Eveniment
Cum arăta Mihai Viteazul ÎN REALITATE? Un sculptor l-a recreat pe baza unor cercetări antropologice din 1920
Cum arăta cu adevărat, Mihai Viteazul? Întrebarea are, acum, un răspuns. Un sculptor a realizat în premieră națională portretul tridimensional al acestuia, pe baze științifice, utilizând măsurătorile realizate de un antropolog în anul 1920 și folosindu-se de proceduri de reconstrucție facială specifice anului 2017. Aceasta este probabil reprezentarea cea mai apropiată de realitate a domnitorului, la vârsta de 43 de ani, cât avea în momentul morții.
Expoziția „Figuri unificatoare” deschisă la Muzeul Municipiului București, Palatul Șuțu, prezintă bustul lui Mihai Viteazul, de fapt o recontrucție facială realizată în premieră națională, după măsurătorile craniului de la Mănăstirea Dealu, făcute în 1920 de marele antropolog Francisc Rainer și realizat de sculptorul Radu Tudor Panait cu ajutorul și la inițiativa dr. Adrian Majuru, directorul muzeului.
Alături de Radu Tudor Panait, la proiect au mai lucrat Hadrian Gavri, Andrei Sibisan, George Pantazin și Doru Mazilu.
La baza procesului, desfășurat în perioada 2016 – 2017, au stat măsurătorile realizate de către profesorul Rainer în anul 1920 asupra relicvei de la Mănăstirea Dealu. Chipul voievodului este restituit în expoziție în trei etape, de la reproducerea craniului până la o imagine complexă a chipului, foarte apropiată de cea reală.
Astfel, expoziția își propune să ofere resurse importante și perspective variate pentru reflecții privitoare la Centenarul Marii Uniri, pentru un public cât mai extins, și va fi deschisă până în 28 februarie 2019.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News