Eveniment
Ministrul Sănătății: Toate spitalele din România ar putea primi bolnavi de coronavirus, în scenariul sumbru
Toate spitalele din România ar putea primi pacienți infectați cu coronavirus, indiferent dacă sunt spitale publice sau private, în cazul în care ne vom confrunta cu „scenariul sumbru”, a declarat joi ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, într-un interviu la Digi24.
„Într-un scenariu sumbru, toate spitalele vor primi COVID. Că este privat, că este public, trebuie să ne așteptăm să putem trata în aceste spitale. Avem spitale de campanie, vom mai face două, unul este la Bacău, altul va fi în zona Timișoarei, făcut de MApN. Căutăm spații pentru a relaxa spitalele Fază 1, Fază 2 și Suport, prin trecerea cazurilor ușoare și medii și în aceste spitale de campanie. Avem un număr de cazuri crescător, dar ne lasă și timpul să putem trata în spital ce avem de tratat, urmând să putem interna pe cei ce vin din urmă, în diferitele etape ale bolii”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății mai spune că se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri de îmbolnăviri, dar și de decese cauzate de coronavirus, în special la persoanele din categoria de vârstă 65-90 de ani.
Ce spitale tratează acum pacienți cu coronavirus
Lista spitalelor care vor trata pacienți infectați cu noul coronavirus a crescut, potrivit unui Ordin aprobat de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și publicat miercuri în Monitorul Oficial. Primele spitale unde sunt primiți acești pacienți rămân cele de boli infecțioase dotate cu secții de terapie intensivă (faza I), urmează spitalele de Pneumologie (faza a II-a), atunci când capacitatea spitalelor de boli infecțioase este depășită, iar a 3-a categorie este cea a spitalelor de suport, la care se apelează atunci când capacitatea primelor două categorii este depășită sau când pacienții cu COVID-19 au și alte probleme de sănătate – spre exemplu cei care necesită dializă sau femeile însărcinate, care urmează să nască și au la dispoziție o listă de maternități dedicate exclusiv pacientelor cu COVID-19.
Lista spitalelor din faza I – spitale de boli infecțioase (excepție face Spitalul Județean Suceava):
1. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
2. Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din București
3. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Dr. Victor Babeș din București
4. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj Napoca
5. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța
6. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Craiova
7. Spitalul de Boli Infecțioase din Iași
8. Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare
9. Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou din Suceava
10. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara
Lista spitalelor din faza a doua:
1. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – secția Boli Infecțioase
2. Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud
3. Spitalul Orășenesc Abrud
4. Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung
5. Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iașului
6. Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București
7. Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila din București – Formațiunea medicală de tratament ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontolohgie și Geriatrie Ana Aslan din Otopeni
8. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov
9. Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov (corp central)
10. Spitalul General CF Brașov
11. Spitalul Leon Daniello de Pneumologie din Cluj
12. Secția Exterioară Agigea a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța
13. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța
14. Spitalul Militar de Urgență Dr. Alexandru Gafencu din Constanța – Sistem medical modular de izolare și tratament. Tabără de izolare și carantinare COVID-19
15. Spitalul Municipal Prof. Dr. Irinel Popescu din Băilești – Compartimentul de boli infecțioase
16. Spitalul Orășenesc Așezămintele Brâncovenești din Dăbuleni – Compartimentul de Boli Infecțioase Bechet
17. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași
18. Spitalul de Pneumoftiziologie Galați
19. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva din Galați
20. Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu – Secția Boli Infecțioase
21. Spitalul Județean de Urgență Deva – Secția Boli Infecțioase
22. Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin – Secția Boli Infecțioase
23. Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș
24. Spitalul Județean de Urgență Slatina – Secția Boli Infecțioase
25. Spitalul Județean de Urgență Ploiești – Secția de boli infecțioase adulți, secția de boli infecțioase copii și secția de Pneumologie
26. Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare
27. Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu
28. Spitalul Județean de Urgență Vâlcea- Secția boli infecțioase
29. Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihăești (Vâlcea)
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News