Connect with us

Eveniment

Cum pot fi identificate simptomele de hipotermie. Reguli de protecție și prim-ajutor

Publicat

Hipotermia este o stare medicală de urgență. Aceasta se produce atunci când temperatura corpului scade sub 35 de grade. Starea se instalează pe nesimțite, iar semnele pot fi înșelătoare sau ignorate. Fiecare grad care coboară înseamnă risc de infarct mai mare.

Hipotermia este periculoasă pentru că afectează creierul (persoana devine confuză și chiar își poate pierde conștiența), inima (aritmii, stop cardiac), respirația, capacitatea de autoprotecție.

Hipotermia poate fi identificată din tremuratul intens, pielea rece, palidă, buze care capătă o nuanță vineție, vorbire încetinită, coordonare slabă, potrivit Mediafax.

La bebeluși, hipotermia nu se manifestă neapărat prin tremurături, de aceea, persoanele care-i au în îngrijire trebuie să fie foarte atente.

Recomandări de protejare împotriva hipotermiei

Adulții trebuie să poarte îmbrăcăminte în straturi – un strat de bază, care elimină umezeala, un strat izolator și un strat impermeabil.

Este de evitat purtarea îndelungată a hainelor ude – dacă ți-ai udat hainele afară, este bine să te schibi urgent de ele – umezeala răcește corpul foarte repede.

  • Proteajeză capul, gâtul, mâinile și picioarele – se pierde multă căldură prin ele.
  • Mănâncă regulat și bea lichide calde – energia ajută la producția de căldură.
  • Evită alcoolul în frig – dă falsa senzație de căldură, dar, de fapt, accelerează pierderea ei.
  • Fă pauze la adăpost dacă stai mult în frig.

Cum pot fi protejați copiii de hipotermie

Copiii trebuie îmbrăcați mai gros decât adulții – cu cel puțin un strat în plus.

Nu trebuie să stea mult în frig, mai ales dacă e și vânt, și umezeală.

Trebuie verificat des dacă au mâinile reci sau dacă tremură sau dacă devin apatici sau irascibili.

La bebeluși se verifică ceafa și pieptul, nu mâinile, care sunt adesea reci, chiar dacă bebelușul e bine.

Hipotermia moderată sau severă

Hipotermia moderată se manifestă prin temperatura corpului între 32 și 28 de grade. Poate fi recunoscută dacă tremuratul a dispărut (un simptom foarte periculos), persoana este confuză sau somnolentă, nu vorbește clar, are pulsul și respirația lente.

Hipotermia severă înseamnă o temperatură mai mică de 28 de grade – persoana își pierde conștiența, are o respirație abia perceptibilă, puls foarte slab, rigiditate musculară. În această situație, este risc major de infarct miocardic.

Primul ajutor în caz de hipotermie

  • Persoana se mută într-un loc cald și uscat.
  • I se scot hainele ude.
  • Se înfășoară în pături uscate.
  • Dacă este conștientă, i se dau să bea băuturi calde.
  • Încălzirea să fie treptată.

Ce să NU faci

  • Nu freca energic extremitățile reci.
  • Nu pune persoana direct în baie fierbinte.
  • Nu-i da alcool.

Când să suni la 112

  • Când persoana e confuză, somnolentă sau inconștientă
  • Când tremuratul a dispărut (extrem de grav!)
  • Dacă e copil mic sau vârstnic
  • Dacă temperatura e sever scăzută

Cum identificăm hipotermia la copii, bebeluși și sugari

  • Copilul devine neobișnuit de liniștit sau apatic
  • Nu mai vrea să mănânce
  • Plânge slab sau deloc
  • Are pielea rece pe piept sau spate
  • Nu tremură sau a încetat să mai tremure (atenție: la bebeluși, tremuratul poate lipsi complet, iar la sugari hipotermia poate apărea fără tremurat – un semn foarte important)

Cum te ferești de hipotermie dacă ești șofer și pleci la drum lung

  • Asigură-te cu lichide pentru 24 de ore, cu alimente și cu medicație, dacă este cazul
  • Ar fi bine să ai pături în mașină sau mijloace suplimentare pentru a asigura încălzirea
  • Este bine să eviți imobilizarea prelungită – încearcă o activitate fizică minimal
  • Nu pleca la drum fără să ai rezervorul plin – un rezervor plin poate asigura încălzirea în mașină pentru cel puțin o zi
  • Nu ieși din mașină dacă este viscol și nu știi distanța până la următorul adăpost, pentru că te poți rătăci, iar hipotermia se instalează mult mai ușor dacă e vânt și umezeală
  • Nu lăsa niciodată copiii singuri în mașină

Hipotermia în spațiile închise

  • Menține o temperatură de minimum 21 de grade în locuință sau la locul de muncă
  • Alimentează-te corespunzător și evită alcoolul și sedativele
  • Verifică vârstnicii prin vizite periodice sau măcar un telefon
  • Verifică periodic funcționarea sursei de încălzire (centrală, reșou, sobă)
  • Nu folosi aragazul pentru încălzire

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.