Actualitate
Reorganizare la Salvamont Alba. Se înfiinţează Salvaspeo în judeţul Alba. Care sunt atribuţiile şi condiţiile de desfăşurare a activităţii
Consilierii județeni au de aprobat, în ședința de joi, 16 martie, înfiițarea Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Alba, începând cu data de 1 aprilie, ca instituție publică în subordinea Consiliului Județean Alba, prin reorganizarea structurii Serviciului Public Județean Salvamont Alba. Serviciul va avea ca obiect de activitate coordonarea activității de prevenire a accidentelor montane, de salvare în munți a persoanelor accidentate și de prevenire a accidentelor și de salvare în mediul subteran speologic.
Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Alba va avea sediul în municipiul Alba Iulia, strada Nicolae Titulescu, nr. 9. Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Alba are ca obiect de activitate coordonarea activității de prevenire a accidentelor montane, de salvare în munți a persoanelor accidentate și a bolnavilor și coordonarea activității de prevenire a accidentelor și de salvare în mediul subteran speologic.
Printre atribuțiile serviciului se numără: coordonarea din punct de vedere administrativ şi organizatoric a activităţii de salvare montană şi de salvare din mediul subteran speologic (salvaspeo) din judeţ; efectuării și coordonării activităţilor de prevenire a accidentelor din mediul montan și subteran speologic; asigurării deplasării de urgenţă la locul solicitat, acordarea primului ajutor medical, evacuarea accidentatului, a bolnavului, a persoanei decedate, ori a persoanei dispărute şi găsite, după caz, precum şi transportul acestora la locul stabilit pentru a fi preluat de personalul medical de specialitate şi promovării de materiale informative cu referire la măsurile de prevenire a accidentelor și cu privire la activitatea de salvare montană şi de salvare din mediul subteran speologic (salvaspeo) din judeţ.
Potrivit legii, consiliile judeţene în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţe de teren care cuprind peşteri, avene, alte forme carstice şi care, prin vizitarea lor, pot pune în pericol viaţa turiştilor şi a vizitatorilor, organizează servicii publice judeţene salvaspeo, care coordonează activitatea de prevenire a accidentelor şi de salvare din mediul subteran speologic.
Formele de relief muntoase şi peşterile existente pe raza judeţului Alba, precum şi traseele montane marcate în vederea practicării turismului montan impun organizarea unui serviciu public salvamont-salvaspeo, cu personalitate juridică, organizat în subordinea Consiliului Judeţean Alba, în cadrul căruia să se desfăşoare atât activitatea de salvare montană cât şi activitatea de salvare din mediul subteran speologic în mod specializat şi independent de celelalte activităţi desfăşurate de către consiliul judeţean.
Prin înfiinţarea acestui serviciu, care se va organiza şi va funcţiona distinct, se va putea realiza o mai bună coordonare a întregii activităţi a serviciului, iar investiţiile realizate vor fi gestionate mai eficient.
În cadrul acestui serviciu cu personalitate juridică, se vor putea identifica mult mai repede oportunitățile de accesare a programelor/proiectelor cu finanțare externă sau internă nerambursabile, de încheiere a unor parteneriate pentru activitățile specifice sau conexe și va putea propune accesarea acestor programe în timp optim, serviciul fiind beneficiar direct al acestora.
De asemenea, fiind un serviciu distinct, care se organizează şi își gestionează singur resursele financiare, umane si materiale, deciziile vor fi luate într-un timp mult mai scurt, circuitul documentelor fiind redus, nemaifiind necesară aprobarea autorităţii pentru toate documentele emise.
Fiind un serviciu public cu personalitate juridică va acoperi mult mai bine atât latura organizatorică, cât şi materială, având un buget propriu, o organizare proprie, serviciul devenind astfel mult mai elastic, putând acoperi aria de probleme pe care trebuie să le rezolve în timp mult mai scurt, cu o eficienţă sporită.
„Prin înfiinţarea unui serviciu cu personalitate juridică, distincţia între acest serviciu şi autoritatea propriu-zisă va fi mult mai clară pentru cetăţenii judeţului prin crearea unei identităţi proprii şi o vizibilitate mai bună în rândul societăţii civile și prin asigurarea transparenței informaţiilor referitoare la activitatea acestuia. Totodată contactarea acestui serviciu va fi mai uşor de realizat pentru a realiza prevenţia şi intervenţia în caz de accidente”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.
Prin crearea unei identități proprii se va pune mai mult accent pe popularizarea activităţilor de prevenţie a accidentelor montane şi a celor posibil de produs în mediul subteran speologic şi a modalităţilor de intervenţie prin informare, prin realizarea şi distribuirea de materiale promoţionale informative.
Finanţarea serviciului se va face din bugetul consiliului judeţean.
Patrimoniul se va constitui prin preluarea patrimoniului vechii structuri, cu obligativitatea păstrării destinației și funcționalității.
Serviciul va funcţiona cu un număr de 17 posturi, din care 14 sunt cele de specialitate preluate de la vechiul serviciu. De asemenea, în structura propusă mai exista: un post de conducere de director, pe care va fi promovat, temporar, până la ocuparea postului prin concurs, şeful serviciu din vechea structură; un post de inspector de specialitate gradul IA şi un inspector de specialitate gradul II.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News