Actualitate
Gala Vinurilor Alba 2015: Jidvei, Domeniile Boieru și Papp Peter din Aiud, producătorii care vor reprezenta județul în acest an
Sâmbătă, 16 mai, s-a încheiat a III-a ediție a Galei vinurilor, organizată de Consiliul Județean Alba. Evenimentul a fost unul de excepție, de înaltă ținută, care a reunit producători de vin din toate cele patru podgorii ale județului Alba, membrii juriului, oficialități ale județului, șefi ai instituțiilor de presă și jurnaliști. Gazda evenimentului a fost splendidul castel de la Sâncrai (în apropiere de Aiud), monument care, începând cu toamna lui 2014, a devenit Centrul Cultural – Castel Sâncrai.
Gala vinurilor Alba 2015 a fost, de fapt, momentul de lansare a unui produs turistic esențial: vinurile județului Alba pentru anul 2015. Funcționând totodată ca element de promovare a județului Alba (ca zonă viniviticolă premium a României), cât și ca unul din vectorii de forță a imaginii județului din punct de vedere turistic, vinurile vor deveni esențiale pentru definirea identității întregului județ.
În cadrul galei, Consiliul Județean Alba a premiat trei vinuri reprezentative ale județului Alba. Unul a fost vinul marelui producător SC Jidvei SRL, celălalt a fost vinul producătorului mediu SC Domeniile Boieru SRL, iar al treilea vin a fost cel desemnat câștigător în urma concursului micilor producători (care a avut loc vineri, 15 mai 2015, la Casa de Vinuri „Salve” din Aiud). Mai precis, vinurile județului au fost desemnate după cum urmează:
– vin oferit din partea marelui producători SC Jidvei SRL – Jidvei Sauvignon Blanc Nec Plus Ultra, demisec, 2014
– vin oferit din partea producătorului mediu SC Domeniile Boieru SRL – Episcopal Fetească Albă Muscat Ottonel, demisec, 2014
Citește și Domeniul Ciumbrud – noi direcții, primele succese: Medalii pentru VINUL LA DOZĂ și cocktail-uri ready-to-drink pe bază de vin
– vin desemnat câștigător al locului I în cadrul Concursului Micilor Producători, organizat de Asociația „Țara Vinului”, din 15 mai 2015: Fetească Alba, demisec, 2014 – Papp Peter, Aiud
Clasamentul concursului de vinuri care a avut loc în 15 mai 2015, la Aiud, este:
Locul I: Fetească Alba, demisec, 2014 – Papp Peter, Aiud
Locul II: Muscat Ottonel, demisec, 2014 – SC Logos SRL, Aiud
Locul III: Riesling Italian, demisec, 2013 – Pivnița Savu, Ciumbrud
În toamna lui 2014, porțile castelului de la Sâncrai se deschideau pentru prima oară, după mulți ani de inactivitate și paragină. Splendida „schimbare la față” a monumentului, realizată integral de Consiliul Județean Alba, ne oferă, azi, un spațiu unic în România: un castel vechi și totuși nou-nouț, renascenisto-baroc, luminos, grandios, dedicat în întregime evenimentelor culturale de prestigiu.
De povestea castelului, construit în secolul al XIX-lea, se leagă numele vechilor familii nobiliare Kemeny și Banffy. Încă de atunci, domeniul a fost extins și îmbunătățit treptat, până când, în 1947, a trecut în proprietatea statului român, care l-a transformat în azil de copii cu dizabilități. A fost, totodată, perioada în care aspectul monumentului a suferit modificări semnificative, degradante.
În prezent, castelul de la Sâncrai și-a redobândit autenticitatea. Dar, mult mai mult decât atât, el este Centrul Cultural Castel Sâncrai, gazdă de excepție a unor evenimente culturale ce vor promova excelența și valoarea. Festivaluri, spectacole, conferințe, expoziții, gale, workshop-uri – sunt activități care, de acum înainte, vor pune Sâncraiul pe harta culturală a României. Prin Centrul Cultural de la Sâncrai, putem spune, totodată, că județul Alba a dobândit o emblemă nobilă, cu totul distinctă în raport cu tot ceea ce există, azi, în Transilvania.
Foto: Zoltan Lorincz
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News