Connect with us
Advertisement

Câmpeni

O aplicație mobilă va permite raportarea poluării apelor și depozitarea ilegală a deșeurilor, pentru zona Munților Apuseni

Publicat

O aplicație mobilă denumită EcoVoce, aflată în prezent în dezvoltare, va permite cetățenilor să identifice și să raporteze probleme de mediu, precum poluarea apelor sau depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere și industriale, pe raza orașelor Câmpeni și Baia de Arieș.

Arealul de adunare a datelor pentru aplicație va fi unul mult mai mare, implicând Valea Arieșului dintre cele două orașe, dar și comunele Bistra și Lupșa. 

Proiectul EcoVoce este realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Știința și Ingineria Mediului care propune promovarea implicării cetățenilor în identificarea și monitorizarea problemelor de mediu, prin conceptul de Informații Geografice Voluntare.

Informațiile Geografice Voluntare (VGI) transmise de către utilizatorii interesați să se implice activ în monitorizarea riscurilor de mediu vor fi stocate în baza de date a aplicației EcoVoce.

Informațiile înregistrate voluntar și sub anonimat vor fi accesibile pentru factorii de decizie din zonă, pentru a-i informa în timp real despre problemele de mediu sesizate de către cetățeni.

Săptămâna trecută, în data de 9 februarie, a avut loc o primă întâlnire între conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba, Apele Române Mureș, Agenția pentru Protecția Mediului Alba și reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai – Facultatea de Știința și Ingineria Mediului.

Specialiștii prezenți la întâlnire și-au exprimat disponibilitatea pentru implementarea Proiectului EcoVoce și găsirea soluțiilor de protecție a mediului în zona de responsabilitate.

Cu ajutorul dronelor se vor obține ortofotoplanuri detaliate ale zonei de studiu, care vor fi integrate în aplicație. În cadrul acestei activități, patru studenți ai Universității Babeș-Bolyai vor fi instruiți pentru a utiliza dronele în cartarea și monitorizarea problemelor de mediu. Diseminarea rezultatelor cercetărilor se va face prin trei lucrări ştiinţifice trimise la reviste internaţionale cu factor de impact ridicat și prin două comunicări la conferinţe ştiinţifice internaţionale din domeniu.

Proiectul va da o voce puternică cetățenilor pentru exprimarea îngrijorărilor legate de mediu printr-o aplicație mobilă și acțiuni de monitorizare de mediu prin participarea comunităților.

Comunitățile incluse în studiu sunt:

  • orașul Baia de Arieș
  • orașul Câmpeni
  • comuna Bistra
  • comuna Lupșa.

Principalele probleme de mediu cu care se confruntă localnicii și care vor fi monitorizate prin intemediul aplicației mobile EcoVoce sunt:

  • deșeuri
  • fum de la arderea deșeurilor
  • deversări
  • incendii de vegetație
  • plăci azbest
  • alte probleme (poluarea cu praf, mirosuri neplăcute, etc.)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement