Educație
FOTO: Agnes Pașca, media 10 la Definitivat 2025 în Alba. Despre perseverență și dedicare, pentru o carieră de educator

Agnes Pașca (27 de ani), din Sebeș, a obținut media 10 la Definitivat 2025 în Alba. Este una dintre cele două candidate care a reușit această performanță la examen. Educatoare de trei ani, Agnes spune ce a determinat-o să aleagă o carieră în învățământ și de ce este important să fii pasionat de ceea ce faci.
”Am terminat specializarea Litere germană-engleză, nu aveam de gând să intru de învățământ. Am vrut să mă îndrept spre interpretare/traducere în mediul corporate.
Însă contează atunci când ești în locul potrivit și cu anturajul potrivit. Mi s-a deschis ușa asta, spre învățământ. Am vorbit cu două persoane importante din viața mea, am ascultat și am încercat în domeniu.
Am activat la o grădiniță de limba germană, în Sebeș. Și am reușit, pot spune că dedicarea și pasiunea pentru educație au fost foarte importante în cariera mea de până acum”, spune Agnes.
Tânăra dorește să continue ca educator: ”intenționez să devin cea mai bună, să-mi extind abilitățile în acest domeniu”.
Agnes, despre examenul de Definitivat
Agnes spune că examenul propriu-zis nu a fost dificil, însă este importantă practica, la fel ca teoria:
”Nu mi s-a părut examen dificil, contează foarte mult practica, să dai tot ce poți din ce ai acumulat în anii anteriori. Să citești, să te pregătești, să rezolvi subiectele din anii anteriori.
Dar mai ales, să faci din pasiune și plăcere toate acestea. Când faci totul cu drag și ai chemare, se vede.
Eu am participat și la curs de definitivat, am făcut sinteze din cărți, pregătirea individuală pentru examen a fost importantă pentru mine”.
Agnes a susținut și examenul de Titularizare și intenționează să-și continue activitatea ca educatoare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News