Connect with us
Advertisement

EDITORIAL

EDITORIAL: Liberalii din Alba, micii câștigători ai unei mari bătălii pierdute. Cu ei înșiși

Publicat

ovidiu

În sediul de campanie proaspăt renovat, mirosind încă a nou, liderii PNL Alba nu se simt deloc bine. Rezultatele finale, sensibil egale cu ale rivalilor de la PSD i-au silit să descalece de pe caii mari pe care se urcaseră în urmă cu câteva luni, după alegerile locale. Mircea Hava, Ion Dumitrel, Alexandru Pereș, Florin Roman și alții au stat câteva ore sub un duș rece ca gheața, calculând minut cu minut pierderile din fiecare localitate și secție de votare.

De la locale, PNL a pierdut un număr foarte mare de voturi, în timp ce PSD și-a păstrat în mare parte votanții. Astfel, dacă la ”locale” au fost 168.285 de voturi valabil exprimate, la alegerile parlamentare regăsim doar 121.120. Dacă ar fi să comparăm și numărul absolut de voturi, constatăm că de fapt PNL a pierdut masiv opțiunile unor cetățeni care între timp n-au mai apărut la vot. Mai exact, la locale, liberalii au obținut 84.170 de voturi, față de 41.398 ale social democraților. La alegerile parlamentare, PSD a obținut 44.669 (maxim la Senat) iar PNL 44.921. Admițând chiar faptul că toate voturile USR, adică 7.209, au fost suflate de la liberali, diferența pierdută de PNL este imensă, iar ”câștigul” PSD ajunge la aproximativ 3.000 de voturi.

Citește și Rezultate alegeri parlamentare 2016 în ALBA: HARTA localităților. Unde a câştigat PSD sau PNL »

Din acest punct de vedere, se poate trage concluzia că liberalii au avut o problemă de mobilizare. Imensa mașinărie de partid, formată din zeci de primari și sute de consilieri, nu s-a urnit pentru a-și mobiliza la urne membrii de partid și simpatianții. Liberalii au mizat excesiv pe inerție, o greșeală multiplicată de multe alte greșeli legate de modul în care a fost concepută campania, mesajele transmise, frecvența lor și mediul în care s-au adresat.

Pe deasupra, modul conflictual în care au fost alătuite listele electorale prin alăturarea lui Florin Roman cu Corneliu Olar, de exemplu, a aplificat aceast efect. Nu a funcționat nici mesajul de unitate transmis inclusiv de sloganul de campanie. Vechii liberali și vechii liberal-democrați au ”lucrat” separat și nu ”împreună”; pe străzi au fost de multe ori ”ei cu ei și noi cu noi”, vorba unui slogan mai vechi al PDL. În localitățile cu background PDL, Florin Roman (oarecum ”multiplicat” și cu organizația din Hunedoara) a împărțit pliante de multe ori aproape singur, pe când în fiefurile fostului PNL, militanții de partid au preferat să facă altceva decât să pună umărul la campania lui Corneliu Olar. Nici măcar Mircea Hava nu a pus liberalii Alba Iulia ”la treabă”, uitând încă o dată că orice vot pierdut este recuperat ulterior foarte greu sau deloc.

Un eșec mai mic, un mare succes

De cealaltă parte, la sediul PSD, situația e oarecum inversă. Ioan Dârzu, Daniel Breaz, Gheorghe Damian (lipsește Cornel Suciu) și alții sunt bucuroși, chiar fericiți, considerând o înfrângere mai mică decât de obicei, o victorie mai mare decât ar fi normal. Chiar dacă n-au luat cu mult mai multe voturi decât la locale (aproximativ 3.000), pierderile liberalilor i-au propulsat în postura de egali ai PNL pe planeta electorală. Cu o campanie searbădă, plină de clișee împrumutate de clișee din discursul național al partidului, social – democrații din Alba n-au strălucit la capitolul imaginație. Afișele n-au fost adaptate local, și nici mesajele. Cu toate acestea, PSD a reușit să își mobilizeze nucleul dur și să nu rateze un „tzunami” politic care a măturat toată țara. Au contat, de asemenea, listele electorale pe care alegătorii le-au considerat bune dar și mobilizarea tinerilor implicați direct în organizarea campaniei electorale. De câțiva ani, PSD Alba tolerează în jurul casei un grup activ de lupi tineri (norocul lor că încă nu mușcă), extrem de eficienți și de implicați, ceea ce alte partide n-au reușit.

Citește și Cine vor fi PARLAMENTARII de Alba. Cum se împart mandatele între PNL, PSD şi alte partide, la Camera Deputaţilor şi Senat, după alegeri »

De remarcat ar fi și organizarea bună a ”laboratorului” de campanie. Mesajele PSD au fost transmise cu o frecvență foarte bună în presă dar și pe rețelele de socializare, ocupând cu imaginea și mesajele candidaților chiar și mediile care ar fi putut să le fie considerate ostile.

”Colectiv” nu emoționează la Alba

Dincolo de asta, PNL și PSD rămân principalele partide din Alba, împărțindu-și o colivă cu un gust din ce în ce mai amar. Din păcate, nici bucuria PSD, nici tristețea PNL nu schimbă cu nimic situația adevăratului ”colectiv” din Alba. Pentru cine nu știe, ”colectiviștii” sunt foștii membri ai C.A.P. cu pensii de 400-500 de lei, jefuiți de propriile terenuri pe care au devenit ulterior sclavi, pentru care mesajele cu ”România prosperă și puternică” se citesc în limba spaniolă și care nu mai „îndrăznesc de mult să creadă în România”. Ei sunt adevărații ”beneficiari ai pensiilor speciale”, nu foștii procurori/judecători comuniști… etc. Alba 24 v-a prezentat un reportaj din această lume, în ziua alegerilor.

Tristețea sau bucuria lor nu schimbă nici situația economică a județului, nu aduce locuri de muncă ”bine plătite” și dezvoltare. Așa că până când vor reînvăța cu toții româna „vulgata”, cu care discuți cu oamenii în limba română reală, rezultatele alegerilor sunt importante doar pentru coșul zilnic a șapte oameni, doi senatori și cinci deputați, care vor avea un serviciu sigur în următorii patru ani.

Citește și REZULTATE FINALE OFICIALE alegeri PARLAMENTARE 2016 în ALBA. PNL, pe primul loc la Senat şi Camera Deputaţilor. Situaţia voturilor »

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement