Actualitate
FOTO: „Spaţiul îţi ghidează paşii”, acțiune dedicată Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic, la Liceul Teoretic Teiuş
A doua ediţie a simpozionului judeţean cu tema „Spaţiul îţi ghidează paşii” s-a desfășurat luni la Liceul Teoretic Teiuş. Acţiune a este dedicată Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic, o sărbătoare internaţională a explorării spațiale, ştiinţei, tehnologiei şi a contribuţiilor acestora la îmbunătăţirea condiţiei umane.
Elevii coordonaţi de profesorii lor Cornelia Draşovean, Rodica Coroi, Maria Petri, Maria Lup, Gabriela Lascu, Cornelia Giurcă, Angela Elida, Angela Ţurcaş au pornit într-o călătorie fantastică prin spaţiul cosmos, alături de Paxi, mascota Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Cu această ocazie elevii au aflat că:
Pe 20 decembrie 2010, a fost semnat tratatul de aderare la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), România devenind al 19-lea membru cu drepturi depline în această organizaţie.
Dumitru Dorin Prunariu cel de-al 103-lea pământean care a ajuns în spaţiul cosmic, iar România devenea astfel a noua ţară din lume care îşi promova capacitatea ştiinţifică în spaţiul extra-atmosferic prin intermediul unui cosmonaut propriu.
Staţia Spaţială Internaţională (International Space Station sau ISS) este rodul colaborării începute în 1998 între NASA (Statele Unite), Roskosmos (Rusia), JAXA (Agenţia spaţială japoneză), ESA (agenţia spaţială europeană) şi CSA (agenţia spaţială canadiană).
Astronauţii dorm în saci de dormit suspendaţi; teoretic, s-ar putea dormi şi fără sac, plutind prin aer, dar acest lucru este evitat, pentru ca oamenii să nu se lovească de butoanele sau ecranele vreunui aparat sensibil.
O parte importantă a activităţii pe ISS o constituie exerciţiile fizice, obligatorii pentru tot echipajul, timp de cel puţin două ore zilnic.
E important să existe o bună ventilaţie, deoarece altfel, astronauţii s-ar intoxica cu dioxidul de carbon expirat, ce ar rămâne în jurul capului lor (tot din cauza lipsei gravitaţiei).
În condiţii de microgravitaţie, alimentele lichide, precum băuturile sau supele, trebuie consumate sorbindu-le printr-un pai dintr-un recipient închis;
Tacâmurile sunt echipate cu magneţi, iar comesenii spaţiali nu trebuie să uite să le aşeze mereu pe tava sau farfuria metalică, pentru a sta fixate.
Dacă ştii culoarea unei stele, îţi poţi da seama de temperatura ei: cele roşii sunt mai reci, cele cu temperaturi medii sunt galbene şi cele cu temperaturile cele mai mari sunt albastre. Nu există stele verzi!!!
Şi multe alte lucruri interesante…
Parteneri în acest proiect au fost: Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba , Casa Corpului Didactic Alba, Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” Alba Iulia, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu. Şcoala Gimnazială Ciugud, Şcoala Gimnazială „Ioan de Hunedoara” Sântimbru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News