Connect with us
Advertisement

Administrație

„Salprest” pierde teren în faţa operatorilor de profil. Serviciul de salubrizare a municipiului Sebeş, atribuit unei firme portugheze

Publicat

Compania „Salprest”, cea care până în prezent asigura serviciile de salubrizare în municipiul Alba Iulia şi Sebeş, pierde teren în faţa societăţilor comerciale de profil care se prezintă la licitaţii cu oferte mult mai avantajoase. După ce şi-a încheiat contractul cu administraţia locală din Sebeş, iar oferta depusă la licitaţia de atribuire a fost declarată neconformă în urma evaluării, „Salprest” încearcă acum să obţină concesiunea serviciului de salubrizare a municipiului Alba Iulia, scos de asemenea la licitaţie, în luna martie a acestui an.

După mai mulţi ani în care a asigurat aceste servicii, la Sebeş, „Salprest” a pierdut contractul de salubrizare a oraşului în favoarea unui firme portugheze, SC „Greendays” SRL, al cărei caiet de sarcini a întrunit întrutotul cerinţele autorităţii contractante. La licitaţia ce a avut loc în 7 decembrie 2009 au participat cinci ofertanţi, respectiv Compania „Romprest Service” SA, SC „Salprest” SRL, SC „Rosal Grup” SRL, SC „YZY Trans” SRL şi SC „Greendays” SRL. În urma evaluării, ofertele depuse de „Salprest” şi „YZY Trans” au fost considerate neconforme.

„Salprest” vrea să îşi rezerve dreptul de a modifica tarifele şi redevenţa

O astfel de decizie a stârnit consternarea conducerii „Salprest”, care a formulat contestaţie înaintată Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Acest Consiliu şi-a exprimat un punct de vedere cu privire la aceasta, dar a apreciat-o doar parţial întemeiată. Unul dintre motivele care au dus la respingerea contestaţiei a fost clauza introdusă de „Salprest” în ofertă, prin care se specifica faptul că firma îşi „rezervă dreptul de a modifica atât tarifele, cât şi procentul redevenţei, direct proporţional cu numărul de contracte încheiate cu utilizatorii de pe raza municipiului Sebeş. Redevenţa va fi achitată proporţional cu valoarea încasărilor efectiv realizate”.

CNSC a apreciat că ar fi fost inadmisibil ca municipiul Sebeş să accepte posibilitatea modificării tarifelor şi redevenţei. De atunci şi până în prezent, „Salprest” a atacat la nenumărate instanţe această decizie, încercând să obţină admiterea contestaţiei formulate. Ultima sentinţă pronunţată în această cauză a fost a Curţii de Apel Alba Iulia, decizie care a fost de asemenea atacată pe cale extraordinară prin contestaţie în anulare, iar următorul termen de judecată va fi în 14.02.2012. De menţionat este faptul că această cale de atac nu va suspenda executarea, astfel că, în luna februarie, Primăria Sebeş va semna contractul cu SC „Greendays”, firma care va asigura începând de acum salubrizarea municipiului.

De ce a pierdut „Salprest” contractul de concesiune a serviciului de salubrizare în Sebeş

În urma evaluării, oferta depusă la licitaţie de SC „Salprest” SRL a fost considerată neconformă  din următoarele motive:

– nu este aplicată la municipiul Sebeş, prezentând doar principii fără angajament, astfel încât nu rezultă modul de realizare a sarcinilor impuse prin Regulamentul serviciului de salubritate şi caietele de sarcini

– nu a prezentat completate tabelele din caietele de sarcini

– propune altă frecvenţă de ridicare a deşeurilor decât cea impusă, nerespectând graficul de ridicare

– face precizări inacceptabile pentru autoritatea contractantă legate de tariful şi redevenţa propuse în oferta financiară

– nu prezintă tarifele TA1.2 ŞI TA2.2 pentru colectarea deşeurilor sortate de la persoane fizice şi juridice, afirmând în clarificarea trimisă  că „nu sortează deşeurile produse de utilizatori, ci realizează colectarea deşeurilor sortate”, fără a justifica motivaţia tarifului 0; comisia a considerat că prin aceasta s-a încercat influenţarea calculului punctajului, pentru că tariful se referă la colectarea deşeurilor sortate de către utilizatori

– redevenţa este exprimată în procente (10%) fără a fi explicată baza şi fără exprimată suma minimă pe care se angajează să o plătească. Corelând cu precizarea ofertantului din oferta tehnică prin care redevenţa s-ar exprima ca procent din încasări efectiv realizate, se consideră oferta financiară necorespunzătoare şi inacceptabilă, deoarece s-a precizat clar în documentaţia de atribuire că redevenţa se exprimă în procent din cifra de afaceri, dar nu mai mică de 4.000 de lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. sandu

    joi, 26.01.2012 at 17:29

    licitatia o castiga portughezii,dar munca o face tot salprest ???? pt ca cum un an constantinescu stia ca vin portughezii!!!…ce prezicere!!!

  2. toma

    joi, 26.01.2012 at 17:57

    Ar trebui sa de-a de gindit si responsabililor din primaria Alba Iulia. Oare aici li se vor mai permite, celor de la Salprest, sa mai modifice dupa dorinta , tarifele si redeventa ? Caci, costul ridicarii, gunoiului in oras a atins costuri enorme.
    Sa fie la fel si in cazul livrarii apei reci ?

  3. gigi

    joi, 26.01.2012 at 20:41

    La Aiud cum a ramas ? Parca si acolo au castigat portughezii si s-a judecat Salprest cu Primaria. Cine matura acum ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement