Legea obligă școlile să aibă semn distinctiv, dar cu acordul părinților. Această formulare este aberantă. Dacă legea dorește să oblige la o uniformă, trebuie ca statul să asigure finanțarea, ceea ce nu se întâmplă. De asemenea, decizia unor părinți nu poate produce efecte pentru părinții care s-au opus. Totuși, ce legătură are uniforma cu siguranță în școli?”

Consiliul Național al Elevilor, împreună cu Asociația Elevilor din Constanța și Academia Tinerilor au lansat și o petiție în cursul zilei de sâmbătă, care are în prezent peste 1500 de semnături.

Publicitate

În această petiţie, elevii solicită parlamentarilor:

“1. Eliminarea uniformelor - art. 5 din lege, care a dus la o aplicare discreționară în ceea ce privește introducerea acestora. Parlamentul României a respins de fiecare dată propunerile privind introducerea uniformelor, iar acest lucru nu se poate face fără o alocare de bani din partea statului, ținând cont că învățământul de stat este gratuit. De asemenea, nu există nicio probă care să demonstreze că uniformele cresc gradul de siguranță în școli. În anumite cazuri, există șanse ca directorii să abuzeze de acest articol pentru a transforma elevii în mascote în vederea promovării cultului unității de învățământ.
2. Să nu încerce să limiteze libertatea individuală, prevăzută de art. 23 din Constituție. Elevii cu capacitate de exercițiu (peste 14 ani) nu pot fi „reținuți” în școală împotriva propriei voințe.
3. Să asigure paza elevilor și personalul angajat din bugetatul statului sau al administrațiilor locale și să nu pună această sarcină pe seama părinților sau elevilor.
4. Să consulte organizațiile reprezentative ale elevilor atunci când elaborează proiecte sau programe de prevenire a violenței în mediul școlar”.

Publicitate