Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Salvamontiștii din Alba au început verificarea și refacerea traseelor turistice din județ. Semnificația marcajelor

Publicat

Salvamontiștii din Alba au început acțiunile de verificare și refacere a traseelor turistice din județ.

La Cheile Râmețului, de exemplu, au fost înlocuite cablurile cu lanț, pe traseul cruce albastră și urmează aceeași operațiune și e zona cu triunghi albastru.

Vezi și TRASEE turistice spectaculoase în județul Alba. Unde poți descoperi minunății ale naturii sălbatice

Marcajele montane sunt plasate la începutul unui traseu, atunci când se intersectează două sau mai multe trasee, pe cele mai importante vârfuri sau în zone unde se găsesc obiective turistice. Ele sunt amplasate pe copaci, stânci, stâlpi, pietre sau tăblițe speciale.

Sunt importante pentru că indică locul în care se află un turist, altitudinea, sezonul, cât timp mai are de parcurs până la următorul reper, dar şi gradul de dificultate al traseului.

Marcajele traseelor:

BA – Bandă Albastră

BG – Bandă Galbenă

BR – Bandă Roșie

CA – Cruce Albastră

CG – Cruce Galbenă

CR – Cruce Roșie

TA – Triunghi Albastru

TG – Triunghi Galben

TR – Triunghi Roșu

PA – Punct Albastru

PG – Punct Galben

PR – Punct Roșu

Banda verticală marchează traseul principal, de regulă sunt trasee de creastă.

Crucea marchează un traseu de legătură cu traseul principal.

Punctul și triunghiul apar în locurile cu poteci ce vin de pe văi și marchează traseele secundare

Punct cu cercuri duble – traseu ce merge în cerc, traseu dus-întors

Triunghi sau punct în cerc alb – traseu secundar

Culorile marchează importanța traseelor

Pe indicatoare aflate la intrările și ieșirile de pe traseu puteți găsi următoarele litere, care semnifică:

A – pericol de avalanșă

C – cornișe pe traseu

D – dificultăți alpine (pasaje, săritori)

M – condiții meteo ce pot influența substanțial parcursul

O – orientare dificilă

P – pantă mare și alunecoasă

H – limita dintre două ocoale silvice

Pătratul roşu şi albastru marchează ariile naturale protejate.

Pătratul în carou galben-negru marchează zone cu pericolul de avalanşă.

Traseele montane sunt clasificate după 4 criterii:

Timpul de mers (exprimat în ore şi minute) – pe teren plat sau pante mici 4 km/h – urcuş, pe o potecă bătătorită de la 350 m diferenţă de nivel/h – urcuş pe o poteca mai puţin bătătorită de la 250 m diferenţă de nivel/h – coborâre pe o poteca bătătorită de la 450 m diferenţă de nivel/h – coborâre pe o portecă mai puţin bătătorită de la 400 m diferenţă de nivel/h

Sezonalitatea – trasee de toamnă şi primăvaăa, de vară şi de iarnă; unele trasee sunt închise în anumite perioade ale anului şi este bine să nu va aventuraţi acolo.

Gradul de dificultate – grad mic de dificultate – durează aprox. 3-6 h, diferenţă de nivel este între 300-700 m şi efortul fizic este redus – grad mediu de dificultate – durează 4-8 h, diferenţă de nivel este între 500-1 000 m şi efortul fizic depus este considerabil, însă se poate urcă şi în lipsă unei condiţii fizice deosebite – grad mare de dificultate – durează 5-9 h, diferenţă de nivel este între 800-1 500 m, efortul fizic este sporit şi aveţi nevoie de ceva antrenament înainte, pentru că urcuşul este continuu şi abrupt

Nivelul de echipare – cu echipament sportiv obişnuit – cu echipament sportiv special (polare, ghete sau bocanci de munte, geci, beţe de trekking) – cu echipament sportiv foarte complex (bocanci speciali, crampoane, pioleţi, scripeţi, hamuri, carabiniere, espadrile)

Zece sfaturi Salvamont pentru turiștii care se deplasează pe trasee montane în sezonul de vară:

1. Înainte de plecare, informați-vă despre: traseul pe care doriți să-l parcurgeți și gradul de dificultate al acestuia, starea vremii și programul de funcționare al cabanelor.

2. Plecați pe munte cu echipament adecvat pentru traseul ales și cu harta zonei. Nu uitați să puneți în rucsac lanternă cu baterii de schimb, telefonul mobil, busola și trusa de prim-ajutor medical.

3. Evitați să plecați singur la drum! Anunțați la plecare cabanierul sau Salvamont asupra traseului pe care doriți să îl urmați.

4. Alegeți traseele în funcție de pregătirea fizică și psihică a celui mai slab din grup.

5. Folosiți doar traseele marcate, urmărind marcajele și indicatoarele de traseu.

6. În cazul apariției dificultăților pe traseu sau a înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană.

7. Nu consumați băuturi alcoolice înainte și în timpul drumețiilor.

8. Nu deteriorați amenajările turistice, marcajele si indicatoarele. Respectați monumentele naturii și ariile naturale protejate. Nu aruncați deșeuri în zona montană. Nu faceți focul în pădure și pe pășunile alpine.

9. În caz de accident, reacționați prompt și eficient pentru a proteja și asigura accidentatul. Sunați la Dispeceratul Național Salvamont, la numărul de telefon 0Salvamont (0725826668), specificând următoarele: numele dumneavoastră, locația montană, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.

10. În caz de rătăcire, păstrați unitatea grupului. Rămâneți treji și conștienți, mișcați-vă pe loc pentru a preveni hipotermia și nu consumați alcool. Anunțați Dispeceratul Național Salvamont.

Traseele turistice din județul Alba

Traseele turistice din județul Alba suferă aproape în fiecare an modificări în funcție de dezvoltarea turistică a unor zone sau a unor unități administrativ-teritoriale. În vederea omologării lor este necesară actualizarea listei traseelor turistice în funcție de traseele nou apărute sau în funcție de modificările efectuate la traseele existente.

Mai jos, lista traseelor turistice propuse pentru omologare înainte de pandemie, acum doi ani:

LISTA – 85 de trasee turistice propuse pentru omologare:

1.. Munții Bihorului (PR) Albac (Centrul de Informare Turistică) – Fața Albacului – Refugiul Turistic Sohodol – Roșești -Valea Starpa – Cheile Albacului – Deve – Albac (Centrul de Informare Turistică)

2. Munții Bihorului (BA) Arieșeni – Valea Cepelor – Vf. Curcurbăta Mare

3. Munții Bihorului (CR) Gârda de Sus – Valea Gârda – Cătunul Munună – Cătunul Ghețar (Ghețarul Scărișoara)

4. Munții Bihorului (PG) Arieșeni (sat Vanvucești) – Cascada Vârciorog

5. Munții Bihorului (BG) Albac – Sohodol – Rosești – Costești – Preluca – Moara lui Ivan

6. Munții Bihorului (TR) Arieșeni – Dealul Arsuri – Valea Gârda Seacă – Ghețarul de la Scărișoara

7. Munții Bihorului (PG) Gura Văii Iarba Rea – Valea Iarba Rea (V. Dizditu) – Sat Biharia (Iarba Rea) – Sat Lupești – Sat Sucești – Valea Iarba Rea (V. Dizditu)

8. Munții Bihorului (PA) Gârda de Sus (centru) – Cheile Ordâncușii – Sat Prelucă – Gârda de Sus

9. Munții Bihorului (PR) Sat Ghețar – Sat Hănășești – Sat Dealu Frumos – Sat Ghețar

10. Munții Bihorului (PA) Valea Gârda Seacă – Izbucul Tăuz

11. Munții Bihorului (PR) Valea Arieșului – sat Galbena – Valea Cepelor – sat Pătrăhăițești – Cascada Pătrăhăițești – sat Ștei Arieșeni – Arieșeni

12. Munții Bihorului (TR) Albac – Sat După Pleșe – DN75

13. Munții Bihorului (TA) Sat Fața (comuna Albac) – Sat Sohodol – Peștera de Lapte

14. Munții Bihorului (PA) DN75 – Valea Stearpă – Peștera de Lapte

15. Munții Bihorului (TR) Albac – sat Fața – Sat Sohodol – Sat Roșești – Sat Fericet – Sat Măncești – Horea

16. Munții Bihorului (PA) Pasul Buceș Vulcan – sat Vulcan – Vf. Vulcan – sat Vulcan (Circuitul Vârfului Vulcan)

17. Munții Bihorului (PR) Pasul Buceș Vulcan – sat Vulcan – Platoul Vulcan – sat Vulcan (Circuitul Mic)

18. Munții Bihorului (CA) Acces Poiana între Vulcani (Platoul Mic)

19. Munții Bihorului (TG) sat Vulcan – sat Blăjeni – Dealul Cârstii – sat Vulcan (Cicuitul Mare)

20. Munții Bihorului (BR) Șaua Ursoaia – Poiana Mărșoaia – Vf. Clujului – Poiana Călineasa

21 Munții Bihorului (CR) Cheile Mândrului – sat Runc – intersecție marcaj BG

22 Munții Bihorului (PA) Circuitul Cascadei Pişoaia Vidrei (Sat Nemeşi – Sat Dosu Luncii – Sat Hărăşti – Sub Vf. Ştruţu – Sub Vârful Padeş – Sat Mărteşti – Sat Nemeşi)

23. Munții Bihorului (PR) Comuna Vidra (DJ 762 ) – Sat Nemeşi – Cascada Pişoaia Vidrei

24. Munții Bihorului (TR) Intersectie BR – Sat Valea Verde – Sat Luminești – Sat Băi – Cascada Pișoaia Albii

25. Munții Bihorului (TR) Arieșeni – Valea Cobleș – Sat Cobleș – Intersecția cu traseul bandă roșie

26. Munții Șureanu (BA) Pasul Tărtărău – Vârful lui Pătru – Curmătura Șureanu – Cabana Șureanu – Șaua Comărnicel – Șaua Șinca

27. Munții Șureanu (CR) Mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului– Centrul de Vizitare „Frumoasa” – Iezerul Șureanu

28. Munții Șureanu (PA) Poarta Raiului – Curmătura Prisaca – Râul Mare – Poarta Raiului

29. Munții Șureanu (TR) Cugir (Prihodiște) – Cabana Prislop – Vârful Scârna Șaua Șinca – Vârful Comărnicelul – lângă Cabana Șureanu Domeniul Schiabil Șureanu

În loc de PR Șaua Șinca – Curmătura Lupșei – Cabana Prislop – Cugir

30. Munții Șureanu (PR) Cugir (Prihodiște) -Vârful Tomatec – Cabana Prislop – Vârful Lupșa – Vârful Paltinul – sub Vârful Răchita – Bocșitura – Dealul Prisăcii – Cugir (Prihodiște)

31. Munții Șureanu (CR) Căpâlna (DN67C) – Cetatea Căpâlna

În loc de TG Centrul de Vizitare „Frumoasa” (Poarta Raiului) – Lacul Iezerul Șureanu

32. Munții Șureanu (TA) Castrul roman (de la Șugag – Vârful lui Pătru) – Centrul de Vizitare „Frumoasa” – Poarta Raiului – Prisaca – Vârful Comanului – Curmătura – Cărări – Dealul Crucii – Pleși – Cetatea Căpâlna

În loc de CA Centrul de Vizitare „Frumoasa” (Poarta Raiului) – Vârful lui Pătru

33. Munții Metaliferi (TR) Tăuți (DN74) – Cetatea Tăuț

34. Munții Metaliferi (CR) Zlatna – Cib – Cheile Cibului – Ardeu – sat Mada – Geoagiu Băi

35. Munții Metaliferi (TR) Cheile Cibului – Cheile Glodului – Izvorul Tămăduirii – sat Ardeu

36 Munții Metaliferi (CR) Bucium Șasa – Detunata Goală – Roșia Montană

37 Munții Metaliferi (PA) Circuitul Tărilor (Roșia Montană)

38 Munții Metaliferi (PR) Circuitul Monumentelor Naturii (Roșia Montană)

39 Munții Metaliferi (TA) Roșia Montană – sat Văleni – Valea Abruzelului – Dealul Frasin – Popasul Fefeleaga (Detunata Goală)

40 Munții Metaliferi (TR) Circuitul Văii Corna

41 Gilăului – Muntele Mare (CR) Stațiunea Muntele Băișorii – Șesul Cald – sub Vârful Muntele Mare – Vârful Neteda – Vârful La Dube – Culmea Șerboiu – Lupșa

42 Gilăului – Muntele Mare (CA) Stațiunea Muntele Băișorii – Crucea Clencii – Știolne – Rezervația Scărița Belioara – Cheile Runcului – Runc

43 Gilăului-Muntele Mare (PR) Circuitul Rezervației Scărița Belioara

44 Gilăului-Muntele Mare (CR) Schitul Poșaga – Belioara – La Măteoaie – Șaua La Răscruce

45 Gilăului-Muntele Mare (TA) Runc – Cheile Pociovaliștei – Poiana Cornu Pietrei – Vârful Scărița – Rezervația Scărița Belioara

46 Gilăului-Muntele Mare (TR) Lunca Arieșului – sub. Vf. Măgura – Vârful Vulturese – Poiana Cornu Pietrei – Rezervația Scărița Belioara

47 Gilăului-Muntele Mare (BR) Muntele Mare – sub Vârful Piatra Groșilor – Poiana Balomireasa – Șaua Steaua – Șaua Petreasa – Șaua Ursoaia

48 Gilăului-Muntele Mare (CA) Horea – Pătrușești – Sub Vârful Colțăul Vârfului – Memorial victime accident aviatic

49 Gilăului-Muntele Mare (PR) Cabana Podina – Pășunea Podireea – Dealul Coachii (Vf. Petreasa) – Vârful Pietroasa – Câmpul lui Seștină – Cabana Podina

50 Munții Trascău (BR) Segment 1: Tureni – Dealul Petridului – Cheile Turzii – Mănăstirea Petridului – Valea Arieșului – Moldovenești – Piatra Secuiului – Rimetea

51 Munții Trascău (BR) Segment 2: Rimetea – Izvorul Rimetea – Pârâul Muntelui – Platoul Bedeleu – Florești – Valea Uzei – Cabana Râmeț

52 Munții Trascău (BR) Segment 3: Cabana Râmeț – Cheile Mânăstirii – Fața Pietrii – Răicani -Valea Galda – lângă Piatra Bulzului – lângă Piatra Craivii – Vârful Sfredelașu – Dealu Hulmurilor – Platoul Ciumerna

53 Munții Trascău (BR) Segment 4: Platoul Ciumerna – lângă Vârful Muncelului – Pădurea Mlaca – Poiana cu Narcise de la Negrileasa – Dealul Boteșului – Dâmbul Arsurilor – Pasul Bucium

54 Munții Trascău (BR) Segment 5: Pasul Bucium – lângă Vârful Brădișoru – Pasul Buceș Vulcan

55 Munții Trascău (BR) Segment 6: Pasul Buceș Vulcan – Piatra Sohodol – sub Vârful Chiuzu – Sat Luminești – Sat Băi – Sat Hărăşti – sub Vârful Padeșului – Dealul Crișului – Dealul Certeze – Muntele Găina Cruce

56 Munții Trascău (TR) Lunca Arieșului – Poiana Șipote – Peștera Huda lui Papară

57 Munții Trascău (BG) Sălciua de Jos – Platoul Bedeleu – Cheile Vălișoarei (Aiudului)

58 Munții Trascău (CR) Sălciua de Jos – Poiana Șipote – Peștera Poarta Zmeilor – Platoul Bedeleu – Cheile Plaiului – Izvoarele

59 Munții Trascău (BA) Colțești – Cheile Siloșului – Platoul Bedeleu – Vânătările Ponorului

60 Munții Trascău (CG) Rimetea – Vârful Ugerului – Lunca Arieșului

61 Munții Trascău (TA) Rimetea (DJ107M) – Fânațu Mare – sub Colții Trascăului

62 Munții Trascău (CA) Rimetea – Vârful Piatra Secuiului – Colțești – Pârâul Muntelui – Vidolm

63 Munții Trascău (PA) Intersecție BR-TA – Vf. Piatra Craivii

64 Munții Trascău (TA) Colțești – Cetatea Trascăului (Cetatea Colțești)

65 Munții Trascău (PR) Circuit Cheile Vălișoarei (Aiudului) – versantul drept

66 Munții Trascău (PR) Circuit Cheile Vălișoarei (Aiudului) – versantul stâng

67 Munții Trascău (CA) Poiana Aiudului – La Găvane – Șaua Data – Cheile Vălișoarei (Aiudului)

68 Munții Trascău (CA) Cabana Râmeț – Cheile Râmețului (prin apă) – Cheia – Brădești – Valea Poienii – Sub Piatră – Sălciua de Jos

69 Munții Trascău (TA) Cabana Râmeț – Cheile Râmețului (pe Brâna Caprei) – Cheia – Boțani – Dealul Geoagiului – Modolești – Întregalde

70 Munții Trascău (CG) Cabana Râmeț – Tecșești – Poiana cu Narcise de la Tecșești – Cheile Întregalde – Modolești – Întregalde – Necrilești – Platoul Ciumerna – Iezerul Ighiel

71 Munții Trascău (CG) Iezerul Ighiel – Lunca Ampoiței – Cheile Ampoiței –  Dealul Măcinului – Piatra Boului- Gura Ampoiței

În loc de Iezerul Ighiel – Lunca Ampoiței – Cheile Ampoiței – Vf. Pripoarelor – Dealul Maciului – Tăuț – Dealul Mamut – Alba Iulia

72 Munții Trascău (TR) Bucerdea Vinoasă – lângă Piatra Craivii – sub Vârful Sfredelașu – Pârâul Turcului – Întregalde – Modolești – Poiana cu Narcise de la Tecșești – Piatra Cetii – Băile Romane – Cetea

73 Munții Trascău (TA) Cricău – Pârâul Cricău – lângă Piatra Craivii

74 Munții Trascău (CA) Zlatna – lângă Vârful Dâmbău – lângă Vârful Părăginoasa – Feneșasa – Poaiana Măgurii – Valea Muntelui – Platoul Ciumerna – Iezerul Ighiel – Ighiel

75 Munții Trascău (BA) Lângă Vârful Dâmbău – Vârful Părăginoasa – Pădurea Runcului – la Dârdinaș

76 Munții Trascău (TR) Zlatna – Măgura Dudașului – Cheile Caprei

77 Munții Trascău (TA) Feneșasa – lângă Vârful Dâmbău

78 Munții Trascău (PR) Belvedere Cheile Caprei

79 Munții Trascău (PA) Deviație Colțu’ lui Blaj

80 Munții Trascău (PR) Deviație Refugiul Săruni

81 Munții Trascău (TA) Presaca Ampoiului (DN74) – Peștera Șura de Piatră

În loc de Presaca Ampoiului (DN74) – Peștera Șura de Piatră – Piatra Porumbeilor

82 Munții Metaliferi (CG) Tăuți (DN74) – Dealul Mamut -Alba Iulia (Schit)

83 Munții Șureanu (TR) Domeniul Schiabil Șureanu – Puru- Luncile Prigoanei

84 Munții Șureanu (PG) Potecu’ (Circuitul) Stânelor (Centrul de Vizitare „Frumoasa”- Stâna la Aurelia- Stâna Prisaca – Stâna Luncile Prigoanei- Stâna Puru- Castrul roman ( de la Șugag – Vârful Lui Pătru) – Stâna Aușel – Curmătura Șureanu – Centrul de Vizitare „Frumoasa”)

85 Munții Șureanu (PR) Circuitul Prigoanei (Luncile Prigoanei – Valea Prigoanei – Puru – Sașa – Luncile Prigoanei)

foto: Serviciul Public Judetean Salvamont Alba (Facebook)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement