Connect with us
Advertisement

Administrație

Instituțiile continuă să ceară copii după documente, deși legea le interzice. Situația de la Taxe și Impozite Alba Iulia

Publicat

O lege în vigoare de la 1 ianuarie, fiind inclusiv promulgată de președintele Iohannis, care ar trebui să elimine birocrația din instituțiile publice, nu este respectată nicăieri. 

De la începutul anului, instituțiile de stat nu mai au voie să le ceară românilor copii după documente emise de alte instituții ale statului.

Cel puțin în teorie, pentru că în practică, legea nu se aplică, iar instituțiile publice solicită copii după diferite documente, de fiecare dată când interacționează cu cetățenii, chiar dacă deja le dețin.

Vezi și TAXE și IMPOZITE locale 2023 la Alba Iulia: cât au de plătit locuitorii pe clădiri și terenuri, anul viitor

Legea completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Ce se întâmplă la Alba Iulia

Un cetățean din Alba Iulia a avut o discuție pe acest subiect chiar la Direcția de Taxe și Impozilte Locale, unde, pentru eliberarea unui certificat fiscal i s-a cerut copie după cartea de identitate.

Omul a spus că există o lege care interzice instituțiilor să mai solicite copii după asemenea documente. Evident, a fost privit cu ironie, iar funcționara de la ghișeu i-a spus că are regulile ei, pe care trebuie să le respecte.

El spune că a fost trimis în oraș pentru a-și face o copie după cartea de identitate, fără de care nu putea depune cererea de eliberare a documentului fiscal.

”Completezi o cerere, după aceea te trimite la un alt ghișeu să îți dea număr de înregistrare la cererea respectivă, după care trebuie să revii cu ea.

După ce mi-a dat număr la cerere, am vrut să mă duc să fac copie la buletin, undeva în apropiere.

Doamna a urlat pur și simplu la mine: auzi, unde crezi că pleci cu cererea? I-am spus că vreau să îmi fac copie și atunci mi-a spus că nu am voie să ies cu cererea din instituție” a spus acesta.

Funcționara nu a putut să îi explice de ce nu poate pleca cu propria cerere din instituție, pentru a-și face o copie.

Omul mai crede că acest gen de situații ar fi putut fi evidate dacă copiile ar fi fost făcute chiar de primărie, fie și contracost. Asta în condițiile în care chiar instituția le solicită.

Ce spune legea

Legea amintită este destul de clară:

Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede legea.

„Azi, solicitantul trebuie să aducă o copie de buletin și una de talon pentru a dovedi că locuiesc la adresă și au dreptul la loc de parcare.

Or, toate aceste informații sunt deja în posesia statului român. Care fie nu știe unde să le caute, fie îi este mai comod să vi le ceară iar și iar în fiecare an. (…)

Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare”, a transmis autorul legii, deputatul George Tuță, la momentul depunerii proiectului în Parlament.

Instituțiile publice sunt obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora, dar nu o fac.

Alba Iulia își atribuie titulatura de ”smart city” pentru proiectele implementate, majoritatea complet inutile în relația cu cetățeanul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. pilu

    joi, 10.11.2022 at 10:53

    Măi nea Pleşa, ia vezi ce mai fac năcădăii Primăriei, că te lauzi cu tot felul de realizări şi când colo ele se regăsesc doar în mintea ta. Cred că avem un smart-city total nefuncţional, dar pe tine doar bifările te interesează. Ca pe vremea lui Stalin.

  2. Cristian P

    joi, 10.11.2022 at 12:25

    Bună.
    Deontologia profesională (dacă mai există în România) spune că un articol de presă trebuie semnat cu numele și prenumele autorului și, cel mai important, înainte de a publica este recomandat sa ceri și părerea acuzatului și să o publici.
    Dar, la noi, doar atacuri politice. Pentru că informațiile nu sunt adevărate.

  3. facsimil

    joi, 10.11.2022 at 18:02

    românia, țara lucrului slab.

  4. Rad George

    sâmbătă, 12.11.2022 at 08:15

    Taxe și impozite locale nu este administrație publică centrală! ANAF este! Atenție la detalii că exact ca și tine, autorule de articole, nici legiuitorii nu sunt și lumea chiar crede ce aude/citește în presă. Păstrați-vă credibilitatea! Nu lăsați rețelele de socializare să vă impună știrile!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement