Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Virgil Popescu anunță că se vinde 15% din Hidroelectrica. Compania a făcut profit uriaș, în plină criză energetică

Publicat

Fondul Proprietatea (FP) va lista „cât de curând posibil” cel puţin 15% din Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, fără ca guvernul de la Bucureşti să se alăture eforturilor, spune ministrul energiei Virgil Popescu, citat de agenţia de ştiri Reuters.

România s-a angajat anul trecut în listarea a 15% din Hidroelectrica până în iunie 2023 ca parte a obiectivelor convenite împreună cu Uniunea Europeană, încadrate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Fondul deţine 20% din Hidroelectrica, iar statul român are o participaţie de 80%, însă, în 2020, parlamentul a lansat o interdicţie de doi ani privind vânzarea acţiunilor companiilor deţinute de stat, argumentând că mişcarea ar fi împotriva intereselor naţionale, în condiţiile în care pandemia ar putea micşora preţul acţiunilor.

De-a lungul timpului, guvernul şi-a îndreptat atenţia asupra unei potenţiale vânzări de acţiuni, comentariile ministrului indicând o schimbare de strategie care ar grăbi oferta publică iniţială (IPO).

„Interdicţia nu ne permite să efectuăm un IPO, însă susţinem listarea întregii participaţii a Fondului sau a unei părţi din ea, cel puţin 15% pe Bursa de Valori Bucureşti. Vom vota pentru”, a spus ministrul Popescu pentru Reuters.

Evaluarea Hidroelectrica a urcat cu 66% în 2021, la 42,6 miliarde lei

Evaluarea Hidroelectrica, cea mai mare şi profitabilă companie din portofoliul statului român, a urcat cu 66% în 2021, anul scumpirilor record la energie, de la 25,6 miliarde de lei la 42,6 miliarde de lei. Astfel, 15% din Hidroelectrica înseamnă o ofertă de 6,5 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro).

Johan Meyer, manager de portofoliu al FP, a declarat săptămâna aceasta că prioritatea fondului este de a lista Hidroelectrica.

„Principalul nostru obiectiv este de a efectua un IPO pe Hidroelectrica şi de a face acest lucru cât de curând posibil deoarece compania este într-o poziţie grozavă, prin care poate beneficia în urma unei listări pe Bursa de Valori Bucureşti”, a spus Meyer.

Ieşită din insolvenţă în 2017, Hidroelectrica produce aproape 30% din electricitatea României, cu energie verde furnizată de 200 de hidrocentrale.

Fondul Proprietatea are o capitalizare de 13 miliarde de lei, conform datelor BVB, iar deţinerea la Hidroelectrica este de circa 8,5 miliarde de lei.

Meyer susţine că statul le-a permis acţionarilor minoritari să meargă înainte cu procedurile de listare întrucât guvernul nu a putut să schimbe în parlament legea care interzice vânzarea acţiunilor statului, adăugând că Fondul a obţinut aprobarea de principiu pentru a-şi lista participaţia la producătorul de sare Salrom.

Bursa de la Bucureşti este una dintre cele mai mici din Europa Centrală şi de Est, cu o capitalizare de circa 50 de miliarde de dolari, scrie agenţia americană de ştiri.

Prin intermediul FP, Hidroelectrica va face publice rezultatele din 2021 pe 28 februarie 2022. Cele mai recente date, cele la nouă luni din 2021, surprind venituri de 3,85 miliarde de lei şi un profit net în valoare de 1,78 miliarde de lei.

Hidroelectrica – companie de stat face profit uriaș în timp ce populația sărăcește. Statul câștigă bani din falimentul populației

Iulian Iancu fost președinte al Comisiei pentru Industrii spune ca nu este normal ca Hidroelectrica, o companie de stat să facă profit prin umflarea prețului la energie din facturi în timp ce agenții economici cad pe capete din cauza prețului la energie : ”Hidroelectrica niciodată nu va putea fi concurată de cărbune sau de gaze naturale, dar după mecanismul din piaţă preţul în piaţă se închide la preţul cărbunelui sau gazelor naturale la 1.200 de lei şi Hidroelectrica cost 17 lei şi primește de 10 ori mai mult.

Hidroelectrica face un profit de peste 1 miliard de euro, în schimb agenţii economic cad pe capete. Anul trecut s-au închis 17% din agenții economici ai României. Hidroelectrica avea o valoare de piață de 26 de miliarde de lei la începutul anului 2021. iar în ianuarie 2022 valoarea ei a sărit la 41 de miliarde de lei.”

Vezi AICI dezvăluirile prof. Iulian Iancu: Cum destructurează economia României ”băieții deștepți” din energie. Caracatița din spatele facturilor imense la curent și gaze

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement