Educație
Zilele Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia: 101 de ani de existență a unității de învățământ
Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia a îmbrăcat, în această săptămână, haine de sărbătoare, marcând împlinirea a 101 ani de existență, tradiție și formare a generațiilor de elevi.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții școlii au transmis cum s-a desfășurat săptămâna care a marcat 101 de existență a unității de învățământ din Alba Iulia.
”Aniversarea a fost un prilej de bucurie și emoție pentru întreaga comunitate școlară, iar fiecare clasă a contribuit prin activități speciale, proiecte și momente artistice, create cu implicare și entuziasm.

De-a lungul întregii săptămâni, în școală s-au desfășurat ateliere educative, activități tematice, competiții sportive, prezentări și evenimente dedicate istoriei și identității unității de învățământ, toate punând în lumină creativitatea, talentul și implicarea elevilor și cadrelor didactice.
Punctul central al manifestărilor a fost spectacolul „Oglinda anotimpurilor”, desfășurat în data de 25 noiembrie 2025 la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Evenimentul a reunit elevi, profesori și părinți într-un moment artistic complex, construit în jurul temei schimbării și frumuseții fiecărui anotimp.
Prin dans, cântec, poezie și scenete, copiii au ilustrat armonia naturii, ritmul timpului și bucuria copilăriei, reușind să transmită emoție și culoare publicului prezent în sală.

Atmosfera întregii săptămâni a fost una plină de energie, creativitate și recunoștință pentru tradiția pe care școala o poartă mai departe de peste un secol. Evenimentele aniversare au pus în prim-plan munca de echipă, talentul elevilor și dedicarea dascălilor, demonstrând încă o dată că educația este puntea dintre trecut și viitor.
Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” continuă cu mândrie drumul celor 101 ani de educație, formând caractere, modelând destine și construind zi de zi o comunitate durabilă și unită”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News