Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Profesori din Franța, în vizită la Colegiul „Avram Iancu” din Câmpeni, în cadrul unui proiect Erasmus

Publicat

Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni a primit în perioada 3 – 11 aprilie vizita a doi profesori din Franța, în cadrul unui Proiect Erasmus inițiat de școala franceză, proiect ce se derulează deja de trei ani.

Valérie Kerangall și François Denonelle, profesori de istorie-geografie și științe la Colegiul „Georges Desnos” din orașul La Ferté-Bernard, în apropiere de Nantes, au fost oaspeții Colegiului Național „Avram Iancu” din Câmpeni în cadrul unei mobilități Erasmus. Timp de o săptămână s-au derulat activități ce au avut ca scop observarea sistemului de învățământ românesc de către partea franceză, descoperirea metodelor și strategiilor didactice folosite în cadrul orelor de istorie, geografie, fizică și chimie, identificarea elementelor comune celor două țări în desfășurarea demersului didactic. De asemenea invitații au asistat la ore de predare în limba franceză la discipline opționale ca istoria Franței sau geografia Franței. În plus, echipa pedagogică de limba franceză de la Colegiul Național „Avram Iancu” care s-a ocupat de toate detaliile organizării acestui schimb educațional și cultural (profesoarele Bodea Roxana, Mateș Elena, Danciu Elena Ioana, Potinteu Anca și Popa Mirela) a profitat de ocazie pentru a prezenta oaspeților obiectivele turistice ale Țării moților și nu numai, spre încântarea musafirilor francezi. „Am urmărit cu acest proiect nu doar schimbul efectiv de experiență la catedră, ci și eventuale parteneriate și cu alte unități de cultură din orașul nostru, dar mai ales am dorit să ne promovăm regiunea și țara prin valorile și tradițiile care încă rezistă în Apuseni și de care suntem mândri și… cred că am reușit” precizează inițiatoarea acestui proiect de partea română, prof. Danciu Elena Ioana.

De partea cealaltă, francezii au fost impresionați de primirea călduroasă din partea comunității din Câmpeni: „Profesorii sunt implicați și dinamici. Elevii sunt voluntari. Sistemul român de învățământ este asemănător cu al nostru, dar este mai orientat spre acumularea de cunoștințe, ceea ce nu împiedică folosirea de metode pedagogice inovatoare. Este, de fapt, un bun echilibru. Relațiile dintre elevi și profesori sunt joviale, există multă încredere de ambele părți. Grupul francofon face o muncă remarcabilă, se simte aici că învățământul este o adevărată vocație îndreptată spre elev.” susține tot cu jovialitate doamna prof. Valérie Kerangall. „Am avut șansa de a descoperi resursele naturale ale regiunii atât din punct de vedere economic, cât și cultural. De asemenea am avut niște ghizi încântători care ne-au însoțit peste tot, în timpul lor liber. Singurul punct negativ se referă la deșeurile din natură pe care le-am remarcat, dar încercăm să atacăm problema cât de curând” completează domnul prof. François Denonelle. Nu sunt vorbe în vânt aceste promisiuni, de fapt, în această săptămână s-au pus deja bazele unui alt proiect de parteneriat între cele două școli, proiect centrat pe tema atât de actuală a dezvoltării durabile. Alte parteneriate între cele două orașe urmează a fi stabilite la întoarcerea celor doi profesori în Franța.

Cel de-al treilea element al acestui schimb pedagogic, cel mai important de altfel, se referă la participarea elevilor la vizita prietenilor francezi, mai exact la contribuția lor la prezentarea orașului. La început mai timizi, au fost încurajați de admirația evidentă a francezilor pentru entuziasmul lor și dragostea de tradiție și pentru limba franceză. „La început a fost dificil să-i urmărim și să trecem peste teama de a vorbi în franceză, de a nu analiza fiecare cuvânt, dar faptul că a trebuit să conversăm ne-a ajutat să trecem peste toate dificultățile de limbă. A fost frumos! Am simțit că ne îmbogățim cu ceva.” declară elevii participanți la activități.

Experiența s-a încheiat cu un proiect comun început în urmă cu o lună, proiect intitulat „C’est ma ville” și inițiat de Institutul francez. Au participat profesorii de geografie și de limba franceză din școală, cei doi invitați și în jur de douăzeci de elevi iubitori de limbă și cultură franceză. Rezultatul muncii a fost realizarea unei hărți a orașului unde figurează principalele obiective turistice, culturale, administrative și educative din oraș; de asemenea elevii au conceput un pliant cu aceleași obiective descrise mai pe larg. Toate aceste produse finale ale proiectului pot fi văzute și consultate de acum la oficiul de turism al orașului.

Oaspeții au plecat cu cele mai bune urări și promisiuni de noi schimburi pedagogice cu profesori și elevi, cu invitația fermă din partea lor pentru elevii și profesorii de la Colegiul „Avram Iancu” de a-i vizita în Franța cât de curând.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement