Parlamentul European consideră că persoanele care fac parte din comunitatea LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să își poată exercita pe deplin drepturile oriunde în Uniune, potrivitu unei rezoluții adoptate de parlamentari.

Europarlamentarul Mircea Hava a votat împotriva rezoluției, alături de alți europarlamentari români.

Publicitate

Rezoluția Parlamentului European a fost adoptată, pe 14 septembrie, cu 387 voturi pentru, 161 împotrivă și 123 abțineri, conform unui comunicat de presă difuzat de Parlamentul European.

În acest context, Comisia ar trebui să ia măsuri împotriva României, Ungariei și Poloniei pentru încălcarea valorilor UE, potrivit Europei Libere.

În document se arată că „familiile LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație și aceleași drepturi de reîntregire a familiei ca și celelalte.”

Publicitate

Potrivit rezoluției, căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soții și partenerii de același sex ar trebui tratați în același mod ca și cei de sex opus.

Eurodeputații consideră că Comisia ar trebui să ia măsuri împotriva României, în cazul în care guvernul nu actualizează legislația națională pentru a reflecta această hotărâre, solicită eurodeputații.

De asemenea, rezoluția îndeamnă toate țările UE să accepte ca părinți legali adulții menționați în certificatul de naștere al unui copil. În general, deputații doresc ca familiile LGBTIQ să aibă același drept la reîntregirea familiei ca și cuplurile de sex opus și familiile acestora.

Publicitate

Pentru a se asigura că copiii nu devin apatrizi atunci când familiile lor se mută într-un alt stat membru, eurodeputații susțin că familiile ar trebui să beneficieze de același tratament în întreaga UE.

Cum au votat europarlamentarii români

Pentru: Dacian Cioloș( USR PLUS), Dragoș Pâslaru (USR PLUS), Ramona Strugariu (USR PLUS), Nicolae Ștefănuță (USR PLUS), Dragoș Tudorache (USR PLUS), Alin Mituță (USR PLUS)

Împotivă: Carmen Avram (PSD), Adrian Dragos Benea (PSD), Tudor Ciuhodaru (PSD), Maria Grapini (PPU), Claudiu Manda (PSD), Dan Nica (PSD), Rovana Plumb (PSD), Mihai Tudose (PRO România), Traian Băsescu (PMP), Vasile Blaga (PNL), Daniel Buda( PNL), Cristian Buşoi (PNL), Gheorghe Falcă (PNL), Mircea Hava (PNL), Marian Jean Marinescu (PNL), Eugen Tomac (PMP), Cristian Terheș (PNȚCD), Lorand Vincze (UDMR),

Publicitate

Abțineri: Vasile Botoş (USR PLUS), Vlad Gheorghe (USR PLUS), Dan Motreanu (PNL), Sigfried Mureșean (PNL), Gheorghe Vlad Nistor (PNL), Iuliu Winkler (UDMR)

Au lipsit: Victor Negrescu (PSD) , Corina Crețu (PRO România) , Rareș Bogdan (PNL)