Connect with us
Publicitate

Actualitate

Slujire arhierească în municipiul Aiud săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, la împlinirea a 40 de ani de la sfinţirea Catedralei din localitate

Publicat

MAD_3803 În 23 noiembrie, a doua duminică din Postul Naşterii Domnului, cu prilejul aniversării a 40 de ani de la târnosirea locaşului de închinare, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învăţătură la biserica parohiei Aiud II. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul Bogdan-Laurenţiu Avram, muzeograf al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a rostit și un bogat cuvânt de învățătură, în care a detaliat, pornind de la Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, diferitele aspecte ale îmbogățirii omului în Dumnezeu – singurul izvor al nobleței şi deplinei fericiri a omului.

Adresându-se celor participanţi, Arhipăstorul Alba Iuliei a spus: „Peste tot în lume, societatea şi comportamentul oamenilor se schimbă cu repeziciune. Posibilităţile de dezvoltare, cum n-au mai fost până acum în istorie, se multiplică. Însă, în acelaşi timp, creşte instabilitatea, iar îngrijorarea faţă de viitor şi zbuciumul sufletesc se accentuează. Să nu fim ca bogatul nebun din Evanghelie, care a confundat sufletul cu stomacul. Trebuie să-I deschidem lui Dumnezeu inimile noastre, şi El le va umple cu bogăţia harului, a bucuriei şi a mângâierii. Tatăl nostru ceresc ne spune: După cum mama îşi mângâie pe fiul ei, şi Eu vă voi mângâia pe voi (Is. 66, 13)”.

Situată în centrul istoric al oraşului Aiud, în imediata vecinătate a Cetăţii Aiudului, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan” se impune prin monumentalitatea arhitecturii sale şi prin amplasamentul ce i-a fost destinat. Sfântul locaş a fost zidit între anii 1938-1957, primind mai întâi hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

Cu daniile Preafericitului Părinte Justinian, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ajutorul eparhiilor din ţară, dar şi prin contribuţia enoriaşilor şi a părinţilor slujitori, biserica a fost renovată în anii ’70, pentru ca în 25 octombrie 1974 să aibă loc resfinţirea edificiului. Cu această ocazie, locaşul de cult a primit hramul „Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan”. Pictura a fost restaurată între anii 1998-2004 de către pictorul Mihai Minescu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate