Connect with us
Publicitate

Actualitate

Service-urile auto din ţară nu sunt autorizate să recondiţioneze componente de caroserie

Publicat

Niciun service auto din țară nu este autorizat să recondiţioneze bare de protecție, jante sau alte componente de caroserie, chiar dacă asigurătorii le cer astfel de lucrări. La service poate fi doar montată, prin înlocuire, partea de caroserie avariată. Sunt declaraţii date pentru HotNews.ro de către Mihai Dogărescu, șef departament supraveghere piață la Registrul Auto Român (RAR).

Potrivit acestuia, amenzile pot ajunge la 10.000 de lei.

În replică, asigurătorii spun că oficialii RAR și ASF fac parte din comisia de avizare a specialiștilor de constatare daune și că reparația este o soluție permisă în manualul de certificare a acestora.

“Service-urile auto pot să efectueze doar operațiile pentru care sunt autorizate. Autorizațiile se emit de RAR în urma unui audit tehnic. Momentan nu este niciun atelier autorizat privind recondiționarea componentelor.

În prezent, sunt autorizate peste 11.000 de service-uri auto la nivel național. Dintre acestea, 2974 sunt autorizate pentru reparație caroserie. Din cele 2974 service-uri autorizate pe caroserie, avem 841 de service-uri autorizate să intervină pe structura de rezistență a autovehicului – șasiu și caroserie autoportantă. Niciunul nu este autorizat să recondiționeze bare de protecție.

Pentru jantă, roată, nu a venit cineva ca să obțină autorizație sau care să prezinte documentație de reparație a unei jante – nu există documentație de reparație de la producătorul vehiculului sau al jantelor.

Dacă vorbim de partea din față a vehiculului vorbim de sistemul de protecție pietoni – bară față, capotă, aripi, stâlpul A – toate aceste componente au un regim special – sunt supuse la niște probe de impact – limite de absorbție – orice intervenție pe această componentă modifică cumva structura acelei componente. Pe recondiționări de componente nu este niciun service autorizat” a declarat Dogărescu, pentru sursa citată.

Acesta spune că au fost câteva plângeri la RAR în care service-uri au sesizat privind insisteța societății de asigurări de a menține soluția inițială precizată de asigurator.

“Societățile de asigurări ne-au înștiintat că sunt service-uri care au efectuat reparații neautorizate – au făcut reparații pe structura de rezistență a vehiculului fără să aibă autorizație. Am făcut un control și service-urile care nu respectau autorizația au fost sancționate”, a mai spus Dogărescu.

De la începutul anului, amenzile pentru ateliere neautorizate au fost în valoare de 163.000 de lei.

Contactați de HotNews.ro, oficialii UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România) susțin că “faptul că nu există unități reparatoare autorizate pentru efectuarea de reparații prin recondiționare nu echivalează în niciun caz cu interdicția acestei modalități de reparație”.
Asiguratorii subliniază că inspectorii de daună sunt avizați de ASF și de RAR, iar manualul care stă la baza certificării acestora permite recondiționarea pieselor și consideră ca RAR ar trebui să clarifice actuala situație paradoxală din piață, care ar putea afecta categoria profesională a tinichigiilor auto.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate