Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

GALA SPORTULUI 2022. LISTA celor mai buni sportivi și antrenori din Alba. Premii pentru rezultate de excepție

Publicat

medalii-olimpici

Gala Sportului 2022 în Alba: Cei mai buni sportivi și antrenori ai anului din județul Alba sunt premiați de către Consiliul Judeţean, în colaborare cu Direcţia Județeană pentru Sport şi Tineret.

Sunt răsplătite astfel performanțele obținute în anul 2022 de către sportivi și antrenori, la competiții naționale. Bugetul alocat premierii este de 90.000 lei, iar cuantumurile individuale ale premiilor sunt cuprinse între 200 și 1.300 lei.

După 3 ani în care acest eveniment s-a desfășurat în format restrâns sau on-line, se revine la desfășurarea obișnuită, în format live. Evenimentul are loc duminică, 18 decembrie, începând cu ora 14.00, la sala de evenimente Mercur Lux din Alba Iulia.

La această gală sunt aşteptate aproximativ 300 de persoane, sportivi, antrenori, conducători de unităţi sportive şi o serie de oficiali.

Nicolae Stanciu, desemnat cel mai bun fotbalist român în 2022, este invitatul de onoare al evenimentului. Însă, din cauza programului competițional, nu se află în localitate și transmite un mesaj celor prezenți la eveniment.

Cel mai bun sportiv al județului Alba în anul 2022

Ana Rodean – atletism – sporturi olimpice – CS Unirea Alba Iulia (antrenor Gabriel Avram)

  • campioană balcanică de senioare în proba de 35 km marș
  • 6 titluri de campioană naţională de senioare în probele de 10, 20 și 35 km marș, atât la individual, cât și cu echipa
  • a reprezentat România la: Campionatele Mondiale de Atletism desfășurate la Eugene, USA/ Campionatul Mondial de Marș desfășurat la Muscat, Oman / Campionatele Europene de Atletism desfășurate la Munchen, Germania

Andrei Irimie – powerlifting – sporturi neolimpice – CS Unirea Alba Iulia (antrenor Ovidiu Pănăzan)

  • campion mondial de seniori la împins din culcat  la Campionatul Mondial desfășurat la Viborg (Danemarca)
  • campion european de seniori la împins din culcat  la Campionatul European desfășurat la Pilsen(Cehia)
  • cinci medalii de aur  la Campionatele Naționale de Seniori.

Cel mai bun antrenor al județului Alba în anul 2022

  • Cristina Maria Man – atletism – sporturi olimpice – CSȘ / Atletic Club ”Mica Romă” Blaj
  • Ovidiu Pănăzan – powerlifting – sporturi neolimpice – CS Zamolxis/ CS Unirea Alba Iulia / CS Universitatea Alba Iulia

Cea mai bună echipă a anului 2022: CSM Volei Alba – Blaj

  • al șaselea titlu de Campioană a României
  • reprezintă România în acest sezon, în Liga Campionilor de Volei Feminin

Cel mai bun sportiv al județului Alba în anul 2021 pe fiecare ramură de sport

Atletism: Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia)

  • campioană balcanică de senioare în proba de 35 km marș
  • 6 titluri de campioană naţională de senioare în probele de 10, 20 și 35 km marș, atât la individual, cât și cu echipa
  • a reprezentat România la: Campionatele Mondiale de Atletism desfășurate la Eugene, USA/ Campionatul Mondial de Marș desfășurat la Muscat, Oman / Campionatele Europene de Atletism desfășurate la Munchen, Germania

Box: Sorin Petra (C.S. Metalurgistul Cugir)

  • medaliat cu bronz la Campionatele naționale de tineret

Bridge: Mariana Stegăroiu (AS Bridge Club Apullum Alba Iulia)

  • medalie de argint la Campionatele europene desfășurate la Madeira, Portugalia, la echipe mixt
  • locul 5, la Campionatele mondiale desfășurate în Italia, la echipe mixt
  • vicecampioană națională la proba de perechi și la cea pe echipe

Culturism/Fitness: Cătălin Aurelian Buciuman (C.S. Unirea Alba Iulia)

  • vicecampion național – Junios men’s bodybuilding (21-23 ani) categoria 80 kg

Dans Sportiv: Bianca și Ionuț Ionescu (CS Life is Dance Alba Iulia)

  • medalia de bronz la Campionatul European din Ungaria – Professional Division – categoria Adult Latino, 19-35 ani
  • locul 7 la Campionatul Mondial din Germania – Professional Division –  categoria Adult Latino, 19-35 ani

Haltere: Virginia Mârza (CS Unirea Alba Iulia)

  • trei medalii de bronz la Campionatele naționale de juniori I

Înot: Daria-Ioana Remete-Mireștean (LPS Alba Iulia)

  • vicecampioană națională de tineret și juniori în proba de 200 m mixt, în bazin normal și în bazin scurt
  • medalie de argint la juniori și de bronz la tineret în proba de 100 m fluture
  • medalie de bronz  la juniori în proba de 200 m fluture, în bazin normal și în bazin scurt
  • medalie de argint la juniori  în proba de 4 x 100 m mixt combinat

Judo: Alexandru Sibișan (CS Unirea Alba Iulia)

  • în lotul Național al României, beneficiar al Bursei Olimpice
  • campion balcanic U21, la categoria 90 kg, în proba individuală și vicecampion balcanic în proba pe echipe, în Podgorica, Muntenegru
  • dublu campion național la NE Waza, atât la categoria de vârstă U21 cât și la U23
  • vicecampion național la U21 și medaliat cu bronz la U23  – categoria de greutate 90 kg

De Alexandru și de Alexia BOGDAN, care este și ea componentă a lotului național de judo, se leagă speranțele județului într-o participare la Jocurile Olimpice în viitor în această disciplină, potrivit organizatorilor

Karate / Arte marțiale: Robert Ungureanu (CS Metalurgistul Cugir)

  • 4 titluri de campion european de juniori și o medalie de argint, obținute la Campionatul European Karate Fudokan – Rimini (Danemarca)
  • medalie de bronz  la Campionatul Mondial de  Karate Tradițional – Lublin (Polonia)

Orientare: Ionuț Alin Zincă (CS Unirea Alba Iulia)

  • 6 titluri naționale la Seniori; a câștigat toate finalele din cadrul Campionatelor naționale la care a luat startul
  • campion al Europei de Sud Est în proba de Lungă Distanță și dublu medaliat cu argint în probele de Sprint și Ștafetă la Campionatele Europei de Sud Est

Powerlifting: Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia)

  • campion mondial de Seniori la împins din culcat, la Campionatul Mondial de la Viborg (Danemarca)
  • campion european de Seniori la împins din culcat, la Campionatul European de la Pilsen (Cehia)
  • cinci medalii de aur la Campionatele Naționale de Seniori.

Şah: Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia)

  • medalie de bronz la U23 individual și locul 5 cu echipa de seniori la Campionatul Mondial de Dezlegări desfășurat la Fujairah (Emiratele Arabe Unite)
  • campion național de Seniori în proba de Dezlegări.
  • participant în această perioadă, în Polonia, la Campionatele Europene de Șah Rapid și Blitz

Taekwondo: Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia)

  • campion Balcanic la Cadeți, categoria 51 kg
  • component al Lotului național / participant la Campionatul Mondial și Campionatul European
  • dublu campion național, la Cadeți și la Juniori, categoria 51 kg

Tenis de câmp: David Manu (TC Sun Alba Iulia)

  • campion al României în proba de dublu, categoria 18 ani

Volei: Gergana Dimitrova (CSM Volei Alba Blaj)

  • componentă de bază a echipei campioane naționale, CSM Volei Alba Blaj

Recunoaștere pentru întreaga activitate

Emeric Szakacs

  • S-a născut în urmă cu 86 de ani, în Municipiul Aiud iar din 1968 locuiește în Alba Iulia.
  • Este profesor de sport licențiat în tenis de câmp, atletism și handbal.
  • Timp de 30 de ani a fost Președinte al Clubului Sportiv Constructorul Alba Iulia.
  • Membru de Onoare al Federației Române de Tenis.
  • Fondatorul și directorul școlii de Tenis Transilvania din anul 2005.
  • Multiplu campion național și campion european la categoriile de seniori veterani la tenis de câmp.
  • Organizator al multor competiții naționale de tenis de câmp, pentru toate categoriile de vârstă, la Baza Sportivă Constructorul.

Tiberiu Tanțoș

  • Este originar din Abrud, unde de curând a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului. Din frumoasa vârstă de 70 de ani, și-a dedicat peste 40 dintre aceștia  pregătirii tinerilor din zona munților Apuseni în ramura sportivă schi alpin.
  • În calitate de antrenor are în palmares peste 150 de medalii naționale câștigate dintre care 50 de aur.
  • Alături de sportivii săi a participat la  5 ediții ale Campionatele mondiale (1 la seniori și 4 la juniori) dar și la numeroase ediții ale Cupei Mondiale sau Cupe ale Europei.
  • A organizat de asemenea numeroase competiții de schi în județul Alba și nu numai.

Sportivi Masters (+35 ani)

  • Ilie Cioca – CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Teodor Țintaș – CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Virgil Hulea – CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Rancz Endre – CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Vasile Hârjoc – CS Metalurgistul Cugir – Atletism
  • Gheorghe Hăprian – CS Metalurgistul Cugir – Atletism
  • Daniel Scrob – CS Metalurgistul Cugir – Atletism
  • Aurelian Zegrean – CS „Mica Romă” Blaj – Atletism
  • Mihaela Dehelean-Mih – CS Unirea Alba Iulia – Culturism/ Fitness
  • Andreea Ponoran – CS GreenFit Alba Iulia – Culturism/ Fitness
  • Paul Brabiescu – CS Unirea Alba Iulia – Orientare
  • Ioan Cosmin Anghel – CS Unirea Alba Iulia – Orientare
  • Vasile Sorin Cazacu – CS Universitatea Alba Iulia – Powerlifting
  • Lucian Oțoiu – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting

Mențiuni sportivi

sportivi care au urcat pe podium la finalele Campionatelor naționale pe ramură de sport şi la finalele Naționale ale Sportului Şcolar şi Universitar sau au reprezentat România la competiții internaționale oficiale în 2022

  • Mihaela Acatrinei – CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Georgiana Jid – CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Andrei Gafița – CSM Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Mihaela Maria Blaga – CSȘ/Atletic Club „Mica Romă” Blaj – Atletism
  • Andreea Bogdan – CSȘ/Atletic Club „Mica Romă” Blaj – Atletism
  • Komives Denisa – CSȘ/Atletic Club „Mica Romă” Blaj – Atletism
  • Marta Popescu – CSȘ/Atletic Club „Mica Romă” Blaj – Atletism
  • Iulia Mărginean – Atletic Club „Mica Romă” Blaj – Atletism
  • Alexandra Hudea – Atletic Club „Mica Romă” Blaj – Atletism
  • Ioana Bianca Valc – Asociația Club Sportiv Atletich Aiud – Atletism
  • George David Cozma – Asociația Club Sportiv Atletich Aiud – Atletism
  • Elisabeta Elena Sunzuiană – LPS/CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Alexandra Cristea – LPS/CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Cristina Mihaela Ciucă – LPS/CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Larisa Ardean – LPS Alba Iulia – Atletism
  • Roxana Filipan – LPS Alba Iulia – Atletism
  • Albert Mario Zaharia – LPS Alba Iulia – Atletism
  • Alexia Hațegan – CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Ema Lavinia Tăușan – CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Bogdan Marina – AS Bridge Club Apullum Alba Iulia – Bridge
  • Diana Zaharie – AS Bridge Club Apullum Alba Iulia – Bridge
  • Adelina Cișmaș – AS Bridge Club Apullum Alba Iulia – Bridge
  • Robert Ioniță – AS Bridge Club Apullum Alba Iulia – Bridge
  • Mihaela Balint – AS Bridge Club Apullum Alba Iulia – Bridge
  • Sabin Donciu – AS Bridge Club Apullum Alba Iulia – Bridge
  • Luca Fățan – CS Unirea Alba Iulia – Box
  • Bogdan Ioan Dobra – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Maria Beatrice Urs – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Robert Alexandru Pitea – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Diana Bianca Dicu – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Bogdan Balea – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Diana Tima – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • David Rafael Orzeiu – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Ioana Daniela Țipțer – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Lukas Theodor Orzeiu – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Maya Andreea Urs – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Mirel Richard Moroșan – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Maria Ioana Dobra – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Paul Ioan Degan – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Denisa Monica Pașca – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Marius Henegar – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Gabriela Țipțer – CS Life is Dance Alba Iulia – dans sportiv
  • Sara Daria Adam – LPS Alba Iulia – înot
  • Lukas Stăncel – LPS Alba Iulia – înot
  • Clara Patricia Adam – LPS Alba Iulia – înot
  • Armand Gustav Enescu – LPS Alba Iulia – înot
  • Krizbai-Negru Robert Ilie – LPS Alba Iulia – înot
  • Zsebe Andrea – Maria – LPS Alba Iulia – înot
  • David Alexandru Eftimie – LPS Alba Iulia – înot
  • Maria Vlad – LPS Alba Iulia – înot
  • Andreea Iris Cherteș – LPS Alba Iulia – înot
  • Sergiu Viorel Rus – LPS Alba Iulia – înot
  • Matei Ciulea – LPS Alba Iulia – înot
  • Adrian Ioan Mărginean – LPS Alba Iulia – înot
  • Nicolae Bălan – LPS Alba Iulia – înot
  • Laura Alexia Bogdan – CS Unirea Alba Iulia – judo
  • Natalia Rus – CS Unirea Alba Iulia – judo
  • Paul Răzvan Mircea – LPS Alba Iulia – judo
  • Alina Mihaela Făcăeru – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – judo
  • Diana Tamaș – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – judo
  • Roxana Olariu – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – judo
  • Gabriel Mutu – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Denisa Mincea – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Diana Șurcă – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Csortan Georgiana – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Rafaela Muntean – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Eliza Lebădă – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Alexandra Peșterean – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Daria Furdui – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Mihai Zamfir – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Miruna Țîr – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • April Dachin – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Vlad Chedves – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Sonia Rad – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Ariana Suta – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Alexandru Martin – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • David Pleșa – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Maria Cioclei – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Andrei Florescu – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • David Băndoiu – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Ariana Șofei – ACS Karate Forever Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Jessica Țîr – CSM Unirea Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Andra Oarfă – CSM Unirea Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Mădălina Miclea – CSM Unirea Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Mihai Stănilă – CSM Unirea Alba Iulia- karate/arte marțiale
  • Iulia Stănilă – CSM Unirea Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Iulia Ciucă – CSM Unirea Alba Iulia – karate/arte marțiale
  • Tania Maurisa Mboh – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Tudor Ștefan Pleșa – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Eduard Motora – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Mara Pripon – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Cătălin Alin Pripon – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Mihail Nicolae Lombrea – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Mălina Oana Colda – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Anamaria Alexandra Radu – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Alexandru Golgoț – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Vlad Dumitrache – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Elena Delia Crișan – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Vesa Andreea Zolontariov – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Ioana Denisa Balea – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Cătălina Larisa Pleșa – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Maria Denisa Petricele – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • George Eduard Pleșa – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Alin Jeflea – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Gavril Vasiu – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Oana Maria Cenușă – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Alexandra Maria Bonte – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Mihai Alexandru Mateiu – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Denis Mihețiu – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Ciprian Traian Gligor – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Mihai Rîșteiu – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Denisa Gomboș – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Cipriana Lăcrămioara Balea – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Emilian Viorel Tuhuț – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Maria Drăgoiu – CSC Bistra – karate/arte marțiale
  • Cătălin Mortura – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Paul Pop – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Eduard Tamas – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Ianis Rotaru – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Alexandru Ispas – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Daria Filimon – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Roxana Lingurar – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Briana Beșchieru – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Antonia Fodor – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Raluca Jurgiu – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Ștefania Truță – CS Metalurgistul Cugir – karate/arte marțiale
  • Antonia Barbu – CS Dojokan Activ Aiud – karate/arte marțiale
  • Paul Bejenariu – CS Universitatea Alba Iulia – Powerlifting
  • Alexandra Cazacu – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Virginia Mârza – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Maria Burduf – CS Universitatea Alba Iulia – Powerlifting
  • Daniel Ordean – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Silviu Popșa – CS Universitatea Alba Iulia – Powerlifting
  • Bianca Renilda Todorescu – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Vlad Ionuț Trif – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Nicoleta Alexandra Adomnoaie – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Maria Magdalena Bugheanu – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Petru Canda – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Alexandru Răducu Cazacu – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Teodora Cojocaru – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Camelia Florina Dumbravă – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Cătălin Cristian Hangan – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Meszaros Adelin Gabriel – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Cătălin Aurelian Buciuman – CS Universitatea Alba Iulia – Powerlifting
  • Tudor Segărceanu – CS Universitatea Alba Iulia – Powerlifting
  • Andreea Luminița Vasilescu – CS Universitatea Alba Iulia – Powerlifting
  • Călin Androne Avram – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • George Simion Arion – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Flavius Ilie Bogdan – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Ioan Liviu Groza – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Tibor Pușcaș – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Szabo Renata – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Adrian Tudor – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Diana Pănăzan – CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting
  • Nicolae Jeler – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Simona Tileagă – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Radu Țâmpea – CSM Unirea Alba Iulia – Șah
  • Cristian Câmpian – CSM Unirea Alba Iulia  – Șah
  • Marius Ceteraș – CSM Unirea Alba Iulia  – Șah
  • Romulus Cristian Ștefan – CS Metalurgistul Cugir  – Șah
  • Eduardo Cetean – CS Unirea Alba Iulia – taekwondo
  • Alex Fara – CS Unirea Alba Iulia – taekwondo
  • Mario Galea – CS Unirea Alba Iulia – taekwondo
  • Roxana Dobârtă – CS Unirea Alba Iulia – taekwondo
  • Andrei Popa – CS Unirea Alba Iulia – taekwondo
  • Karina Vas – CS Unirea Alba Iulia – taekwondo
  • Karina Creț – CS Unirea Alba Iulia – taekwondo
  • Eduard Jelea – CS Unirea Alba Iulia – taekwondo

Mențiuni antrenori

  • Gabriel Avram – LPS/CSM/CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Ioana Niculina Bozdog – Asociația Club Sportiv Atletich Aiud – Atletism
  • Mihaela Simona Vlas – LPS/CS Unirea Alba Iulia – Atletism
  • Ana Veronica Rodean – LPS Alba Iulia – Atletism
  • Gheorghe Hăprian – CS Metalurgistul Cugir – Atletism
  • Bogdan Marina – AS Bridge Club Apullum Alba Iulia – Bridge
  • Marius Oroșan – AS Bridge Club Apullum Alba Iulia – Bridge
  • Andrei Vasile Dărămuș – CS Unirea Alba Iulia – Box
  • Gheorghe Constantin – CS Metalurgistul Cugir – Box
  • Ionuț Ionescu – CS Life is Dance Alba Iulia – Dans sportiv
  • Bianca Ionescu – CS Life is Dance Alba Iulia – Dans Sportiv
  • Horia Preda – CS Life is Dance Alba Iulia – Dans Sportiv
  • Lucian Nicolescu – CS GreenFit Alba Iulia – Culturism/Fitness
  • Daniel Ordean – CS Zamolxis/CS Unirea Alba Iulia – Powerlifting/Haltere
  • Daniela Bob – Rodica – LPS Alba Iulia – Înot
  • Nicolae Bob – LPS Alba Iulia – Înot
  • Marius Daniel Lobonțiu – LPS Alba Iulia – Înot
  • Cristian Dinu – LPS/CS Unirea Alba Iulia – Judo
  • Alin Dinu – CS Unirea Alba Iulia – Judo
  • Vasile Emil Ursu – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Judo
  • Răzvan Gheorghe Rusu – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Judo
  • Nicolae Crăciun – CS Dojokan Activ Aiud – Karate – Arte marțiale
  • Alina Băluță – ACS Karate Forever Alba Iulia – Karate – Arte marțiale
  • Ioan Simion Băluță – CSM Unirea Alba Iulia – Karate – Arte marțiale
  • Viviana Pripon – CSC Bistra – Karate – Arte marțiale
  • Vasile Pricob – CS Metalurgistul Cugir – Karate – Arte marțiale
  • Alin Moldovan – CS Unirea Alba Iulia – Taekwondo
  • Andrei Cioflică – CS Zamolxis Alba Iulia – Powerlifting
  • Ovidiu Crăciun – CS Metalurgistul Cugir – Șah
  • Vlaicu Crișan – CSM Unirea Alba Iulia/ CS Metalurgistul Cugir – Șah
  • George Cătălin Ardelean – CSM Unirea Alba Iulia – Șah
  • Călin Moldovan – TC Sun Alba Iulia – Tenis de câmp

Echipe

  • sunt premiate echipele care au urcat pe podiumul competițiilor naționale (Campionate naționale sau Olimpiada Națională a Sportului Școlar).

Echipa de Baschet Feminin a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia

Locul I la ONSS, clasele V-VIII, în următoarea componență:

Sportive:

  • Iris Paula Axintie
  • Beatriz Bianca Burnete
  • Anamaria Karina Ghibu
  • Laura Maria Huter
  • Sarah Indrei-Scorobtă
  • Kiss Anamaria
  • Sandra Milena Mateica
  • Isabela Andreea Nichimiș
  • Georgiana Elena Popa
  • Anissia Ioana Săbăduș

Profesori/antrenori

  • George Lăncrănjan
  • Valentin Urian

Echipa de Fotbal Feminin  a Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra

  • a obținut Locul I la ONSS, clasele V-VIII, în următoarea componență:

Sportive

  • Geanina Balea
  • Maria Nicoleta Ihuț
  • Denisa Maria Rîșteiu
  • Denisa Ionela Balea
  • Codruța Georgiana Păcurar
  • Diana Rîșteiu
  • Ioana Rîșteiu
  • Anamaria Rîșteiu
  • Simona Georgiana Rîșteiu

Profesor/antrenor

  • Tiberiu Boca Dandea

Echipa de Handbal Feminin a Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș

  • locul 3 la Campionatul Național Școlar, clasele V-VIII, în următoarea componență:

Sportive

  • Alexandra Claudia Avram
  • Delia Emilia Barjuca
  • Fernanda Mihaela Codrea
  • Flavia Ioana Cutean
  • Ana Maria Cândroiu
  • Beatrice Maria Drăgan
  • Denisa Duvlea
  • Claudia Nicoleta Frâncu
  • Silvana Maria Ghenescu
  • Bianca Maria Grosu
  • Bianca Horhat
  • Ioana Alexandra Jinar
  • Anamaria Lesenciuc
  • Sorina Maria Sabău
  • Selena Ioana Stănuț
  • Patricia Zoltan Savcenco

Profesor/antrenor

  • Octavian Achimescu

Echipele de Polo Feminin de la CSM Unirea Alba Iulia

  • vicecampioane naționale atât la U 15 cât și la U17, în următoarea componență:

Sportive

  • Dorofea Vîrtosu
  • Amalia Novăcean
  • Sara Mihai
  • Alessia Dăian
  • Victoria Borodachi
  • Koncz Sarah
  • Derina Tiron
  • Alina Fiodorov
  • Ilinca Bucur
  • Nadin Tiron
  • Anamaria Cristea
  • Alexia Cristea
  • Ioana Pățan
  • Oana Gherman
  • Adriana Negruțiu
  • Larisa Jorja
  • Teodora Udrea
  • Maya Șoaită
  • Flavia Șoaită
  • Diana Tanislav
  • Iulia Roman

Profesori/antrenori

  • Ovidiu Pocol
  • Dorin Pocol

Echipa de Volei Feminin a Colegiului Național „Inochenție Micu Clain” Blaj

  • vicecampioană la ONSS, clasele IX-XII, în următoarea componență

Sportive

  • Noemi Maria Moldovan
  • Ana Valentina Pop
  • Andreea Maria Mărginean
  • Antonia Daniela Mihu
  • Catinca Gizdavu
  • Ioana Ariana Poptelecan
  • Tania Maria Prainer
  • Iarina Luana Axinte
  • Maria Gabriela Pușcă
  • Diana Elena Boitor

Profesor/antrenor

  • Raluca Valentina Rotar

Echipa de Volei Masculin a Colegiului Național „Inochenție Micu Clain” Blaj

  • vicecampioană la ONSS, clasele V-VIII, în următoarea componență

Sportivi

  • Tudor Iuga
  • Andrei Laurențiu Câmpean
  • Raul Cristian Șilean
  • Gabriel Coman
  • Antonio Bogdan Dancu
  • Adrian Bolgar
  • Robert Marc
  • Teodor Valentin Jidveian
  • Alexandru Sechel

Antrenor:

  • Silviu Ioan Marcu

Structuri sportive din județul Alba cu sportivi premiați în cadrul Galei

  • C.S. Unirea Alba Iulia
  • CS Metalurgistul Cugir
  • LPS Alba Iulia
  • Asociația Club Sportiv Atletich Aiud
  • C.S.Ș. Blaj
  • C.S. Dojokan Activ Aiud
  • CS Zamolxis Alba Iulia
  • Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia
  • CS Universitatea Alba Iulia
  • ACS Karate Forever Alba Iulia
  • CS LIFE IS DANCE Alba Iulia
  • CS GreenFit Alba Iulia
  • CSC Bistra
  • TC Sun Alba Iulia
  • Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia
  • AS Bridge Club Apullum Alba Iulia
  • Atletic Club „Mica Romă” Blaj

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax