Connect with us
Advertisement

Actualitate

Revelion pe pârtie la Arena Platoș Păltiniș. Surprize pentru cei ce vor să treacă în noul an pe schiuri

Publicat

Ca în fiecare dintre ultimii ani, Revelionul e întâmpinat în complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș pe pârtie, cu un show spectaculos și o grămadă de surprize pentru cei ce vor să treacă în noul an pe schiuri. În seara de Revelion, la ora 22, toate instalațiile de transport pe cablu se vor deschide, gratuit, pentru schiori și snowboarderi.

La miezul nopții, instructorii școlii de ski și snowboard vor coborî principala pârtie a complexului cu torțe colorate, iar ratrack-urile vor lansa sute de artificii spre cer.

Citește și Mesaje de Anul Nou 2020 * Felicitari de Anul Nou 2020 * Mesaje de Revelion 2020 * Mesaje haioase de Anul Nou 2020 * URĂRI de La Mulți Ani 2020

Petrecerea dintre ani se va muta apoi în apreski și în jurul butoaielor cu foc, pe ritmul muzicii lui FunkyDrop, DJ-ul ce va anima petrecerea din seara de Revelion.

După un efort considerabil din partea echipei tehnice a complexului și un pic de sprijin de la natură, toate pârtiile complexului sunt în acest moment deschise publicului, cu un strat de zăpadă ce asigură condiții excelente pentru ski. După deschiderea pârtiilor B, producția de zăpadă s-a concentrat și pe pârtiile de sănii, prin urmare, majoritatea activităților din complex sunt deschise publicului. În curând vor fi deschise și pârtia de tubing iar snow-park-ul urmează să fie și el amenajat pentru amatorii de adrenalină și competițiile ce vor începe din luna ianuarie.

„A fost un început de sezon puțin mai dificil decât de obicei. Temperaturile ridicate, neobișnuite pentru această perioadă a anului, ne-au încetinit serios producerea zăpezii, însă am profitat de fiecare ocazie, am lucrat zi și noapte și am reușit să ne asigurăm că putem oferi condiții excelente celor care vor să schieze în această vacanță”, spune Ioana Dragomir, managerul complexului de la Păltiniș.

Primul eveniment sportiv al sezonului va avea loc în 11 ianuarie, când familiile de schiori din Sibiu și din județele apropiate sunt așteptate la Family Race. Trei zile mai târziu, parcarea complexului va fi golită și amenajată într-un traseu pentru mașini la Drifturi pe Zăpadă.

În 18 ianuarie, freestyleri din întreaga țară vin la Arena Platoș Păltiniș pentru cel mai spectaculos concurs al anului, APP Freestyle Open.

Weekendul următor, traseul de concurs va fi reamenajat pentru două competiții la fel de spectaculoase, Ski & snowboard XCross și Mountain Bike XCross.

La finalul lunii februarie, copiii au ocazia să participe la un eveniment dedicat doar lor, Kids Race, iar ultimele două evenimente ale sezonului vor fi, în mod tradițional, Bikini Race, pe data de 8 martie și Slide and Freeze, în 15 martie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement