Connect with us
Publicitate

Actualitate

Meditațiile, pe lista neagră a economiei. Mai puțin de 80 de profesori din Alba își declară veniturile la Fisc

Publicat

Un număr de 77 de profesori din Alba, adică sub 2% din totalul cadrelor didactice din județ sunt înregistrați la Fisc ca meditatori și plătesc impozit în urma veniturilor realizate din această activitate, se arată în datele furnizate de ANAF Alba.

Deși meditaţiile date de profesori elevilor nu fac excepţie de la regula care spune că „orice activitate generatoare de venit trebuie raportată la Finanţe, pentru ca instituţia fiscală să calculeze, apoi, cât trebuie dat la stat din acel venit”, în realitate, numărul dascălilor care fac acest lucru este unul nesemnificativ. Dintr-un număr de 4.318 dascăli din Alba, doar 77 își declară veniturile provenite din meditații la Fisc. Dintre aceștia, 61 s-au declarat activi, adică au încasat bani de pe urma acestei activităţi. Cei mai mulţi sunt din Alba Iulia, 27, la Cugir sunt înregistraţi 11, la Sebeş nouă, câte şase la Aiud şi Blaj, iar la Câmpeni, doi.

De multe ori, dascălii sunt reticenți când vine vorba despre plata impozitelor la Fisc, considerând ori că veniturile sunt prea mici, iar prin meditații și le pot rotunji, ori că și-așa statul le ia din drepturi, așa că sunt îndreptățiți să facă orice vor cu banii pe care îi câștigă.

Veniturile declarate la Fisc de profesorii meditatori din Alba ating suma de 167.430 lei. Meditatorii plătesc dările către stat în baza unei norme de venit, care în situaţia de faţă este de maxim 8.040 lei. Un singur profesor, din Aiud a estimat că va încasa într-un an suma maximă, în timp ce alţii au mizat pe sume care încep de la 180 de lei şi ajung la 4.020 de lei. Sumele totale declarate de cei 61 de dascăli se ridică la 167.430 lei. Din această sumă, cota ce a revenit Fiscului a fost de 24.947 lei.

Cât câștigă un meditator dintr-o ședință și cum se calculează impozitul la Fisc?

Plata se face la norma de venit, adică indiferent care este venitul anual real al profesorului, în urma orelor de meditaţii la domiciliu. Pentru anul 2014, Fiscul din Alba a stabilit că norma este de 9.600 lei/an. Din această sumă, impozitul datorat statului, de 16% , este 1.536 lei/an. În cazul în care profesorul aduce o adeverinţă de la şcoala sau şcolile unde este încadrat, din care să rezulte că are normă întreagă (18 ore/săptămână), atunci i se face o reducere cu 50% a impozitului. Prin urmare, se ajunge la suma de 768 lei plătibilă trimestrial, adică în 4 rate, de câte 192 lei. La această sumă se adaugă 5,5% contribuţia pentru sănătate, adică 66 lei/trimestru. În total, dascălii care lucrează cu normă întreagă la şcoală ar trebui să achite 258 de lei/trimestru. Profesorii bine cotaţi din Alba Iulia câştigă, în medie, între 40-60 de lei, în urma unei şedinţe de meditaţii, care se face, în cele mai multe cazuri, cu doi elevi şi durează o oră şi jumătate. Dacă raportăm câştigurile reale din meditaţii la dările trimestriale către Fisc, se constată că acestea din urmă se pot achita cu uşurinţă din câteva şedinţe de meditaţii.

Cum te poți autoriza ca meditator

Profesorii care vor să se autorizeze ca meditatori trebuie să depună la Administraţia Finanţelor Publice următoarele acte: copii după cartea de identitate/buletin, respectiv după actul de studii, adeverinţă în original din care să rezulte că profesorul în cauză funcţionează cu normă întreagă la o şcoală sau mai multe, pentru reducerea impozitului şi cotei CAS. Fiscul le eliberează un certificat de liberă practică şi decizia de impunere (desfăşurător care detaliază taxele mai sus menţionate) pentru anul în curs. Plata, atât a impozitului cât şi cota CAS se face la Finanţe, trimestrial. Autorizaţia se face o singură dată şi poate fi cu uşurinţă suspendată temporar, respectiv reactivată, dacă este cazul.

Codul de etică al cadrelor didactice, uitat în dezbatere de doi ani

Când vorbim de meditaţii, în ultimii ani a devenit o regulă ca orele în particular să înceapă din clasa a V-a, cel puţin la Limba Română şi la Matematică. Nu de puţine ori, profesorul meditator este acelaşi cu cel de la clasă. Asta, deşi există un Cod de etică pentru învăţământul preuniversitar, uitat în dezbatere publică de doi ani, care vorbeşte de „interzicerea meditaţiilor cu propriii elevi, contra unor avantaje materiale”.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate