Connect with us
Publicitate

Educație

Creșe 2022: Structura anului școlar, la fel ca la grădinițe pentru unitățile preluate de minister. Care sunt deschise în vacanțe

Publicat

Un proiect pus în consultare publică de către Ministerul Educației prevede măsuri organizatorice pentru funcționarea creșelor, atât a celor care au rămas în administrarea primăriilor, cât și a celor transferate la minister.

În județul Alba, au fost propuse pentru preluare administrativă de către minister trei unități: Creșa Kunterbunt Cugir (ce aparține de Școala Gimnazială nr. 3 Cugir), Creșa ”Prichindel” Cugir (Școala Gimnazială Singidava), Creșa Aiud (GPP nr. 2 Aiud).

Potrivit proiectului, structura anului școlar pentru creșe este aceeași cu cea pentru învățământul preșcolar (grădinițe), adică vor fi închise în vacanțe.

Vezi și Structura anului școlar 2022-2023. Cursuri și vacanțe

Însă unitățile de educație timpurie antepreșcolară cu program prelungit funcționează pe tot parcursul anului, inclusiv în timpul vacanțelor școlare, perioadă în care se organizează activități educaționale recreative.

Documentul mai prevede că unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică în care se organizează grupe de educație timpurie anteprescolară sau cele care au arondată o creșă fac parte din sistemul de învățământ preuniversitar, reglementat de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare (art.1 alin 3)

De asemenea, creșele deja înființate pentru care nu se solicită arondarea la o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar, devin unități de învățământ cu personalitate juridică (art. 6 alin 1).

Creșe 2022: Cum poate fi suspendată temporar activitatea

În situații cu totul excepționale, inspectoratele școlare pot aproba suspendarea cursurilor, conform prevederilor în vigoare.

Suspendarea cursurilor nu trebuie să împiedice realizarea planului de învățământ, a prevederilor programei școlare specifice și pregătirea corespunzătoare a copiilor.

Unitățile de educație timpurie antepreșcolară cu program prelungit funcționează pe tot parcursul anului, inclusiv în timpul vacanțelor școlare, perioadă în care se organizează activități educaționale recreative.

Unitățile de educație timpurie antepreșcolară, indiferent de tipul de program al acestora își pot suspenda temporar activitatea, cu acordul inspectoratului școlar și cu informarea părinților, cel mult 30 de zile pe an, pentru curățenie, reparații sau dezinsecție.

În perioada vacanțelor școlare se poate restrânge activitatea unității de educație timpurie antepreșcolară, în funcție de situația cererilor primite din partea părinților, cu respectarea planificării concediilor de odihnă ale cadrelor didactice.

Creșe 2022: organizare și numărul de copii în grupe

Creșa este un serviciu public sau privat, care face parte din sistemul național de învățământ preuniversitar și care are misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

Tipurile de program din unitățile de educație timpurie antepreșcolară sunt:

  • program normal, 5 ore pe zi
  • program prelungit, 10 ore pe zi

La nivelul aceleiași unități de educație timpurie anteprescolară pot funcționa și grupe cu program normal și grupe cu program prelungit.

În unitățile de educație timpurie antepreșcolară se recomandă următoarea modalitate de organizare a efectivelor de copii:

  • grupa mică – copii de la 0 la 12 luni
  • grupa mijlocie– copii de la 13 la 24 luni
  • grupa mare – copii de la 25 la 36 luni

Tipurile de servicii pe care le oferă unitățile de educație timpurie antepreșcolară sunt:

  • servicii de educație timpurie, realizate în baza unui curriculum național, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv pe remedierea timpurie a unor dificultăți de adaptabilitate la mediul educațional, de învăţare sau pe remedierea eventualelor deficiențe în dezvoltare. În cazul unităților prevăzute la art.1, alin.(3) și la art.6, alin.(1) acestea sunt incluse în pachetul de bază
  • servicii de îngrijire, protecție și nutriție a copiilor
  • servicii de supraveghere a stării de sănătate a copilului
  • servicii complementare pentru copil și familie, respectiv servicii de informare și consiliere, de educație parentală, servicii de terapie logopedică, servicii de asistenţă psihopedagogică oferite de centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse sau servicii tip: centru de joacă, ludotecă etc.

Conform grupelor de vârstă, numărul copiilor la grupa de antepreșcolari din unitățile prevăzute la art.1, alin.(3) și la art.6, alin.(1) este:

  • în medie 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9, la grupa mică
  • în medie 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15, la grupa mijlocie
  • în medie 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20, la grupa mare.

Creșe 2022: acte necesare pentru înscrieri

Actele necesare înscrierii copiilor în unitățile de educație timpurie antepreșcolară prevăzute la art. 1, alin.(3) și la art.6, alin.(1) sunt:

  • cerere de înscriere
  • copie de pe certificatul de naștere al copilului
  • copie de pe actele de identitate ale părinților/reprezentanților legali și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției
  • adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentanții legali, pentru tipul de program prelungit

Cererea de înscriere se depune și va fi completată de avizul epidemiologic, eliberat de medicul de familie al copilului cu 24 – 48 de ore înainte de a începe frecventarea unității. Avizul epidemiologic se prezintă și în cazul absenței copilului din unitate pentru o perioadă mai mare de 3 zile.

Datele personale extrase din actele cuprinse în dosarul de înscriere se consemnează în Registrul de evidență a copiilor.

Registrul cuprinde: numele și prenumele copilului, data nașterii, domiciliul, data intrării copilului în unitate și o rubrică de observații, unde se va scrie data transferului copilului și unitatea unde a fost transferat sau data retragerii copilului din evidențele unității și motivul acesteia.

Pentru copiii înscriși în centre de zi, se elimină adeverința de angajat și se completează cu:

  • adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, care să ateste starea de sănătate a copilului
  • fișa de imunizări, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate

După înscriere, părintele/reprezentantul legal, în urma discuției cu personalul didactic, poate beneficia de un program special de acompaniere a copilului în timpul programului unității, pe o perioadă de maximum 10 zile lucrătoare.

În situații deosebite, copiii antepreșcolari pot fi înscriși în unitățile de educație timpurie antepreșcolară în timpul anului școlar, cu respectarea prevederilor în vigoare.

În situația în care copilul antepreșcolar înscris în unitățile de educație timpurie antepreșcolară împlinește vârsta de 3 ani în timpul anului școlar, acesta poate frecventa programul unității până la finalizarea anului școlar.

Creșe 2022: când sunt scoși copiii din evidența unității

Scoaterea copilului din evidența unității care oferă servicii de educație timpurie antepreșcolară se face în următoarele situații:

  • în cazul unor afecțiuni cronice, la recomandarea medicului
  • în cazul în care copilul absentează 4 săptămâni consecutiv, fără motivare
  • la cererea părintelui sau a reprezentantului legal al copilului.

Creșe 2022: personal, finanțare

Structura orientativă a personalului din unitățile de educație timpurie anteprescolară este formată din:

  • personal de conducere: director
  • personal didactic de predare: educator-puericultor
  • personal didactic auxiliar: administrator financiar, administrator de patrimoniu, infirmieră și, după caz, secretar
  • personal nedidactic: asistent medical și, după caz, medic, bucătar, ajutor de bucătar (în cazul unităților cu program prelungit), îngrijitoare

Finanțarea unităților acreditate/autorizate care oferă servicii de educație timpurie antepreșcolară se realizează din următoarele surse:

  • bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, pentru cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora
  • sume defalcate din venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, conform prevederilor art.104 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare
  • venituri proprii ale bugetelor locale
  • donații și sponsorizări
  • alte surse legal constituite.

Creșe 2022: contribuția lunară

Părinții/reprezentanții legali ai căror copii beneficiază de servicii în cadrul unităților de educație timpurie antepreșcolară publice sunt obligați la plata unei contribuții lunare de hrană. Contribuția lunară de hrană este astfel stabilită:

  • în baza unui proces-verbal în care beneficiarii își asumă prin semnătură, de comun acord cu conducerea unității, cuantumul contribuției lunare de hrană, pentru unitățile prevăzute la art.1, alin. (3) și cele prevăzute la art.6, alin.(1) aflate în responsabilitatea inspectoratelor școlare județene/al municipiului București
  • prin hotărâre a consiliului local pentru unitățile prevăzute la art.6, alin.(6) – centre de zi aflate în responsabilitatea autorității publice locale

Sunt scutiți de la plata contribuției lunare de hrană, sarcina fiind preluată de bugetul local, părinții/reprezentanții legali care au în îngrijire copii ce sunt expuși riscului de separare de familie și au aprobate planuri de servicii.

Contribuția poate fi achitată și prin tichete de creșă, tichete sociale și/sau cupoane sociale, potrivit legii.

Contribuția lunară de întreținere a copiilor înscriși în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, suportată de părinții/reprezentanții legali ai acestora, se stabilește în funcție de numărul efectiv de zile de prezență a copilului la programul zilnic

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate