Connect with us
Advertisement

Eveniment

Proiectul care prevede cumpărarea de vechime în muncă pentru pensie, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

casa de pensii alba

Publicat

Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care persoanele care nu sunt pensionate pot plăti contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare. 

„Art. I. –(1) Prin derogare de la art…. din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, denumită în continuare lege, referitoare la asigurarea în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contribuabilii sistemului public de pensii, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, potrivit proiectul de OUG afişat pe site-ul Executivului.

Citește și TABEL: Cât costă ca să îți cumperi 6 ani de vechime în muncă. Sumele plătite de cei care vor să obțină pensie fără să fi cotizat

Proiectul de act normativ mai prevede că perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Cum se cumpără vechime în muncă

Astfel, până la data de 1 septembrie 2021, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipate sau pensiei anticipată parţială. (2) Contractul de asigurare socială este încheiat între persoana interesată sau mandatar şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei sau a mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.

„La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul completează o declaraţie din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte următoarele condiţii cumulative: a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia; b) nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii; c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar”, conform sursei citate.

De asemenea, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

sursa: sgg.gov.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement