Connect with us
Advertisement

Economie

Peste 42.000 de locuri de muncă, disponibile în România. Doar 2.500 sunt pentru persoanele cu studii superioare

locuri de munca 1

Publicat

Peste 42.000 de locuri de muncă sunt puse la dispoziţie de agenţii economici, la nivel naţional, iar alte 209 posturi sunt declarate vacante de angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE), prin reţeaua Eures România, relevă datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile pentru:

muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (3.462);

muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (2.553);

lucrător comercial (2.154);

manipulant mărfuri (1.812);

agent de securitate (1.319);

montator subansamble (1.212);

muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.059);

muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.031);

confecţioner-asamblor articole din textile (818) şi lăcătuş mecanic (707).

De asemenea, din cele 42.055 de posturi vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 2.507 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator; consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală; referent; profesor învăţământ gimnazial etc.), 9.724 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; manipulant mărfuri; agent de vânzări; montator subansamble; vânzător la domiciliul clientului pe bază de comandă etc), 9.564 pentru persoanele cu studii profesionale (lăcătuş mecanic; confecţioner-asamblor articole din textile; sudor; electrician de întreţinere şi reparaţii; conducător auto transport rutier de mărfuri etc.), 20.260 pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecţiilor; montator subansamble etc).

În ceea ce priveşte situaţia locurilor de muncă oferite lucrătorilor români în zona SEE, datele centralizate arată că, prin Eures România, din cele 209 de posturi, 96 sunt disponibile în Belgia, 30 în Germania, 27 în Polonia, 23 în Finlanda, 14 în Ţările de Jos, 12 în Norvegia, cinci în Danemarca şi două în Malta.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele la adresa www.anofm.ro/EURES, în timp ce pentru posturile libere în România se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul ANOFM.

Sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement