Contacteaza-ne si pe
Publicitate

AIUD

”E rușine să mergi la psihiatru? Da, da, da!” De vorbă cu medicul Dan Burchiu din Aiud, despre depresie și alți demoni

Publicat


d

Medicul psihiatru Daniel Burchiu ne primește în cabinetul său din Aiud, după ce ultimul pacient programat și-a terminat vizita. Culoarul secției de psihiatrie a Spitalului din Aiud arată sumbru, dar cabinetul său a fost aranjat astfel încât disconfortul pacienților să fie cât mai mic.

Este calm, pare stăpân pe el și, mai ales, este în mod vizibil foarte pasionat de ceea ce face: psihiatrie, adică un domeniu tabu în România. O sperietoare de care oamenii fug, de teama mentalităților care persistă încă la noi: te duci la psihiatru, ești nebun.

Acesta este unul dintre motivele pentru care foarte mulți români suferă în tăcere de depresie, alături de familiile lor care nu știu ce se întâmplă și cum să procedeze.

Daniel Burchiu face parte dintr-o nouă generație de medici psihiatri, în temă cu procedurile noi, capabil să facă psihoterapie și să trateze fiecare pacient în parte ca pe o ființă umană pe care o are personal în grijă.

La o oră târzie din noapte când l-am contactat în legătură cu niște detalii legate de acest interviu, Daniel Burchiu își culcase copiii și învăța (!), iar asta spune foarte multe despre el.

A acceptat o discuție cu reporterul Alba24, despre cea mai răspândită boală din România, depresia. Cum apare, cât ține, care sunt simptomele, cum e afectată viața pacientului și a celor din jur și, mai ales, ce este de făcut? – sunt doar câteva întrebări la care am încercat să obținem răspunsuri. Am ales să republicăm acest material realizat în urmă cu doi ani, pentru că este mereu de actualitate.

Reporter: Ce este depresia? Care sunt semnele? Cum o recunoaștem și ce trebuie să facem?

Dr. Daniel Burchiu: Este foarte important să începem prin a puncta faptul că DEPRESIA ESTE O BOALĂ. În consecință este la fel de important să înțelegem că ea trebuie tratată. Și pentru a începe într-o notă optimist, precizez încă de la început că depresia se poate vindeca. Spre o bună informare și pentru a păstra caracterul obiectiv al acestui interviu, voi prezenta mai întâi definiția depresiei așa cum o găsim în DSM-5.

R.: DSM- 5?

D.B.: Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale aparținând Asociației Psihiatrice Americane. Conform acestui manual există următoarele criterii de diagnostic pentru depresie:

Cel puțin 5 dintre următoarele simptome, despre care voi vorbi în continuare, au fost prezente pentru cel puțin 2 săptămâni și reprezintă o modificare față de nivelul anterior de funcționare al individului.

Un prim simptom ar fi dispoziția depresivă în cea mai mare parte a zilei aproape în fiecare zi. Asta s-ar traduce prin sentimente de tristețe sau vid interior, sentimente de lipsă a speranței.

Un alt simptom este legat diminuarea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activitățile. Alte simptome țin de scăderea sau creșterea în greutate de peste 5% într-o lună, creșterea sau diminuarea apetitului aproape în fiecare zi, semnalarea insomniei sau hipersomniei, agitație sau lentoare psihomotorie, oboseală, lipsă de energie, sentimente de inutilitate sau vinovăție.

Aș mai aminti diminuarea capacității de gândire sau concentrare, dificultatea de a lua decizii…

R.: Teama de moarte?

D.B.: Nu doar teama de moarte, ci gânduri recurente de moarte, ideație suicidară recurentă fără un plan anume sau tentativă de suicid ori un plan specific pentru comiterea suicidului. Cum spuneam, dintre toate aceste simptome, pentru diagnostic, cel puțin unul dintre simptome este fie dispoziție depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii.

R.: Acestea ar fi simptomele…

D.B.: Ar mai fi de spus că simptomele acestea cauzează suferința sau deteriorarea semnificativă în domeniul social, profesional sau în alte arii importante de funcționare.

Ca să vorbim despre depresie, episodul prin care trece persoana nu poate fi atribuit efectelor fiziologice ale unei substanțe sau ale unei afecțiuni medicale. O altă condiție ar fi aceea că apariția episodului depresiv nu poate fi mai bine explicată de o altă tulburare psihiatrică.

R.: Foarte interesant, dar aceste simptome sunt identificate, așa cum spuneai, teoretic. Ce se întâmplă în practică? Cum își dau seama oamenii că ar putea suferi de depresie?

D.B.: În practica medicală de zi cu zi, pacienții suferind de depresie se prezintă la cabinetul medical deranjați frecvent de insomnia sau de starea de astenie prelungită, acuză lipsa de energie resimțită ca o stare de slăbiciune. Au dificultăți la adormire, dar mai caracteristice sunt insomniile de trezire, adică scurtarea somnului cu câteva ore și dificultăți majore de a readormi.

Acestea se repetă noapte de noapte și sunt acompaniate de ideile dominante micromanice: idei de vinovăție, de inutilitate, autoacuzare, incurabilitate, lipsa speranței, pesimism, sentimente de devalorizare.

Sub imperiul acestor gânduri se realizează de cele mai multe ori actul suicidar.

În ceea ce privește senzația de lipsă de energie, ea este în general atât de intensă încât cele mai obișnuite comportamente necesită un efort mare, de neînțeles, din partea pacientului.

Acte simple cum sunt cele de sălat, îmbrăcat, plimbări, discuții, privitul la televizor ajung să pară extrem de dificile, epuizante, de neîndeplinit, și îi răpesc mult mai mult timp pacientului decât de obicei.

Alteori pacienții acuză simptome de anxietate resimțite sub forma unor temeri sau îngrijorări continue, sau o teamă care poate fi prezentă pe parcursul întregii zile fără o cauză care să poată fi definită.

În multe cazuri, pacienții devin mai iritabili, observă că se enervează din orice și că nu mai au răbdare pentru nimeni și nimic, nici măcar pentru persoanele dragi, ceea ce sporește sentimentul de suferință interioară.

Se asociază aici uneori o intoleranță la gălăgie sau la lumină, pacienții sunt deranjați de multe ori de lumina din casă sau de zgomotele obișnuite făcute de copii.

R.: Care sunt efectele imediate?

D.B.: Aceste elemente au ca urmare retragerea socială, izolarea în camera, nevoia de petrece timpul singuri. Apariția acestei predispoziții la izolare este precipitată și de simptomul care poartă numele de anhedonie – pierderea interesului sau a plăcerii pentru activități care altă dată produceau bucurie.

Oamenii își neglijează hobby-urile, nu reușesc să mai resimtă elementul de distracție, nu le mai pasă de nimic, de cele mai multe ori apare și o diminuare semnificativă a dorinței sexuale. Un element greu de suportat este pierderea capacității de a rezona afectiv, pierderea sentimentelor față de cei dragi. În decursul discuției purtate în cabinetul medical aud de multe ori sintagma: “domnul doctor, eu nu am fost așa, nu mă mai recunosc”.

R.: Dincolo de această ultimă frază, aș reveni: cum conștientizează cineva că trece printr-un episod depresiv?

D.B.: Elementul central este dipoziția tristă, dar de multe ori pacienții nu o conștientizează decât atunci când cineva observa această schimbare și o aduce în discuție, sau când medicul, în cadrul interviului psihiatric, o punctează.

Se asociază cu lipsa de speranță, pesimism, sentimentul de vid interior, convingerea pacientului ca nu se va mai vindeca, nesiguranța, dificultăți în luarea deciziilor și o stimă de sine scăzută.

Faciesul pacientului are de multe ori un aspect caracteristic, vădește tristețea, iar mișcările reduse la nivelul corpului, hipomobilitatea, asociate cu o lipsă de atenție în alegerea vestimentației, scăderea interesului pentru aspectul exterior și o preferință pentru culorile terne, întregesc aspectul pacientului cu depresie.

În fine, dificultățile de concentrare, tulburările asociate ale memoriei, sporesc îngrijorările pacienților.

R.: Bănuiesc că încep și problemele la locul de muncă…

D.B.: Da, în cele mai multe cazuri scade mult randamentul profesional iar atunci când episodul depresiv este unul moderat sau sever, persoanele în cauză nu se mai pot achita de sarcinile de serviciu. De altfel pacientii resimt o diminuare globală a nivelului de funcționare în toate compartimentele vieții lor, atât cel profesional cât și cel social și familial.

R.: Deducem că depresia influențează viața unei persoane într-un mod dramatic. Care este impactul asupra celor din jur?

D.B.: Dacă afecțiunea e recunoscută timpuriu și pacientul apelează la medicul psihiatru, impactul depresiei este limitat. Se întâmpla de obicei în acele cazuri în care simptomele depresiei se dezvoltă în legatură cu un eveniment psihotraumatizant (un deces, un accident, un divorț, un eșec profesional, pierderea locului de muncă, etc) iar schimbările la nivelul pacientului se derulează mai rapid.

Atunci sunt conștientizate de pacient și de anturaj și de obicei se relaționează cu evenimentul în cauză: “domnul doctor soția mea e forte schimbată de când a murit mama ei, acum o lună….”.

De multe ori însă depresia își face loc lent în viața unui om. Simptomele depresiei te învăluie încetul cu încetul în așa fel încât transformarea ta, ca om, într-o cu totul altă persoană se produce pe nesimțite.

Nu este o modificare bruscă. În multe cazuri pacienții prezintă un interval de câteva luni sau ani până la prezentarea la medic. În această situație impactul afecțiunii asupra pacientului și a anturajului este maxim. Persoana în cauză se găsește într-o continuă suferință interioară.

R.: Cât de necesar este suportul celor apropiați?

D.B.: Cel mai dureros aspect al acestei suferințe este ca ea nu e înțeleasă de persoanele dragi. De multe ori se ajunge în situația în care familia te acuză că te prefaci, că ești leneș, că nu vrei să mai muncești, să mai înveți sau că nu mai participi la bunul mers al casei.

Cei din jur nu pot înțelege cum adică ești tot timpul obosit, cum nu ai chef sau putere să te ridici din pat, de ce nu vrei să te uiți la un film, să ieși la plimbare, să mergi la un chef, de ce ai tot timpul fața aia de nemulțumit și nu îți mai place nimic, de ce ești mereu nervos și te deranjează orice, sau nu mai ai răbdare pentru nimic? Pacientul se simte neînțeles, de multe ori simte că este o povară pentru familie și dezvoltă idei de vinovăție și autoacuzare.

În consecință face eforturi considerabile pentru “a ține pasul”, pentru a se achita de îndatoririle profesionale, familiale sau sociale iar aceste eforturi, prin consumul de energie suplimentar, “adâncesc depresia”.

De asemenea faptul că activitățile pacientului nu au randamentul așteptat și de multe ori rezultatul acțiunilor sale este sub așteptări face loc sentimentelor de devalorizare, pacientul resimte totul ca un eșec, se simte lipsit de valoare și în consecință dezvoltă idei conform cărora nu merită sa fie apreciat, nu merită să fie iubit iar în cazuri de depresie severă poate considera că merită să fie pedepsit, că este responsabil pentru toate neajunsurile din viața celor dragi sau chiar din univers (idei delirante de vinovăție).

Pe fondul acestor tulburări de gândire apar de cele mai multe ori comportamentele suicidare.

R.: Se vindecă depresia? Există metode utilizate prin alte părți pe care le-am putea prelua și la noi în tratamentul acestei boli?

D.B.: Depresia trebuie înțeleasă ca o afecțiune care se poate prezenta sub două forme din punct de vedere al evoluției: putem întalni depresia sub forma unui episod depresiv unic în viața unui pacient sau sub forma unei Tulburari Depresive Recurente, afecțiune care presupune succesiunea mai multor episoade depresive la intervale de timp variabile.

Trebuie specificat că episodul depresiv poate fi încadrat și într-o altă afecțiune care poartă denumirea de Tulburare Afectiva Bipolară, caz în care se asociază dea lungul evoluției acestei tulburari cu episoade maniacale sau hipomaniacale.

Episodul depresiv, din punct de vedere al severității simptomelor, poate îmbrăca trei forme: ușor, moderat și sever.

Revenind la întrebarea de mai sus, dacă avem în vedere evoluția simptomelor de depresie de-a lungul unui episod depresiv, putem afirma cu convingere că episodul depresiv poate evolua spre vindecare în condițiile în care se apelează la strategii terapeutice corespunzătoare.

Vindecarea poate lua forma remisiunii – starea în care există simptome puține sau nu există deloc timp de cel putin 8 săptămâni, sau a recuperării – perioada de după remisiune în care, timp de cel putin 8 săptămâni, nu exista simptome de boală.

Statistica însă ne spune că rareori episodul depresiv este singular. 80% dintre persoanele care suferă pentru prima data de o tulburare de dispoziție, sunt predispuse la cel puțin la încă o astfel de tulburare dea lungul vieții.

Privită din aceasta perspectivă depresia pare complicată iar întrebarea referitoare la vindecare permite răspunsuri multiple.

R.: Ce se poate face, în aceste condiții?

D.B.: În practică, cea mai frecventă situație întâlnită este aceea în care pacientul cu depresie, tratat corespunzător evoluează înspre remisiune, respectiv recuperare.

Ulterior recurența depinde de mai mulți factori, dar pare a fi mai mult o regulă decât o excepție. Fiecare nou episod tinde să apară mai devreme și să debuteze mai brusc.

În acest sens sunt importante demersurile de psihoeducație care urmăresc familiarizarea pacientului cu boala. Pacientul este încurajat să cunoască cat mai multe amanunte referitoare la tulburarea depresivă, un pacient informat fiind pregătit să recunoască semnele afecțiunii cât mai devreme, acest demers fiind de folos în scopul inițierii cât mai timpurii a strategiilor terapeutice.

În acest fel dezvoltarea episodului depresiv este limitată iar impactul asupra pacientului este minim.

Tot aici trebuie punctat următorul aspect: în cadrul episodului depresiv au loc la nivelul neuronilor anumite modificări biochimice care presupun existența unor concentrații toxice a unora dintre mediatorii chimici, ceea ce are ca urmare directă moartea celulelor neuronale.

După fiecare episod depresiv creierul nostru este în suferință iar recuperarea nu este niciodată completă, astfel încât atitudinea corectă a medicului, în strânsă colaborare cu pacientul, este să depună toate eforturile posibile astfel încât un nou episod depresiv să fie evitat.

R.: Cum se face asta? E vorba despre medicamente?

D.B.: În ceea ce privește metodele terapeutice, acestea se rezumă la terapia medicamentoasă și psihoterapie. Ambele metode sunt larg disponibile în țara noastră și trebuie specificat că arsenalul terapiilor medicamentoase este același ca și în țările cele mai dezvoltate. Exista totusi metode terapeutice moderne care se adresează în principal formelor de depresie rezistente la tratament: stimularea cerebrală profundă, stimularea magnetica transcranială și stimularea nervului vag. Aceste metode nu sunt accesibile în România dar ele au o aplicabilitate restrânsă.

R.: Psihoterapia?

D.B.: Cele mai abordate tipuri de psihoterapie în scopul ameliorarii simptomelor depresive sunt terapia cognitivă, interpersonală, familială, comportamentală și psihodinamică.

La nivelul societății noastre există o deschidere tot mai mare pentru psihoterapie atât în scopul vindecării sau ameliorarii unor simptome de ordin psihiatric cât și în scopul dezvoltării personale sau îmbunătățirii gradului de autocunoaștere.

Îi încurajez pe aceasta cale pe toți pacienții care se tratează de diverse afecțiuni psihiatrice să îmbrățișeze cu încredere soluția psihoterapiei deoarece este dovedit că împreună cu soluția terapiei medicamentoase oferă în majoritatea cazurilor cele mai bune rezultate.

R.: Din experiența ta, cât de des este întâlnită depresia la nivelul județului Alba? Există date corecte  în acet sens? Putem compara cu ceea ce se întâmplă la nivel național?

D.B.: Sincer, nu cunosc date statistice specifice pentru județul Alba în ceea ce privește depresia. Dar exista date valabile la nivel național și la nivelul Europei. Aș ghici că suntem în medie. În Romania, aproximativ 10% din populație suferă de acest diagnostic, adică în jur de 2 milioane de oameni și există date carearată că doar 25% dintre ei se tratează în mod adecvat.

Este de 2 până la 3 ori mai frecvența în rândul femeilor decât a bărbaților. Începând cu 2012, la nivel global, depresia a devenit a doua cauza de suicid pe segmentul de vârstă 15-29 ani, iar la nivelul Europei datele spun că zilnic 400 de oameni se sinucid. Se estimează că la nivel global, în anul 2020, depresia va deveni a doua cauă de dizabilitate după afecțiunile cardiovasculare.

R.: Crezi ca există o problemă de mentalitate la noi în județ în ceea ce privește apelarea medicului psihiatru? Este o rușine să mergi la medicul psihiatru? Înseamnă că ești fragil, vinovat, eșuat în vreun fel? Cum faci când întâlnești astfel de cazuri?

D.B.: Da. Da. Da. Da, există o mentalitate greșită la nivelul societății noastre în ansamblul ei și bineînțeles ea se extinde și la nivelul județului Alba. Mulți dintre pacienți trebuie să depășească un prag psihologic împovărat de rușine, teama de etichetare, stigma socială și anxietatea în legătură cu medicația psihotropă iar aceasta problematică reprezintă o provocare zilnică pentru mine deoarece e nevoie să muncesc din greu în sensul desrădăcinarii acestor idei preconcepute și anulării unor temeri nejustificate.

Mulți pacienți apelează la consultațiile private, cu toate că sunt persoane asigurate, și se întamplă de multe ori să am, într-o zi, mai multe consultații în cabinetul particular decat în sistemul de stat, una dintre principalele temeri fiind aceea de a nu figura în sistem cu un diagnostic psihiatric.

Exista o anxietate extremă derivată din faptul că anturajul de prieteni și cunoștiințe ar putea afla că pacientul/pacienta a bifat un consult psihiatric deoarece percepția socială în multe cazuri este că doar “nebunii” merg la medicul psihiatru.

R.: Poate așa se explică și întârzierea cu care merg la consultație…

D.B.: Da, din acest motiv, pacientul apelează la consultul de specialitate psihiatrică, de cele mai multe ori foarte târziu. Tulburările de anxietate și cele depresive sunt, ca urmare, determinând o suferință interioară greu de suportat.

Este un moment în care pacientul a bifat oricum multe consulturi de altă specialitate, în cele mai multe cazuri a urmat diverse scheme terapeutice ineficiente și în final se găsește față în față cu ultima soluție, uneori sugerată timid de unul dintre specialiștii abordați anterior sau de către medicul de familie: consultația de specialitate psihiatrică. În cele din urmă, pacientul este complet nevinovat.

Este vorba despre o lipsă de educație la nivelul întregii societăți, sunt urmările firești ale multor zeci de ani din epoca comunistă în care specialitatea psihiatrică era ignorata cu desăvârșire, spitalele de psihiatrie prezentau condiții mult sub limita oricărei demnități umane iar pacienții psihiatrici erau statistic inexistenți.

R.: Și ce faci în aceste condiții? 

D.B.: Încerc să echilibrez această situație în primul rând printr-o atitudine prietenoasă, deschisă, mă comport astfel încât să încurajez persoana din fața mea să renunțe la orice inhibiție, să vorbească deschis să uite de toate acele gânduri care “l-au ajutat” să nu apeleze la mine la momentul potrivit.

Relația medic – pacient în psihiatrie este de o importanță crucială în demersul terapeutic astfel încât atitudinea critică a medicului, lipsa de empatie sau tendința de a judeca nu își au locul aici.

Impactul tratamentului este de obicei covârșitor în sens pozitiv prin compensarea parțială a suferinței interioare a pacientului produsă de simptomele depresive astfel încât revederea cu pacientul, la control, este una mult mai relaxată fiind între timp convins deja de beneficiile terapeutice.

R.: Există o mentalitate a pacientului că medicul psihiatru “te îndoapă cu medicamente” sau că medicamentele provoacă dependență. În ce măsură te întâlnești cu această mentalitate? 

D.B.: Există în general temeri accentuate din partea pacienților că medicația provoacă somnolență excesivă sau produce amețeli sau este în general responsabilă de apariția unor condiții care te invalidează într-un fel sau altul în funcționarea normală de zi cu zi, fie în segmentul profesional sau în cel social sau familial.Vreau să asigur cititorii acestui articol că aceste temeri sunt complet nefondate și lipsite de orice adevăr.

Medicația psihotropă are efecte adverse, ca de altfel oricare alt preparat medicamentos aflat în farmacii, dar în majoritatea cazurilor este bine tolerată. Trebuie știut că intensitatea efectelor adverse se corelează în majoritatea cazurilor cu doza de început a fiecărui preparat: cu cât doza de început e mai mică cu atât posibilitatea de apariție a oricărui efect advers devine minimă.

Personal obișnuiesc să conduc tratamentul într-o manieră în care inițiez medicația la doze mici și o cresc treptat pe măsură ce pacientul revine la control. Această manieră permite o bună tolerabilitate a tratamentului cu efecte adverse minime restrânse în general la primele zile de tratament în condițiile în care totuși apar.

Încurajez pe această cale toți pacienți care urmează un tratament psihotrop să rămână într-o relație continuă cu medicul curant și să-i comunice de fiecare dată când consideră că anumite senzații neplăcute sunt cauzate de tratament. În acest fel medicul are posibilitatea să aducă lămuriri suplimentare pacientului și să adapteze tratamentul astfel încât să primeze beneficiile terapeutice.

În cazul depreseiei, apar idei dominante de incurabilitate, adică convingerea pacientului că nu se mai vindecă și respectiv inutilitatea oricărui demers în acest scop.

R.: Dependență de medicamente?

D.B.: Un alt motiv de anxietate și amânare consultului psihiatric este legat de convingerea că devii dependent la tratamentul prescris. Bineînțeles ca semnificația “dependenței în percepția populară este cu totul diferită de semnificația științifică a sindromului de dependență.

Nu o să pot da multe detalii despre ceea ce oamenii înțeleg în general prin noțiunea de dependență deoarece explicația fiecaruia e diferită și de câte ori intru în detalii cu fiecare pacient în parte în scopul demomntării ideilor preconcepute, realizez ca mulși se blochează cu explicațiile deoarece nu au o idee clară și bine conturată cum anume devin dependenți și ce fel de suferință creează dependența.

În schimb voi defini pe scurt sindromul de dependență, cu specificația încă de la început că un tratament psihotrop corect condus nu poate duce la instalarea unui astfel de sindrom.

De altfel o clasă extrem de restrânsă din totalitatea paletei psihotropelor are capacitatea de a duce la instalarea unui sindrom de dependență și doar în condițiile în care sunt utilizate aceste medicamente în neconcordanță cu indicațiile medicale corecte.

Sindromul de dependență are ca simptom central o dorință imperioasă de a consuma substanța care a creat dependența, pacientul având dificultăți accentuate de a controla cantitatea de substanță utilizată sau pierzând orice control asupra utilizarii ei.

De asemenea în decursul timpului se instalează fenomenul de toleranță, adică efectele resimțite favorabil din partea substanței în cauză  se instalează la doze din ce în ce mai mari de substanță consumată.

Nu se poate vorbi despre un sindrom de dependență fără a avea și un sindrom de sevraj la diminuarea sau stoparea utilizării substanței în cauză ( tremor, transpirații, neliniște psihomotorie, stare de rău general, greață, vărsături, anxietate, etc.) și în fine, un ultim element asociat este acela că pacientul persistă în utilizarea substanței în pofida conștientizării repercusiunilor negative pe care consumul le are asupra stării de sănătate și asupra gradului de funcționare profesional, social sau familial.

De altfel pacientul va aloca un timp din ce în ce mai îndelungat acțiunilor de procurare și consum al substanței, neglijând tot mai multe dintre activitățile care anterior îi creeau plăcere sau îi generau bucurie.

R.: Concluzii?

D.B.: Aș spune că există și pacienți care au o percepție adecvată asupra problematicii psihiatrice și au deschiderea corespunzatoare care le permite sa apeleze cu încredere la medicul psihiatru atunci când conștientizează anumite semne sau simptome sau când un alt medic le recomandă un astfel de consult.

În rest, consider că este și responsabilitatea noastră, a specialiștilor din domeniu, să explicăm mai bine. Psihoeducația e absolut necesară în rândul populatiei. E vital să încurajăm minimalizarea stigmei pe care o atrage consultul psihiatric, respectiv diagnosticul de boală psihică, astfel încât să dispară complet inhibițiile în legatură cu prezentarea la medicul psihiatru.

E foarte important să luptăm pentru derularea de programe coerente care să ajute la reintegrarea socială și profesionaă cât mai rapidă a pacientului.

În final, doresc să transmit un gând bun cititorilor Alba24 și să îi încurajez să trăiască echilibrat.


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

BACALAUREAT 2019, sesiunea a doua. LUNI, proba la alegere în funcție de profil și specializare. MODELE de SUBIECTE

Publicat

examen

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 continuă luni, 26 august, cu proba scrisă la alegere în funcție de profil și specializare. La această ultimă probă scrisă sunt așteptați să participe 397 de candidați din județul Alba. Primele rezultate vor fi cunoscute marți, 3 septembrie. La această probă, absolvenții de liceu au avut de […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Alba24 și Bianca Iuga, în căutarea modelelor. Povestea Corinei Nechita din Alba Iulia: multinaționale, călătorii și familie

Publicat

România dă semne că se schimbă și că poate merge spre normalitate, iar modelele noastre sunt de cele  mai multe ori lângă noi. Împreună cu Bianca Iuga, Alba24 a plecat în căutare de modele, de români care îi inspiră și pe cei din jurul lor, de oameni care au ceva de spus, deși nu au […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VREMEA în ALBA în săptămâna 26 august – 1 septembrie. Scăpăm de caniculă, dar vin furtuni. Temperaturi în scădere

Publicat

soare furtuna fulger

În continuare vremea va fi caldă, însă temperaturile mai scad cu câteva grade Celsius. În prima parte a săptămânii, meteorologii anunță câteva ploi și furtuni, însă tot va fi cald, cu maxime ce vor trece ușor de 30 de grade Celsius. Apoi, spre sfârșitul săptămânii temperaturile mai scad puțin, treptat, așa încât prima zi a […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO-Se întâmplă în România: Peste 40 de persoane transportate ca sardelele-n conservă, într-o dubiță

Publicat

duba3

Peste 40 de oameni au fost descoperiți într-o dubiță, în urma unui control de rutină făcut de polițiștii de la Ciculație, în localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna.  După ce șoferul a parcat mașina ”trasă pe dreapta” de oamenii legii, ușile de la automobil s-au deschis și a durat aproape un minut și jumătate până când […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate