Negocierile dintre Rusia şi Ucraina s-au încheiat, luni, după șase ore de discuții.

Cele două părți se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări, înainte de a participa la o a doua rundă de discuții, potrivit Reuters. A doua rundă de negocieri va avea loc în zilele următoare, spune delegația rusă, potrivit Belta.

Publicitate

„Delegațiile ucrainene și rusești au încheiat astăzi prima rundă de negocieri; scopul lor a fost încetarea focului pe teritoriul Ucrainei și a acțiunilor militare.

Am stabilit o serie de priorități pe care le vom analiza, pentru a lua decizii, pentru a vedea cum putem pune în practică înțelegerile. Părțile merg în capitalele lor și părțile s-au înțeles ca în viitorul imediat apropiat să mai avem o rundă de negocieri unde temele abordate vor face pași concreți. Urmatoarea rundă de negocieri va fi la granița Belarus-Polonia”, a declarat consilierul prezidențial, Mihail Podoleac, potrivit digi24.ro.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Delegaţiile din cele două ţări s-au întâlnit la prânz, după o întârziere considerabilă. Ministrul belarus de externe, Vladimir Makey, a deschis negocierile, au arătat înregistrările video din mass-media de stat belarusă.

Cu toate acestea, Rusia şi-a continuat atacurile în Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus.

Zelenski a declarat luni că țara ar trebui să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență.

surse: agerpres.ro, digi24.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Publicitate