Connect with us
Publicitate

Actualitate

Document- Programul de guvernare PSD: Pensia medie va ajunge la circa 810 euro, iar salariul – 1.300 de euro

Publicat

PSD își asumă creșterea cuantumului pensiei și a salariului în următorul ciclu electoral, dacă va rămâne la guvernare a declarat ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu la la evenimentul de lansare a programului de guvernare al partidului pentru 2024-2028. Ministrul Muncii a anunțat că pensia medie va ajunge pana în 2029 la circa 810 euro, iar salariul minim brut va ajunge la 1300 de euro.

Prima direcție pe care o abordăm este să creștem veniturile românilor, în primul rând prin salarii mai bune și pensii decente”.

– „Am crescut în ultimul an pensiile cu 40% în medie ca urmare a celei mai mai reforme a sistemului public de pensii, am adus echitate, am răsplătit contributivitatea. Pensia medie va ajunge până în 2029 la circa 810 euro, iar cea minima la 415 euro”.

– „Implementăm salariul minim european și ne angajăm ca până în 2029 salariul minim brut să ajungă la 1.300 de euro lunar. Susținem la nivel european un plan pentru stabilitatea salariului minim”.

Programul de guvernare PSD poate fi consultat AICI

Ciolacu spune că viitorul guvern se va forma în jurul PSD

Preşedintele PSD și candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu, a lansat marți programul de guvernare PSD pentru perioada 2024-2028, spunând că, dacă va fi ales președinte, va fi reprezentantul tuturor românilor, indiferent de preferințele lor politice. Ciolacu a mai declarat că viitorul guvern se va forma în jurul PSD, iar el va „împărți puterea”.

Programul de guvernare a pornit prin zeci de întâlniri cu actorii sociali, cu cele mai reprezentative şi active sindicate şi asociaţii patronale din România.

„S-a discutat serios, aşezat, pe fiecare domeniu în parte. Le mulţumesc pe această cale tuturor partenerilor de dialog. Pentru că acest program de guvernare este clădit pe multe dintre propunerile lor valoroase.

Şi este firesc să fie aşa, pentru că acest program îşi propune să modernizeze România şi să schimbe, în bine, viaţa românilor. Iar marii actori sociali îi reprezintă cel mai bine pe toţi românii.

Atât pe cei de la stat, cât şi pe cei din mediul privat, pe cei de la oraşe, dar şi pe cei din mediul rural, pe tineri, dar şi pe cei în vârstă”, a spus Marcel Ciolacu.

Pensionarii, studenții, și masteranzii care se angajează nu vor plăti CASS

Pensionarii care se angajează vor fi scutiți de CASS și, opțional, de plata CAS dacă au stagiul complet de cotizare, promite PSD în programul de Guvernare.

În ceea ce privește studenții, și masteranzii care se angajează și au până în 26 de ani, aceștia nu vor plăti CASS (contribuția la sănătate). De precizat că acest lucru este considerat o inechitate de mai multă vreme, pentru că ei oricum erau asigurați la sănătate.

Tot în zona de muncă, PSD promite acordarea de vouchere de formare profesională angajaților, în valoare de 500-800 euro.

Conform sursei citate, salariul minim brut va ajunge la 1.300 euro pe lună, pensia medie la 810 euro, iar cea minimă la 415 euro, până în 2029.

O altă promisiune este creșterea veniturilor pentru circa 4 milioane de contracte de muncă, cu normă întreagă, adică aproximativ 70% din totalul acestora, prin următoarele măsuri fiscale pentru diminuarea impozitării muncii:

  • Reducerea taxelor și impozitului cu până la 5 puncte procentuale la salariile mai mici de 5.700 de lei brut în prezent, respectiv 6.050 în 2025 și 8.500 în 2029.
  • Menținerea sumei de 300 de lei scutită de taxe din salariul minim.
  • Reducerea contribuției pentru sănătate (CASS) la salariile membrilor familiilor cu copii.

Impozitele în programul de guvernare pentru perioada 2025 – 2028

  • Impozitul pe venit rămâne 10%.
  • Impozitul pe profit rămâne 16%.
  • Cota generală de TVA rămâne 19% și se menține cota redusă de TVA la bunurile și serviciile din prezent.
  • Impozitele pe proprietate rămân nemodificate.
  • Se menținere pragul de impozitare de 500.000 de euro pentru microîntreprinderi
  • orice modificare de taxe și impozite va fi discutată în prealabil cu mediul de afaceri.

Cele mai importante idei din programul de guvernare PSD 2025-2028, structurate pe obiective și priorități majore:

Dezvoltare economică și stabilitate fiscală:

  • Obiectivul de a transforma România în cea mai puternică economie din Europa de Est până în 2028, depășind Polonia.
  • Creșterea PIB-ului la 465 miliarde de euro până în 2028, vizând 500 miliarde până în 2029.
  • Absorbția a peste 90% din fondurile europene și investiții publice de peste 120 miliarde de euro în patru ani​

Reindustrializare și dezvoltare tehnologică:

  • Susținerea industriei locale cu un fond de 10 miliarde de euro pentru ajutor de stat, vizând sectoare strategice precum auto, chimic, farmaceutic și energetic.
  • Transformarea României într-un hub tehnologic regional, prin investiții în inovație, tehnologii avansate și energie

Îmbunătățirea infrastructurii:

  • Construirea a peste 2.000 km de autostrăzi și drumuri expres și extinderea rețelei de transport feroviar și metrou.
  • Dezvoltarea rețelelor de energie electrică și gaz, inclusiv retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Creșterea nivelului de trai și protecție socială:

  • Creșterea salariului minim la 1.300 de euro până în 2029 și a pensiei medii la 810 euro.
  • Reducerea impozitării muncii și creșterea veniturilor prin scăderea contribuțiilor și oferirea de subvenții pentru tinerii angajați

Educație și sănătate:

  • Reducerea abandonului școlar și investiții în dotarea școlilor și modernizarea infrastructurii educaționale.
  • Crearea a trei spitale regionale și modernizarea a 17 spitale, precum și construcția unor centre medicale rurale

Mediu și sustenabilitate:

  • Gestionarea durabilă a resurselor naturale prin instalarea sistemelor de monitorizare pentru păduri și reciclarea deșeurilor.
  • Crearea a 1.000 de locuri de muncă în industria de reciclare și creșterea ratei de reciclare a deșeurilor municipale

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate