Connect with us
Advertisement

Actualitate

OFICIAL: Bona este o nouă MESERIE în România. CONDIȚIILE pentru a deveni dădacă și ATRIBUȚIILE care trebuie îndeplinite

Publicat

bonaDe miercuri, orice persoană din România sau din străinătate, cu reşedinţa în ţară, poate lucra ca bonă cu contract de muncă. Bona trebuie să locuiască în aceeaşi localitate cu copilul, să nu aibă probleme medicale sau antecedente penale. Dădacele trebuie să supravegheze copilul, să îi acorde primul ajutor şi să îl însoţească la toate activităţile.
A intrat în vigoare legea bonelor, aşa că orice persoană poate lucra în România ca dădacă pe baza unui contract de muncă. Cerinţele profesiei sunt, însă, mari.

Legea bonelor spune că orice persoană din România sau din străinătate poate lucra ca bonă cu contract de muncă sau ca persoană fizică autorizată. Pentru asta (C1) dădaca trebuie să locuiască cel puţin în aceeasi localitate cu copilul de care are grijă şi să nu aibă probleme de sănătate sau psihologice. Dacă are antecedente penale, locuieşte cu persoane condamnate sau a pierdut drepturile părinteşti, este din start exclusă de pe listă.

Proiectul prevede că exercitarea profesiei de bonă se face în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii bonei ca persoană fizică autorizată.

Potrivit propunerii legislative, va putea exercita profesia de bonă orice persoană fizică dacă îndeplineşte condiţia de a fi cetăţean român sau străin, cu domiciliul/reşedinţa, de regulă, în aceeaşi localitate cu domiciliul/reşedinţa copilului, cetăţean străin cu drept de muncă în România care posedă un titlu oficial de calificare recunoscut sau echivalat pentru profesia de bonă, aptă din punct de vedere medical, psihologic, de a avea capacitate deplină de exerciţiu, de a nu avea antecedente penale. Documentele în acest sens se reînnoiesc anual.

În desfăşurarea activităţii, bona îndeplineşte cel puţin următoarele atribuţii: îngrijirea şi supravegherea copilului; hrănirea copilului; acordarea primului-ajutor în caz de îmbolnăvire/accidentare a copilului; informarea reprezentanţilor legali ai copilului cu privire la evoluţia acestuia, precum şi informarea de urgenţă a angajatorului referitor la apariţia unor situaţii deosebite cu privire la copil; însoţirea copilului la activităţi recreative, culturale, artistice, sportive şi şcolare proprii vârstei sau sprijinirea acestuia pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi, precum şi realizarea de activităţi de educare şi dezvoltarea de abilităţi de viaţă.

Străinii care vor să devină bone în România sunt obligati să prezinte o diplomă de calificare. Pe de altă parte, dădacele trebuie să supravegheze şi să îi acorde copilului primul ajutor, dacă se accidentează sau se îmbolnăveşte, dar şi să îl însoţească pe cel mic la activităţile la care participă.

CONDIŢIILE PENTRU A DEVENI BONĂ

– să locuiască în aceeaşi localitate cu copilul
– să nu aibă probleme de sănătate sau psihologice
– să nu aibă antecedente penale
– să nu locuiească împreună cu persoane condamnate
– să nu fie decăzute din drepturile părintești

Propunerea legislativă care reglementează profesia de bonă, iniţiată de peste 60 de parlamentari din toate partidele şi care prevede că exercitarea acestei profesii se face cu contract individual de muncă sau pe PFA a intrat în vigoare de miercuri, 18 martie, după ce în decembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, cu 285 voturi pentru şi o abţinere, iar fostul președinte Traian Băsescu a promulgat-o.

sursa: romaniatv

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement